Comisia pentru Comunicații și Multimedia din Malaezia a declarat, joi, că obligă TikTok să ofere explicații despre conținutul fals ce îl vizează pe rege, potrivit AP.
Potrivit acesteia, compania este incapabilă să elimine în timp rapid conținutul fals și defăimător distribuit despre regele Ibrahim Iskandar.
Conținutul de pe TikTok, ofensator la adresa regalității
Măsurile sunt luate în contextul unui conținut „extrem de ofensator, fals, amenințător și insultător”. De asemenea, a fost utilizată inclusiv inteligența artificială, precum și un cont fals care pretinde că ar fi al regelui.
Autoritatea a mai precizat că acest tip de conținut este „extrem de sensibil și poate submina ordinea publică, armonia națională și respectul pentru instituții”, mai arată sursa.
Comisia a trimis companiei o notificare legală, care solicită explicații despre conținut. Notificarea include și măsurile cerute, pentru moderarea conținutului.
TikTok nu a comentat cu privire la această situație.
Malaezia a înăsprit măsurile pentru rețele
Țara își dorește să adopte „măsuri ferme și proporționale”, pentru menținerea unui mediu sigur și respectuos de către platforme.
În ultimii ani, Malaezia a monitorizat activ conținutul din mediul online. Țara a acționat ferm împotriva escrocheriilor, conținutului dăunător și jocurilor online.
The post TikTok, obligată de Malaezia să explice conținutul fals legat de regele țării first appeared on Nexta.ro.
MAI MULT NEXTA.RO






