În unele cercuri înalte din Europa, o idee care, cu doar un an în urmă te arunca în tabăra celor suspecţi începe acum să capete o formă structurată şi mai ales vizibilă: desemnarea unui reprezentant european — sau a unui grup restrâns de personalități — însărcinat cu redeschiderea unui canal diplomatic cu Moscova. Subiectul, ne spun două cotidiene de mare prestigiu – Financial Times şi Le Figaro, urmează să fie discutat săptămâna viitoare în cadrul unei reuniuni informale a miniștrilor de externe în Cipru, unde mai multe nume ar fi deja vehiculate în schimburile preliminare.
Faptul că această ipoteză îşi face loc pe o agendă europeană în cadru instituţional, ne spune că s-a creat o masă critică ce cuprinde statele cu capacitate de acţiune la nivel european. De la începutul anului, mai mulți lideri europeni au sugerat că va deveni necesar un mecanism politic specific pentru gestionarea pe termen lung a relației cu Rusia. Emmanuel Macron a sugerat acest lucru încă din februarie, vorbind despre necesitatea negocierilor cu Moscova şi anunţând ca Franţa se află la nivel tehnic în contacte cu partea rusă. Premierul Belgiei a pledat, de asemenea, pentru pregătirea unui cadru de dialog cu Moscova, în timp ce preşedintele finlandez Alexander Stubb și preşedintele Consiliului European António Costa au evocat, fiecare în felul său, necesitatea unui mecanism european de gestionare strategică a dosarului rus.
Preşedintele finlandez – un model de conectare la centrele de decizie euro-atlantice dar şi la cele globale, a cărui biografie şi agendă ar trebui să fie lecturi obligatorii în instituţiile statului român – a sugerat chiar înaintea summitului B9 de la Bucureşti existenţa unui proces mult mai elaborat în anumite cercuri europene. Trimiterea făcută de Stubb la o coordonare între aşa-numitul „grup E5” (Franţa, Germania, Marea Britanie, Italia şi Polonia) şi ţările baltice şi nordice pentru gestionarea subiectului nu este probabil întâmplătoare. Ea sugerează dorința de a crea un nucleu politico-strategic restrâns, capabil să ocolească rigiditățile instituționale ale Uniunii și să vorbească cu Moscova într-o logică coerentă, de putere iar nu de procedură. În viziunea promotorilor acestei idei, Europa va trebui, mai devreme sau mai târziu, să redefinească un cadru de coexistență cu Rusia, chiar și în scenariul unei confruntări prelungite.
Problema reprezentantului sau a reprezentanților nu este, așadar, una pur protocolară. Ea ține de definirea viitoarei arhitecturi geopolitice a Europei. Mai multe profiluri sunt menționate informal :
Italianul Mario Draghi. Profilul său are mai multe avantaje: credibilitate, greutate tehnocratică, experiență în gestionarea unor crize de amploare și mai ales capacitatea de a dialoga fără a fi perceput ca reprezentantul unui singur stat. În timpul mandatului său la conducerea guvernului italian, Draghi a menținut contacte directe cu Vladimir Putin în plină criză energetică din 2022, în special pe teme legate de gaz și exporturile de cereale. Abordarea sa a fost în esență pragmatică: menținerea unor canale minime de comunicare, concomitent cu sprijinirea deplină a sancțiunilor occidentale.
Cazul fostei cancelare germane Angela Merkel este şi mai revelator. Niciun alt lider european nu a structurat relația UE–Rusia în aceeași măsură după Războiul Rece ca fosta cancelară. Cunoscătoare de limba rusă, Merkel vorbea direct cu Putin, înțelegea modul de operare al Kremlinului și a fost una dintre principalele arhitecte ale acordurilor de la Minsk privind gestionarea crizei Ucraina-Rusia după 2014. Gazoductele Nord Stream, a căror avocată s-a făcut, simbolizează o anumită viziune cu privire la raportarea faţă de Rusia.
