Opoziția a blocat tribuna Parlamentului și a părăsit ședința în semn de protest

Deputații din opoziție au blocat tribuna Parlamentului și au părăsit ulterior ședința în semn de protest, după ce deputatul Partidului Democrația Acasă, Alexandru Verșinin, a fost lipsit de dreptul de a lua cuvântul pentru trei ședințe plenare. Decizia a fost anunțată în debutul ședinței de către șeful legislativului, Igor Grosu, care a precizat că sancțiunea a fost aplicată în urma unei ședințe anterioare, când Verșinin ar fi făcut afirmații insultătoare la adresa fracțiunii PAS, transmite IPN.

În reacție, deputata Partidului Comuniștilor, Diana Caraman, a cerut o pauză și a propus convocarea unei reuniuni a tuturor fracțiunilor parlamentare pentru a discuta situația creată în plen.

După reluarea ședinței, mai multe fracțiuni de opoziție, inclusiv socialiștii, reprezentanții fracțiunii Alternativa, deputații din fracțiunea Democrația Acasă și cei ai Partidului Politic Partidul Nostru au blocat tribuna Parlamentului, acuzând guvernarea de cenzură și de restrângerea dreptului la liberă exprimare. Ulterior, aceștia au părăsit plenul în semn de protest.

În replică, după părăsirea sălii de către opoziție, președintele Parlamentului, Igor Grosu, a condamnat comportamentul manifestat în plen, afirmând că astfel de acțiuni nu vor fi tolerate.

„Stimații reprezentanți din opoziție au toată deschiderea pentru a veni cu idei, să facem o confruntare de idei, propuneri, este loc pentru dezbateri, dar atunci când lucrurile vor degrada în discursuri pe care noi le-am văzut eu mă simt obligat să intervin”, a conchis Igor Grosu.

The post Opoziția a blocat tribuna Parlamentului și a părăsit ședința în semn de protest appeared first on ipn.md.

MAI MULT IPN

ULTIMA ORĂ

Apel deschis pentru finanțare de proiecte prin Visegrad+ Grants

Organizațiile neguvernamentale, instituțiile educaționale și autoritățile publice locale din...

Agenda evenimentelor pentru sâmbătă, 23 mai

Are loc proclamarea locală a canonizării Sfintei Mărturisitoare Blandina...

Producția industrială a crescut cu peste 12% în martie

Producția industrială a Republicii Moldova a crescut în luna...

Consiliul de Supraveghere al TRM a luat act de demisia lui Vlad Țurcanu

Cu cinci voturi „pro” și două „împotrivă”, Consiliul de...

Ana Groza este noua președintă a Confederației Naționale a Patronatului din Moldova

Ana Groza, directoarea executivă a Asociației Investitorilor Străini din...

Încă patru cazuri de febră Q în Republica Moldova

În Republica Moldova au fost confirmate încă patru cazuri...

Piața creditelor ipotecare din Rusia s-a redus cu peste 50% în primele patru luni din 2026

Piața creditelor ipotecare din Rusia s-a redus la mai...

ULTIMA ORĂ

Încă patru cazuri de febră Q înregistrate în Republica Moldova

În Republica Moldova au fost confirmate încă patru cazuri de febră Q. Anunțul a fost făcut de Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP) într-un comunicat...

VIDEO | Ion Ceban anunță începerea lucrărilor pe strada 31 August 1989: „Au fost tergiversate intenționat”

Primarul General al municipiului Chișinău, Ion Ceban spune că, după aproape trei ani de blocaje și modificări de proiect, municipalitatea este pregătită să înceapă...

Important

Încă patru cazuri de febră Q înregistrate în Republica Moldova

În Republica Moldova au fost confirmate încă patru cazuri de febră Q. Anunțul a fost făcut de Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP) într-un comunicat publicat vineri, 22 mai. Potrivit ANSP, cazurile au fost înregistrate în municipiul Chișinău și în raioanele Criuleni, Călărași și Căușeni, la persoane cu vârste între 24 și 57 de ani. The post Încă patru cazuri de febră Q înregistrate în Republica Moldova appeared first...

Ucraina respinge acuzațiile Moscovei: Kievul susține că a lovit o bază militară, nu un cămin studențesc

Armata ucraineană a respins vineri acuzaţiile Rusiei potrivit cărora ar fi atacat un cămin studenţesc în oraşul ocupat Starobilsk din regiunea Lugansk, calificându-le drept “manipulare”.The post Ucraina respinge acuzațiile Moscovei: Kievul susține că a lovit o bază militară, nu un cămin studențesc first appeared on Nexta.ro.

UE pregătește sancțiuni contra Iranului pentru blocarea Strâmtorii Ormuz

Uniunea Europeană a deschis calea, vineri, pentru instituirea de sancțiuni împotriva „persoanelor” și „entităților” din Iran care blochează Strâmtoarea Ormuz, informează AFP. Această rută maritimă strategică, prin care tranzitează în mod obișnuit aproximativ 20% din hidrocarburile mondiale, este blocată de la sfârșitul lunii februarie de către Iran, ca ripostă la războiul declanșat de Statele Unite …The post UE pregătește sancțiuni contra Iranului pentru blocarea Strâmtorii Ormuz first appeared on...

UE pregătește sancțiuni contra Iranului pentru blocarea Strâmtorii Ormuz

Uniunea Europeană a deschis calea, vineri, pentru instituirea de sancțiuni împotriva „persoanelor” și „entităților” din Iran care blochează Strâmtoarea Ormuz, informează AFP. Această rută maritimă strategică, prin care tranzitează în mod obișnuit aproximativ 20% din hidrocarburile mondiale, este blocată de la sfârșitul lunii februarie de către Iran, ca ripostă la războiul declanșat de Statele Unite …The post UE pregătește sancțiuni contra Iranului pentru blocarea Strâmtorii Ormuz first appeared on...

Explozie la un combinat petrochimic din Ungaria: Un mort și nouă răniți la uzina MOL

O explozie produsă la combinatul petrochimic al grupului petrolier și de gaze MOL din Tiszaujvaros, Ungaria, s-a soldat cu moartea unui angajat și rănirea altor nouă persoane. Compania a precizat vineri că incidentul a fost un accident industrial și nu există indicii privind o intervenție externă, scrie Reuters.

Bolojan: România, ca ţară, nu îşi mai poate permite ca în opoziţie să fie partide care, în afară de a contesta, nu au demonstrat...

Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, atrage atenţia că, dacă partidele care s-au definit ”de sistem” vor continua să asigure ”o pseudo-stabilitate” şi în numele acesteia vor rămâne la guvernare, acest fapt nu va duce decât la consolidarea votului ”împotrivă”. ”România, ca ţară, nu îşi mai poate permite ca în opoziţie să fie partide care, în afară de a contesta, nu au demonstrat niciodată nimic”, spune Bolojan, subliniind că PNL nu...

Operă chineză și mașini de epocă pe Calea Victoriei. 25 de weekenduri de „Străzi deschise”

Potrivit Primăriei Capitalei, programul din acest weekend aduce pe Calea Victoriei momente inspirate din cultura chineză, dar și o expoziție de mașini istorice folosite de-a lungul timpului de ambulanță, pompieri sau armată. Cultura chineză pe Calea Victoriei În zona Cercului Militar sunt programate expoziții culturale, prezentări de costume tradiționale chinezești, demonstrații de artă a ceaiului și spectacole de operă chineză, organizate în colaborare cu Centrul Cultural Chinez. Mașinile istorice, din nou în...