Furtuni, vijelii și ploi torențiale lovesc România la final de săptămână. ANM a emis informări și coduri galbene de vânt puternic

Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare meteorologică valabilă în intervalul 22 mai, ora 10 – 23 mai, ora 21, ce vizează fenomene de instabilitate atmosferică accentuată, cantități importante de precipitații și intensificări ale vântului.

Potrivit meteorologilor, vineri, 22 mai, în sudul, estul și centrul țării se vor semnala perioade cu averse torențiale, descărcări electrice și vijelii.

Fenomenele se vor extinde și sâmbătă, 23 mai, în special în sudul teritoriului. Izolat, vor fi condiții de grindină, iar în intervale scurte de timp cantitățile de apă pot ajunge la 15–25 l/mp și, pe arii restrânse, chiar peste 40 l/mp.

Vântul va avea intensificări temporare în estul și sud-estul țării, dar local și în vest și centru. Rafalele vor atinge în general viteze de 45–55 km/h. În zonele montane înalte, vântul va sufla și mai puternic, cu rafale estimate între 60 și 90 km/h.

În același timp, ANM a emis și două atenționări Cod galben pentru intensificări ale vântului. Prima avertizare este valabilă vineri, 22 mai, între orele 06:00 și 21:00, pentru Moldova și nord-estul Munteniei. În aceste regiuni, vântul va avea viteze de 50–65 km/h.

Foto: ANM

A doua avertizare Cod galben intră în vigoare sâmbătă, 23 mai, între orele 06:00 și 21:00, și vizează centrul și sudul Moldovei, Dobrogea, precum și estul și nord-estul Munteniei. Meteorologii anunță rafale similare, de până la 65 km/h.

Foto: ANM

Specialiștii recomandă populației să fie atentă la schimbările bruște de vreme și să evite deplasările în timpul furtunilor puternice, mai ales în zonele unde sunt prognozate descărcări electrice și vijelii.

The post Furtuni, vijelii și ploi torențiale lovesc România la final de săptămână. ANM a emis informări și coduri galbene de vânt puternic first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

Incident șocant într-un lift. O baterie externă a explodat în mâinile unei femei și a provocat un incendiu

Incidentul s-a produs într-un imobil din orașul rusesc Surgut, potrivit imaginilor și informațiilor publicate de NEXTA. O femeie a urcat în lift și la puțin timp...

ULTIMA ORĂ VIDEO | Deputată PAS recunoaște: urmează revizuirea cotelor de TVA reduse, la cererea FMI – posibile scumpiri pentru cetățeni

Deputata PAS Victoria Belous a recunoscut public că noul acord cu Fondul Monetar Internațional presupune revizuirea cotelor reduse de TVA și a scutirilor fiscale...

Important

Incident șocant într-un lift. O baterie externă a explodat în mâinile unei femei și a provocat un incendiu

Incidentul s-a produs într-un imobil din orașul rusesc Surgut, potrivit imaginilor și informațiilor publicate de NEXTA. O femeie a urcat în lift și la puțin timp după ce acesta a pornit bateria externă pe care o transporta a explodat. Geanta femeii a luat foc. Ulterior, femeia a aruncat geanta și a încercat să stingă focul. În scurt timp liftul s-a umplut de fum. Femeia speriată a apăsat în mod repetat butonul de...

(P) Profesorul îl numește neatent, tu îl știi altfel: când e momentul unei evaluări

„Nu este atent la ore”, „Se ridică mereu din bancă” ori „Pare că visează cu ochii deschiși”… Pentru mulți părinți, acestea sunt primele observații venite din partea profesorilor. Uneori apar încă din clasele primare, alteori chiar din grădiniță. La început, reacția firească este să crezi că micuțul traversează doar o perioadă mai agitată sau că are nevoie de mai multă disciplină. Dar există situații în care comportamentele repetate ascund...

Cum a devenit „Vinul Moldovei. Uimitor de bun” un simbol al R. Moldova pe plan internațional

La mai bine de un deceniu de la lansarea brandului de țară „Vinul Moldovei. Uimitor de bun”, industria vitivinicolă din Republica Moldova își consolidează poziția pe piața internațională cu mii de medalii obținute la competiții externe și exporturi în peste 70 de țări. În 2026, sectorul marchează două aniversări importante – cea de-a 25-a ediție a Zilei Naționale a Vinului și a Vernisajului Vinului, evenimente pe care reprezentanții industriei...

Glovo lansează prima ediție de Glovo Academy în Moldova.

Glovo, platforma digitală de livrare rapidă, a organizat prima ediție de Glovo Academy la Chișinău. Programul a reunit parteneri din sectoarele HORECA și FMCG și este conceput ca un accelerator de informații pentru întreprinderile mici și mijlocii din industria restaurantelor, cu scopul de a le oferi perspective relevante și suport pentru creșterea sustenabilă a afacerilor lor. Lansată în 2023 în cadrul inițiativei Glovo Local, Glovo Academy a susținut peste o...

Bolojan, despre acuzaţiile la adresa Oanei Gheorghiu: PSD a dărâmat un guvern şi, în loc să aibă decenţa să-şi asume guvernarea, pentru a acoperi...

Premierul Ilie Bolojan a afirmat, vineri, comentând acuzaţiile de trafic de influenţă care îi sunt aduse vicepremierului Oana Gheorghiu, că PSD a dărămat un guvern din care a făcut parte şi, în loc să îşi asume guvernarea, pentru a-şi acoperi fuga de răspundere, se creează tot felul de pseudoştiri.The post Bolojan, despre acuzaţiile la adresa Oanei Gheorghiu: PSD a dărâmat un guvern şi, în loc să aibă decenţa să-şi...

Previziuni complete pentru a doua parte a lui 2026. Astrologul Sanda Ionescu, la „Altceva cu Adrian Artene”: „Traversăm o perioadă apocaliptică”

Canalul de YouTube al podcastului „Altceva cu Adrian Artene” va găzdui, sâmbătă, 23 mai, începând cu ora 19:00, un dialog încărcat de revelații și previziuni care ne privesc pe toți. În a doua jumătate a unui an 2026, cu dinamici globale și transformări profunde, este momentul să privim dincolo de realitatea imediată și să înțelegem ce ne rezervă astrele. Invitata celei mai noi ediții ”Altceva” este un nume incontestabil în...