Fostul preşedinte finlandez Niinistö, predecesorul domnului Stubb, reprezintă şi el un caz care ne oferă indicii asupra logicii din spatele procesului european de redeschidere a canalelor de dialog cu Moscova. Fost președinte al unui stat de frontieră cu Rusia, el a fost probabil, timp de un deceniu, interlocutorul occidental cu cel mai constant în dialog cu Vladimir Putin. A menținut aşadar contacte regulate cu Putin, pregătind în paralel Finlanda pentru o schimbare strategică majoră, care a culminat cu aderarea la NATO după 2022. În mai multe capitale nordice și baltice, numele său inspiră mai multă încredere decât al unor lideri din Europa Occidentală considerați prea marcați de anii de acomodare energetică cu Moscova.
Un alt element important merită subliniat: a apărut la un moment dat şi ştirea că ucrainenii înșiși nu s-ar opune unui asemenea dialog. Personal, sunt sceptic în privinţa disponibilităţii totale a Kievului dar este foarte posibil să se fi ajuns la concluzia că un canal european structurat cu Moscova va deveni inevitabil. Astfel, la nivel vizibil, prioritatea Ucrainei ar fi asigurarea participării sale depline și includerea intereselor sale încă din faza de concepție a procesului. Liderii ucraineni înțeleg că nu își pot permite să fie percepuți ca un factor de blocaj în raport cu acei parteneri europeni de care depind în privinţa asistenţei financiare, militare şi de intelligence. În condiţiile în care procesul ar duce la garanţia integrării europene – probabil cea mai importantă garanție strategică și singurul rezultat politic care poate fi prezentat populației ca o victorie istorică reală – atunci concursul ar fi real. A nu se uita că fără o perspectivă clară de integrare în spațiul european, reconstrucția însăși a țării ar intra într-o zonă de incertitudine profundă. Reconstrucția Ucrainei nu înseamnă numai refacerea infrastructurii sau relansarea economiei. Ea implică și refacerea unei perspective psihologice colective. Cum poate fi convinsă o populație de milioane de oameni să își proiecteze viitorul într-o țară devastată de război, dacă aceasta rămâne într-o zonă gri strategică, în afara structurilor europene? Fără un orizont politic credibil, riscurile de epuizare socială și demografică devin majore. În acelaşi timp, este foarte probabilă încercarea din partea Kievului de a capota acest proces în cazul în care se va considera că nu conduce spre îndeplinirea obiectivelor amintite sau poate din cauza unor interese care se fundamentează pe viziuni maximaliste.
Contextul în care se vehiculează ideile despre reluarea dialogului cu Moscova nu trebuie ignorat. Criza mai amplă a spațiului euro-atlantic, divergențele dintre Europa și Statele Unite privind prioritățile strategice, costurile economice tot mai mari ale războiului și efectele crizelor din Orientul Mijlociu asupra energiei și economiilor europene accelerează această reflecție. Se adaugă un alt element: tot mai mulți actori europeni constată că Statele Unite, precum și alte puteri majore precum India sau Brazilia, mențin canale de dialog cu Moscova. În acest context, absența Europei din aceste discuții riscă să o excludă din arhitectura viitorului ordinii mondiale.
În această reconfigurare diplomatică emergentă, să aruncăm, fără niciun fel de iluzie sau aşteptare, şi o privire asupra României. Interesul ca ţara noastră să fie o voce activă în « corul european » ar fi : expunere directă la Marea Neagră în raport cu Rusia, frontieră lungă cu Ucraina, interese directe în Republica Moldova și poziţionare ca poartă europeană pentru statele din Caucazul de Sud. România se află, așadar, exact pe una dintre axele cele mai sensibile ale Europei de Est. Ne lipsesc însă vocile care sa vadă dincolo de « listele de livrabile », pentru a cita expresia doamnei ministru de externe.
Interesant va fi însă cum se vor ciocni în spaţiul românesc cele două tabere, a celor care consideră că o negociere viitoare cu Rusia este inevitabilă și că Europa trebuie să își pregătească instrumentele diplomatice, şi tabăra susținătorilor unei abordări mai „decomplexate” în Republica Moldova, în coordonare strânsă cu Ucraina, care consideră că este prematură relansarea dialogului.
The post Draghi, Merkel, Niinistö – cine va redeschide canalul de dialog al UE cu Moscova? first appeared on Nexta.ro.
MAI MULT NEXTA.RO