Dr. Decebal Fodor, specializat în chirurgie robotică, povesteşte experienţa pe care un medic care operează cu ajutorul robotului chirurgical o trăieşte. ”Este o imagine imersivă, e ca şi cum am fi în interiorul corpului uman şi vedem structurile atât de real, încât avem impresia că suntem acolo”, spune medicul, arătând că orice mişcare pe care chirurgul o face cu manetele, în exterior, în corpul uman este mult redusă.
The post Dr. Decebal Fodor, despre chirurgia robotică: E ca şi cum am fi în interiorul corpului uman, atât de real vedem structurile. Dacă eu mişc manetele în exterior 3 centimetri, în interior se mişcă doar un centimetru first appeared on Nexta.ro.
MAI MULT NEXTA.RO






