Administratorul insolvabilității Elinartproiect, replică după acuzațiile investitorilor

Administratorul insolvabilității companiei Elinartproiect SRL, Tatiana Bostan, respinge acuzațiile formulate de familiile care au cumpărat cu șase ani în urma apartamente în blocul locativ de pe strada Nicolae Titulescu 4A din Chișinău, și spun că nu le-au primit nici până astăzi. Într-o reacție pentru IPN, Tatiana Bostan susține că procedura de insolvabilitate a fost inițiată legal, la cererea mai multor creditori, în baza datoriilor confirmate inclusiv prin hotărâri judecătorești definitive.

Potrivit Tatianei Bostan, intentarea procesului de insolvabilitate în privința companiei Elinartproiect a fost dispusă printr-o hotărâre judecătorească, iar desemnarea sa ca administrator al insolvabilității a fost menținută și de instanța ierarhic superioară. Totodată, susține ea, creditorii au votat unanim pentru restructurarea companiei, cu scopul finalizării construcției și transmiterii apartamentelor către cumpărători.

În replică se mai menționează că administratorul insolvabilității nu a solicitat bani suplimentari de la cumpărători și nu a reziliat contractele persoanelor care au procurat apartamente în bloc. „Administratorul insolvabilității n-a rezoluționat niciun contract al niciunei persoane fizice în cadrul procesului, la fel nu a fost pus în discuție și nici n-a propus niciunei persoane rezilierea contractelor și restituirea mijloacelor financiare în schimbul bunurilor imobile, cele relatate de Dogaru Tudor, inclusiv pe acest capăt de expunere, nu reprezintă decât o acțiune continuă de defăimare și denigrare”, a adăugat Tatiana Bostan.

Administratorul insolvabilității susține că în ultimii ani au fost executate lucrări de peste 38 de milioane de lei pentru finalizarea construcției, inclusiv instalarea rețelelor electrice, de gaze, de canalizare, a sistemului antiincendiar și amenajarea teritoriului, iar întreprinderea Elinartproiect a achitat doar 4,6 milioane de lei. Totodată, aceasta afirmă că lipsa resurselor financiare a determinat antreprenorul general să atragă un investitor pentru continuarea lucrărilor.

Potrivit Tatianei Bostan, lucrările interioare ale blocului sunt deja finalizate, iar în prezent continuă lucrările la rețelele exterioare. Ea afirmă că a fost inițiată și procedura de transmitere a cheilor către creditorii garantați validați în cadrul procesului de insolvabilitate, fapt publicat în Monitorul Oficial. „Astfel, persoanele fizice – creditori garantați validați care doresc primirea cheilor, posesia și folosința apartamentelor urmează să se adreseze cu o cerere în scris cu solicitarea de rigoare către organele de conducere ale SRL „Elinartproiect” repuse în dreptul de administrare”, notează Tatiana Bostan.

Replica Tatianei Bostan vine după ce mai multe persoane care au investit în apartamente din blocul situat pe strada Nicolae Titulescu 4A din capitală au declarat în cadrul unei conferințe de presă că au rămas fără apartamente și fără bani după intrarea în insolvabilitate a companiei Elinartproiect și au acuzat tergiversarea anchetei și lipsa unor soluții clare privind finalizarea construcției.

The post Administratorul insolvabilității Elinartproiect, replică după acuzațiile investitorilor appeared first on ipn.md.

MAI MULT IPN

ULTIMA ORĂ

Apel deschis pentru finanțare de proiecte prin Visegrad+ Grants

Organizațiile neguvernamentale, instituțiile educaționale și autoritățile publice locale din...

Agenda evenimentelor pentru sâmbătă, 23 mai

Are loc proclamarea locală a canonizării Sfintei Mărturisitoare Blandina...

Producția industrială a crescut cu peste 12% în martie

Producția industrială a Republicii Moldova a crescut în luna...

Consiliul de Supraveghere al TRM a luat act de demisia lui Vlad Țurcanu

Cu cinci voturi „pro” și două „împotrivă”, Consiliul de...

Ana Groza este noua președintă a Confederației Naționale a Patronatului din Moldova

Ana Groza, directoarea executivă a Asociației Investitorilor Străini din...

Încă patru cazuri de febră Q în Republica Moldova

În Republica Moldova au fost confirmate încă patru cazuri...

Piața creditelor ipotecare din Rusia s-a redus cu peste 50% în primele patru luni din 2026

Piața creditelor ipotecare din Rusia s-a redus la mai...

ULTIMA ORĂ

Fotbal: La doi ani de la retragere, Andres Iniesta devine antrenor

Fostul internaţional Andres Iniesta este pe cale să debuteze în cariera de antrenor, la doi ani după ce s-a retras ca jucător. Conform lui Fabrizio...

VIDEO | Ion Ceban anunță începerea lucrărilor pe strada 31 August 1989: „Au fost tergiversate intenționat”

Primarul General al municipiului Chișinău, Ion Ceban spune că, după aproape trei ani de blocaje și modificări de proiect, municipalitatea este pregătită să înceapă...

Important

Fotbal: La doi ani de la retragere, Andres Iniesta devine antrenor

Fostul internaţional Andres Iniesta este pe cale să debuteze în cariera de antrenor, la doi ani după ce s-a retras ca jucător. Conform lui Fabrizio Romano, Iniesta ar urma să conducă pe Gulf United, din Dubai.The post Fotbal: La doi ani de la retragere, Andres Iniesta devine antrenor first appeared on Nexta.ro.

4 obiceiuri zilnice ale celor mai fericiți oameni, dezvăluite de un expert Harvard

Credința, familia, prietenii și munca cu sens. Acestea sunt cele patru lucruri pe care le fac zilnic oamenii fericiți. Concluzia aparține profesorului Arthur C. Brooks de la Harvard. Brooks a explicat rețeta oamenilor fericiți într-un podcast, notează El Economista. „Își practică credința. Sunt aproape de familiile lor. Au prieteni adevărați. Și își iau munca în serios”, a spus acesta. Al patrulea pilon este munca cu sens. Nu orice muncă, ci una care...

Europa, tot mai presată să se înarmeze: șeful NATO avertizează că dependența de SUA trebuie redusă

Un anunț neașteptat al președintelui american a precedat reuniunea miniștrilor de externe din NATO, care a avut loc astăzi în Suedia.The post Europa, tot mai presată să se înarmeze: șeful NATO avertizează că dependența de SUA trebuie redusă first appeared on Nexta.ro.

O elevă de 9 ani din România a creat o aplicație prin care părinții sunt alertați atunci când copiii lor se află în pericol

În timp ce mulți copii de vârsta lor descoperă primele jocuri pe telefon, mai multe eleve din România creează deja aplicații care pot salva vieți sau proteja mediul.The post O elevă de 9 ani din România a creat o aplicație prin care părinții sunt alertați atunci când copiii lor se află în pericol first appeared on Nexta.ro.