Două persoane, cu vârstele de 16 și 58 de ani, au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale, după ce mașina în care se aflau a fost lovită astăzi, 19 mai, de un tren în orașul Florești.
Potrivit cercetărilor preliminare, un bărbat de 58 de ani, aflat la volanul unui microbuz de model „Mercedes 511 CDI”, ar fi ignorat semnalul roșu al semaforului de la trecerea la nivel cu calea ferată, fiind ulterior tamponat lateral de o locomotivă a unui tren marfar. În urma impactului, pasagerii din autovehicul au fost răniți.
Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ. Polițiștii stabilesc în continuare toate circumstanțele producerii accidentului.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Amintim că totul s-a întâmplat astăzi, 19 mai, la o trecere la nivel cu calea ferată din orașul Florești. Mecanicul unui tren care circula pe tronsonul feroviar Florești-Bălți a aplicat frânarea de urgență, însă nu a reușit să evite impactul cu un autovehicul care ar fi pătruns neregulamentar pe calea ferată.
Accident feroviar în Florești: Un automobil s-a răsturnat după coliziunea cu un tren
Articolul Detalii noi despre mașina lovită de un tren în orașul Florești: Două persoane au fost transportate la spital apare prima dată în Realitatea.md.
MAI MULT REALITATEA