Maia Sandu, după intemperiile care au afectat mai multe localități: Situația rămâne complicată

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a transmis un mesaj în contextul intemperiilor severe care au afectat mai multe localități ale țării în ultimele zile. Șefa statului a solicitat Guvernului și ministerelor responsabile să intervină prompt, să evalueze pagubele și să acorde ajutor acolo unde situația este critică, subliniind că prioritatea este protejarea vieții oamenilor și restabilirea normalității în comunitățile afectate.
„Suntem alături de comunitățile care au avut de suferit, toate instituțiile s-au mobilizat pentru a lichida consecințele calamităților și a acorda ajutorul necesar”, a transmis președinta.

Aceasta a menționat că ultimele 24 de ore au fost deosebit de dificile pentru Republica Moldova.

„Ultimele 24 de ore au fost foarte complicate pentru țara noastră. Ploile torențiale au afectat grav zeci de localități, în special în raioanele Călărași și Ungheni. Au fost distruse drumuri, blocate trenuri, sunt inundate gospodăriile oamenilor. Digul din Hîrjauca s-a rupt sub presiunea apei și a inundat localitățile învecinate. Trei trenuri au fost oprite temporar, însă autoritățile au reușit să reia circulația și toți pasagerii să ajungă în siguranță. Mai multe localități au rămas fără energie electrică și se lucrează continuu pentru a stabiliza sistemul”.
De asemenea, șefa statului a menționat că situatia „rămâne complicată”.
„Suntem alături de familiile care trec prin acest necaz. Cu solidaritate, intervenții rapide și măsuri de sprijin, vom trece împreună de acest moment dificil. Dragi cetățeni, să avem grijă de copii, de vârstnici, de cei mai vulnerabili, să ne asigurăm că cei din jurul nostru sunt la adăpost și în siguranță”, a adăugat Maia Sandu.

În urma ploilor de vineri, 22 mai, peste 40 de gospodării din localitățile Hîrjauca și Mîndra au fost inundate, iar salvatorii și pompierii au întreprins 11 misiuni de pompare a apelor în sate din raioanele Ungheni și Călărași, dar și în localitatea Dubăsari. Totodată, trei automobile au fost luate de ape, însă persoanele din acestea au scăpat cu viață și sunt în siguranță, iar 13 localități au fost temporar deconectate de la energia electrică.

De asemenea, trei trenuri au staționat aproximativ trei ore, inclusiv garnitura Chișinău–Kiev cu 142 de pasageri, care ulterior și-a reluat deplasarea în condiții de siguranță. Un dig local a fost parțial afectat, iar mai multe sectoare de drum au fost temporar blocate din cauza vântului puternic și a precipitațiilor abundente.

În sectorul energetic a fost înregistrat un defect tehnic la stația Vulcănești, unde a cedat placa de conectare a bobinei de blocaj.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Maia Sandu, după intemperiile care au afectat mai multe localități: Situația rămâne complicată apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

Ion Cristoiu: Coaliția PSD-PNL- USR- UDMR se reface pe șest la Cotroceni

În cel mai recent jurnal din seria „Pastila lui Cristoiu”, publicistul Ion Cristoiu a adus în discuție coaliția PSD-PNL- USR- UDMR. „Administrația Prezidențială a produs sau...

VIDEO | Ion Ceban anunță începerea lucrărilor pe strada 31 August 1989: „Au fost tergiversate intenționat”

Primarul General al municipiului Chișinău, Ion Ceban spune că, după aproape trei ani de blocaje și modificări de proiect, municipalitatea este pregătită să înceapă...

Important

Ion Cristoiu: Coaliția PSD-PNL- USR- UDMR se reface pe șest la Cotroceni

În cel mai recent jurnal din seria „Pastila lui Cristoiu”, publicistul Ion Cristoiu a adus în discuție coaliția PSD-PNL- USR- UDMR. „Administrația Prezidențială a produs sau a emis ieri un comunicat de presă care debutează astfel: „În urma unui proces de mediere desfășurat sub coordonarea Administrației Prezidențiale, PSD, PNL, USR și UDMR au semnat un acord prin care se angajează să adopte noua lege a salarizării în sectorul public până...

Aflat în Lituania, Miruţă propune teme pentru Summitul de la Ankara, la care e posibil să nu mai participe. Interimatul său la Ministerul Apărării...

Aflat în vizită de lucru în Lituania, ministrul Apărării, Radu Miruţă, a profitat de ocazie să scoată în evidenţă o reuşită recentă a militarilor români. Miruţă a mai declarat, în Lituania, că a propus şi o temă nouă pentru summitul din iulie, din Turcia, legat de „dezinformarea  ca risc major de securitate”, „Securitatea Flancului Estic se construiește prin oameni pregătiți”, spune Miruţă despre cooperarea româno-lituaniană pentru apărarea pe zona de Est. „Întărirea...

Târguri cu produse autohtone la Chișinău, în acest weekend. În centrul orașului se fac pregătiri pentru „Festivalul tradițiilor”

În acest weekend, pe 23 și 24 mai, la Chișinău sunt organizate mai multe târguri produse locale, precum și legume și fructe de sezon. De asemenea, duminică, 24 mai, pe strada pietonală Eugen Doga va avea loc „Festivalul tradițiilor”. Astfel, duminică, pe 24 mai, în contextul evenimentului cultural-artistic „Festivalul tradițiilor”, pe strada pietonală Eugen Doga, The post Târguri cu produse autohtone la Chișinău, în acest weekend. În centrul orașului...

Stocurile de gaze din Europa ar putea înregistra un deficit critic, dacă Strâmtoarea Ormuz va rămâne închisă până la trei luni

Stocurile de gaze din Europa ar putea înregistra un deficit critic, dacă Strâmtoarea Ormuz va rămâne închisă între una și trei luni, potrivit Reuters, care citează o companie de tranzacționare a gazelor și a energiei electrice. Stocurile scăzute și prețurile distorsionate încetinesc acumularea de gaze, menționează compania Equinor.

Constanţa: Un bărbat de 47 de ani a ajuns la spital după ce a fost înjunghiat de o femeie / Aceasta urmează să fie...

Un bărbat în vârstă de 47 de ani a ajuns la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa după ce a fost înjunghiat de o femeie, aceasta fiind cea care a anunţat la 112 comiterea faptei. Femeia a fost dusă la sediul poliţiei şi urmează să fie audiată. Poliţiştii au deschis o anchetă în acest caz.The post Constanţa: Un bărbat de 47 de ani a ajuns la spital după ce...