DSU anunță control în Bacău, după ce un copil de clasa a VIII-a a murit la școală în timpul pauzei. DSU: Este prematur să tragem concluzii

Departamentul pentru Situații de Urgență trimite o echipă de control în județul Bacău, după ce un copil de clasa a VIII-a din comuna Parincea a murit după ce i s-a făcut rău la școală, în timpul unei pauze.

A fost solicitată o ambulanță, iar până la sosirea acesteia, cadrele didactice au acordat primul ajutor. Totuși, din cauza gravității situației, a fost solicitată o a doua ambulanță, cu medic.

În ciuda manevrelor de resuscitare aplicate de cadrele medicale, băiatul nu a putut fi salvat, fiind declarat decesul.

Reprezentanții DSU afirmă că instituția s-a sesizat din oficiu, iar echipa de control trimisă în județ va verifica modul în care a fost gestionată intervenția medicală.

„În urma unei discuții purtate între secretarul de stat, șef al DSU, dr. Raed Arafat, și ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, a fost decisă trimiterea unei echipe de control a DSU în județul Bacău, pentru efectuarea verificărilor necesare și analizarea modului de gestionare a intervenției. Totodată, subliniem faptul că verificările și demersurile instituționale sunt realizate în cooperare, într-un efort comun al structurilor responsabile, pentru clarificarea tuturor aspectelor legate de această intervenție”, se arată în comunicatul DSU.

Reprezentanții instituției au mai transmis că până la finalizarea controlului oficial, formularea unor concluzii privind intervenția este prematură.

„Înțelegem emoția și preocuparea generate de această situație, însă considerăm că formularea unor concluzii înainte de finalizarea verificărilor oficiale este prematură. Rezultatele controlului vor fi analizate cu obiectivitate, în conformitate cu prevederile legale și procedurale aplicabile”, mai spune DSU.

IPJ Bacău a transmis că a fost demarată o anchetă în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de de ucidere din culpă, pentru a se stabili cu exactitate cauza decesului.

The post DSU anunță control în Bacău, după ce un copil de clasa a VIII-a a murit la școală în timpul pauzei. DSU: Este prematur să tragem concluzii first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

Maia Sandu: Putem adera la UE alături de România şi noi credem asta, şi nu e doar ce credem noi. Sunt tot mai mulţi...

Preşdintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat, întrebată despre...

ULTIMA ORĂ

Viorel Cataramă: „UE a greșit cu Green Deal-ul, migrația, depărtarea de religie. Unele direcții de dezvoltare a UE au fost greșite”

Într-o ediție transmisă live de Gândul a emisiunii „Marius Tucă Show”, Viorel Cataramă, om de afaceri român și membru PNL, a vorbit despre direcțiile UE...

ULTIMA ORĂ | PAS pierde un consilier local la Durlești

Consilierul local Tudor Bucșan a anunțat că părăsește fracțiunea PAS Durlești și Partidul Acțiune și Solidaritate, afirmând că va activa în continuare ca ales...

Important

Viorel Cataramă: „UE a greșit cu Green Deal-ul, migrația, depărtarea de religie. Unele direcții de dezvoltare a UE au fost greșite”

Într-o ediție transmisă live de Gândul a emisiunii „Marius Tucă Show”, Viorel Cataramă, om de afaceri român și membru PNL, a vorbit despre direcțiile UE de dezvoltare care au fost greșite. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă. Viorel Cataramă: „Unele din direcțiile de dezvoltare ale Uniunii Europene, nu toate, au fost greșite. O spune și Mario Draghi, o spun și mulți analiști, o spune, inclusiv președintele nostru, Nicușor Dan.” Invitat...

Maia Sandu: Putem adera la UE alături de România şi noi credem asta, şi nu e doar ce credem noi. Sunt tot mai mulţi...

Preşdintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat, întrebată despre integrarea ţîn UE, că vrea ca ţara sa să fie în siguranţă şi să facă parte din lumea liberă. ”A face parte din UE este pentru noi strategia de a supravieţui ca democraţie”. Ea a comentat varianta unirii pentru o aderare mai facilă la UE, însă a subliniat că pentru momentul obiectivul este ca R. Molodova să devină membră UE,...

(P) Operația pentru deviația de sept nu trebuie să doară Dr. Răzvan Filip: „Peste 80% dintre oameni au deviație de sept”

Respirația dificilă este unul dintre cele mai frecvente motive pentru care pacienții ajung la medicul ORL. În multe cazuri, problema este provocată de deviația de sept, o afecțiune extrem de răspândită, care poate afecta semnificativ calitatea vieții.The post (P) Operația pentru deviația de sept nu trebuie să doară Dr. Răzvan Filip: „Peste 80% dintre oameni au deviație de sept” first appeared on Nexta.ro.

Ilie Bolojan, după ce Comisia Europeană a avertizat că economia României va stagna în 2026: Era evident că războiul din Golf va avea nişte...

Premierul interimar Ilie Bolojan a afirmat, vineri, după ce Comisia Europeană a avertizat că economia României va stagna în 2026, că era un efect evident după izbucnirea războiului din Golf.The post Ilie Bolojan, după ce Comisia Europeană a avertizat că economia României va stagna în 2026: Era evident că războiul din Golf va avea nişte efecte în economiile din toată lumea – VIDEO first appeared on Nexta.ro.

Bolojan, după semnarea acordului SAFE: „Nu e vorba doar de securitate, ci și de creșterea capacității de producție din țară”

Premierul interimar Ilie Bolojan afirmă, vineri, după ce Comisia Europeană a semnat acordul SAFE cu România, că miza nu este doar securitatea României, ci şi capacitatea noastră de a produce mai mult, în parteneriat cu industria europeană.The post Bolojan, după semnarea acordului SAFE: „Nu e vorba doar de securitate, ci și de creșterea capacității de producție din țară” first appeared on Nexta.ro.

ANM: Instabilitate atmosferică, averse şi intensificări ale vântului vineri şi sâmbătă în sudul, estul şi centrul ţării/ Cod galben de vânt în Moldova, Dobrogea...

Meteorologii informează că vineri şi sâmbătă vremea va fi instabilă, cu averse şi intensificări ale vântului, căderi de grindină în sudul, estul şi centrul ţării. De asemenea, Administraţia Naţională de Meteorologie a emis Cod galben de vânt pentru cele două zile, în Moldova, Dobrogea şi estul şi nord-estul Munteniei.The post ANM: Instabilitate atmosferică, averse şi intensificări ale vântului vineri şi sâmbătă în sudul, estul şi centrul ţării/ Cod galben...

Ilie Bolojan prezintă 5 avantaje majore pentru România în programul SAFE. Mai mult de jumătate din produția militară va fi în țară

Premierul interimar Ilie Bolojan afirmă, vineri, după ce Comisia Europeană a semnat acordul SAFE cu România, că miza nu este doar securitatea României, ci şi capacitatea țării de a produce mai mult, în parteneriat cu industria europeană. The post Ilie Bolojan prezintă 5 avantaje majore pentru România în programul SAFE. Mai mult de jumătate din produția militară va fi în țară first appeared on Nexta.ro.