Problemele apei din Bălți ar putea fi cauzate de rețeaua veche de distribuție, ministru

Ministrul mediului, Gheorghe Hajder, susține că problemele semnalate la apa potabilă din municipiul Bălți, legate de miros și gust, ar putea fi cauzate de defecțiuni ale rețelei de distribuție vechi, și nu de calitatea apei din Nistru. Precizările vin în contextul în care primarul Alexandr Petkov a cerut intervenția autorităților centrale și investigații suplimentare privind calitatea apei. Ministrul afirmă că operatorul „Apă-Canal-Bălți” are obligația să întrețină infrastructura și să asigure livrarea apei sigure pentru consum, transmite IPN.

Ministrul a subliniat că apa furnizată prin același sistem ajunge și în raioanele Sângerei, Florești și Soroca, unde nu au fost raportate probleme similare. Potrivit acestuia, calitatea apei este verificată imediat după stația de tratare, însă până la consumator parcurge zeci de kilometri printr-o infrastructură învechită, unde pot apărea defecțiuni.

Totodată, Gheorghe Hajder a precizat că Primăria Bălți poate solicita investigații suplimentare de laborator, iar dacă operatorul nu respectă normele privind apa potabilă, acesta poate fi obligat în instanță să remedieze situația.

Într-o adresare către Guvern, Ministerul Sănătății și ANSP, primarul Alexandr Petkov a invocat rezultatele unor analize efectuate pe 12 mai de Centrul de Sănătate Publică Bălți. Potrivit documentului citat de edil, probele au indicat neconformități la indicatorii organoleptici și chimici ai apei potabile. Petkov a cerut extinderea investigațiilor, monitorizarea repetată a probelor și informarea autorităților locale despre măsurile întreprinse.

Acest material jurnalistic a fost elaborat de către Agenția de Presă IPN, în cadrul Programului de granturi mici pentru mass-media „Jurnalism comunitar pentru un mediu sănătos și justiție verde”, desfășurat în cadrul proiectului „O justiție verde pentru un mediu protejat și comunități durabile în Republica Moldova”, implementat de AO EcoContact, cu suportul Suediei. Conținutul prezentului material jurnalistic constituie responsabilitatea exclusivă a autorilor și nu reflectă neapărat opiniile EcoContact sau ale donatorului.

The post Problemele apei din Bălți ar putea fi cauzate de rețeaua veche de distribuție, ministru appeared first on ipn.md.

MAI MULT IPN

ULTIMA ORĂ

Noul premier ungar, în vizită la Varșovia

Noul premier ungar, Péter Magyar, a efectuat la Varșovia...

Datele despre sancțiunile internaționale vor fi centralizate într-un nou sistem informațional

În Republica Moldova va fi creat un sistem informațional...

Săptămâna Educației, lansata la Chișinău: vor fi 21 de activități tematice

Cea de-a treia ediție a Săptămânii Educației a fost...

Țările de Jos acordă Republicii Moldova un sprijin de 1,5 milioane de euro

Regatul Țărilor de Jos va acorda un nou pachet...

FMI estimează o inflație de peste 8% în Republica Moldova în 2026

Economia Republicii Moldova și-a revenit în 2025, însă perspectivele...

Trei superpetroliere au părăsit strâmtoarea Ormuz după peste două luni de blocaj

Trei superpetroliere încărcate cu 6 milioane de barili de...

„Nu e nimeni acasă?”. Politico: România, invizibilă în diplomația de la Bruxelles

România, deși este a șasea țară din Uniunea Europeană ca populație și un beneficiar important de fonduri europene, are o vizibilitate redusă în diplomația de...

Inițiativa Partidului Nostru privind restituirea accizei la motorină pentru fermieri, susținută în Comisia parlamentară pentru administrație publică și dezvoltare regională

Proiectul Partidului Nostru privind restituirea accizei pentru motorina utilizată în lucrările agricole mecanizate din sectorul vegetal a fost susținut aproape unanim la Comisia administrație...

Important

„Nu e nimeni acasă?”. Politico: România, invizibilă în diplomația de la Bruxelles

România, deși este a șasea țară din Uniunea Europeană ca populație și un beneficiar important de fonduri europene, are o vizibilitate redusă în diplomația de la Bruxelles, potrivit a cinci diplomați și oficiali citați de Politico preluat de News.ro. Aceștia susțin că țara noastră, aflată într-o poziție strategică în sud-estul Europei, evită frecvent inițiativele controversate și își promovează rar public pozițiile în dezbaterile europene, ceea ce îi diminuează influența...

Traian Băsescu, despre efectele războiului din Orientul Mijlociu: „România nu este dependentă de Ormuz”

Fostul președinte Traian Băsescu a declarat miercuri, la Digi24, întrebat despre efectele războiului din Orientul Mijlociu, că România nu e afectată într-o mare măsură de blocajul din Strâmtoarea Ormuz, argumentând că țara noastră are alternative de aprovizionare cu țiței. „Nu suntem în penurie de materie primă care să genereze necesarul de benzină, motorină și kerosen”, susține el. The post Traian Băsescu, despre efectele războiului din Orientul Mijlociu: „România nu este...

Jeff Bezos: „Taxele mai mari pentru bogați nu rezolvă problemele Americii”

Jeff Bezos a declarat într-un interviu pentru CNBC că plătește deja „miliarde de dolari” în taxe și că o eventuală creștere a acestora nu ar schimba situația categoriilor sociale vulnerabile, scrie Baha.com. El a dat ca exemplu un profesor din Queens, spunând că nici dublarea taxelor sale nu ar avea un impact real asupra acestuia. Omul de afaceri a criticat politicienii, pe care îi acuză că folosesc frecvent strategia de a...