Zece litri de droguri sintetice PVP, scoși din circuit: O persoană reținută în urma unei operațiuni internaționale

Zece litri de droguri sintetice de tip PVP, evaluate la aproximativ cinci milioane de lei pe piața neagră, au fost scoși din circuit de către autorități, în urma destructurării unei verigi importante a unei grupări internaționale specializate în producerea, contrabanda și comercializarea substanțelor narcotice prin intermediul aplicației Telegram. În context, o persoană a fost reținută.

Gruparea activa pe teritoriul Poloniei, Georgiei, Ucrainei și Republicii Moldova, iar timp de câteva luni oamenii legii au documentat activitatea infracțională a membrilor acesteia, cetățeni ai ucraineni și moldoveni, implicați în transportarea și distribuirea drogurilor sintetice pe teritoriul țării.

„În cadrul investigațiilor, polițiștii au identificat un moldovean de 29 de ani, care, de la începutul anului curent, ar fi avut rolul de curier pentru transportarea drogurilor din Polonia către Georgia și Republica Moldova. La 16 mai, suspectul a intrat în Republica Moldova prin PTF Leușeni-Albița, la volanul unui Audi. După traversarea frontierei, acesta a fost monitorizat de ofițerii Direcției Antidrog până în Chișinău, unde, cu suportul polițiștilor INSP și ai Inspectoratului Botanica, a fost reținut și percheziționat”, transmite Poliția Națională. 

Astfel, în urma descinderilor au fost ridicate pachețele cu droguri de tip PVP, timbre LSD, un telefon mobil utilizat la comiterea infracțiunii și o butelie din plastic cu 10 litri de PVP în formă lichidă. Potrivit anchetei, drogurile au fost transportate din Polonia și plasate într-un ascunziș pentru a fi preluate de un alt membru al grupării.

Automobilul utilizat de suspect a fost ridicat în vederea aplicării sechestrului și confiscării speciale. Tânărul ulterior a fost plasat în arest pentru 30 de zile. 

[bzplayer mp4=”https://cloud.realitatea.group/video/realitatea.md/droguri.MP4″ muted=”false”]

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Dacă va fi găsit vinovat, bărbatul riscă închisoare de la 7 la 15 ani.

Articolul Zece litri de droguri sintetice PVP, scoși din circuit: O persoană reținută în urma unei operațiuni internaționale apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

Locuitorii de pe coasta Amalfi vor să interzică turiștilor să coboare din navele de croazieră

Locuitorii de pe coasta Amalfi din Italia cer interzicerea...

Recompensă pe capetele lui Trump și Netanyahu. Cât oferă Iranul pentru uciderea lor

Parlamentul de la Teheran urmează să voteze un proiect...

Incident feroviar grav în România: locomotiva unui tren de călători a luat foc pe ruta spre Sibiu

Pompierii militari au intervenit, miercuri seara, 20 mai curent,...

Traversare mai sigură pentru pietoni: 30 de dispozitive sonore noi instalate la semafoare

Persoanele cu deficiențe de vedere vor traversa mai sigur...

Circa 10 mii de operații complexe, efectuate anual de traumatologii de la Institutul de Medicină Urgentă

Circa 10 mii de intervenții chirurgicale sunt efectuate anual...

ULTIMA ORĂ

Aston Villa, regină în Liga Europa: Tielemans – Mă simt extraordinar. Mi-am cam pierdut vocea, dar e în regulă. E incredibil!

Fotbalistul echipei Aston Villa, Youri Tielemans, a declarat miercuri seară, după câştigarea Ligii Europa, că formaţia sa a avut un sezon “cu suişuri şi coborâşuri”...

Inițiativa Partidului Nostru privind restituirea accizei la motorină pentru fermieri, susținută în Comisia parlamentară pentru administrație publică și dezvoltare regională

Proiectul Partidului Nostru privind restituirea accizei pentru motorina utilizată în lucrările agricole mecanizate din sectorul vegetal a fost susținut aproape unanim la Comisia administrație...

Important

Aston Villa, regină în Liga Europa: Tielemans – Mă simt extraordinar. Mi-am cam pierdut vocea, dar e în regulă. E incredibil!

Fotbalistul echipei Aston Villa, Youri Tielemans, a declarat miercuri seară, după câştigarea Ligii Europa, că formaţia sa a avut un sezon “cu suişuri şi coborâşuri” şi acest deznodământ este “incredibil”, relatează BBC.The post Aston Villa, regină în Liga Europa: Tielemans – Mă simt extraordinar. Mi-am cam pierdut vocea, dar e în regulă. E incredibil! first appeared on Nexta.ro.

Aston Villa câștigă trofeul Europa League, după o victorie clară în finala cu Freiburg. Al doilea succes european din istoria clubului englez

Echipa antrenată de Unai Emery s-a impus prin golurile marcate de Youri Tielemans (41), Emiliano Buendía (45+3) și Morgan Rogers (58), într-un meci controlat în special după deschiderea scorului. După un început echilibrat, Aston Villa a spart gheața în minutul 41, când Tielemans a reluat spectaculos din voleu o centrare venită din corner scurt, fără șanse pentru portarul Noah Atubolu. Formația engleză și-a dublat avantajul chiar înainte de pauză. În minutul...

Ministrul Digitalizării, despre plângerea depusă de noul șef al ADR: „Se închide robinetul”

Ministrul interimar Irineu Darău a declarat, miercuri seară, că plângerea formulată de noul președinte al Autorității pentru Digitalizarea României (ADR), Cătălin Giulescu, împotriva fostului șef al instituției, Dragoș Vlad, arată că „nimeni nu e mai presus de lege când vine vorba de banii publici și de infrastructura digitală a statului român”. Plângerea penală vine în …The post Ministrul Digitalizării, despre plângerea depusă de noul șef al ADR: „Se închide...