Peste 300 de tineri instrumentiști au participat la Festivalul fanfarelor din Chișinău

Peste 300 de tineri instrumentiști au participat la cea de-a XXV-a ediție a Festivalului-concurs municipal al colectivelor de fanfară, desfășurat în Parcul „Alunelul” din capitală. Potrivit Primăriei Chișinău, evenimentul a reunit șapte orchestre de fanfară și aproximativ două mii de spectatori, transmite IPN.

Direcția Generală Educație, Tineret și Sport precizează că evenimentul are drept scop promovarea culturii muzicale, valorificarea patrimoniului artistic și susținerea tinerelor talente din instituțiile educaționale ale capitalei.

În cadrul festivalului au evoluat colective artistice din instituții de învățământ general și extrașcolar din municipiu. Publicul a putut asculta lucrări din muzica clasică, populară, folclorică și de divertisment, precum și marșuri ale compozitorilor autohtoni și universali.

La eveniment au fost prezenți primarul general, Ion Ceban, și șeful adjunct al DGETS, Andrei Pavaloi, care au menționat importanța investițiilor în educație și cultură.

Festivalul-concurs a beneficiat de un fond de premiere susținut din bugetul municipal, cu premii pentru cea mai bună orchestră de fanfară, cel mai bun dirijor și cea mai bună interpretare la mai multe categorii de muzică.

The post Peste 300 de tineri instrumentiști au participat la Festivalul fanfarelor din Chișinău appeared first on ipn.md.

MAI MULT IPN

ULTIMA ORĂ

Bărbat găsit înecat la Dereneu, după ploile puternice

Un bărbat a fost găsit mort în localitatea Dereneu,...

Moldovenii dețin aur de peste un miliard de dolari, expert în economie

Averea moldovenilor sub formă de aur este estimată în...

Peste 300 de salvatori și pompieri au fost mobilizați după ploile torențiale

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a intervenit pentru...

Trei procurori nu au promovat evaluarea externă

Trei procurori nu au promovat vettingul. Este vorba despre...

Mai mulți participanți la ultramaratonul „Transilvania 100”, recuperați de echipele Salvamont

Trei participanți la ultramaratonul „Transilvania 100” care se desfășoară...

Clădirea Primăriei Chișinău va fi renovată

Clădirea Primăriei municipiului Chișinău va fi renovată, iar lucrările...

Femeie din Ucraina, reținută pentru organizarea trecerii ilegale a frontierei spre Moldova

O femeie din regiunea Hmelnițki, Ucraina, este bănuită că...

ULTIMA ORĂ

VIDEO&FOTO Nou tramvai, pe cel mai nou pasaj al capitalei. Va ajunge până în Pipera, peste noul pasaj Apărătorii Patriei

A început montarea structurii așa-numitelor „evazări” ale pasajului Apărătorii Patriei, din sectorul 4 al capitalei.The post VIDEO&FOTO Nou tramvai, pe cel mai nou pasaj al...

VIDEO | Ion Ceban anunță începerea lucrărilor pe strada 31 August 1989: „Au fost tergiversate intenționat”

Primarul General al municipiului Chișinău, Ion Ceban spune că, după aproape trei ani de blocaje și modificări de proiect, municipalitatea este pregătită să înceapă...

Important

VIDEO&FOTO Nou tramvai, pe cel mai nou pasaj al capitalei. Va ajunge până în Pipera, peste noul pasaj Apărătorii Patriei

A început montarea structurii așa-numitelor „evazări” ale pasajului Apărătorii Patriei, din sectorul 4 al capitalei.The post VIDEO&FOTO Nou tramvai, pe cel mai nou pasaj al capitalei. Va ajunge până în Pipera, peste noul pasaj Apărătorii Patriei first appeared on Nexta.ro.

Metoda ingenioasă a unor traficanți de droguri: au ascuns canabisul în mobilă

Membrii unei rețele de trafic de droguri au găsit o metodă ingenioasă de a transporta canabisul între California și Paris, relatează Le Figaro. Cinci persoane „au fost puse oficial sub acuzare” În zilele de 18 și 19 mai, Jandarmeria Națională a Franței a declarat că „șase persoane au fost reținute și cinci au fost puse sub acuzare oficial, dintre care patru au fost reținute preventiv, iar una plasată sub supraveghere judiciară”....

(P)Infrastructură 5, lucrări de intervenţie pe strada Ionescu Cristea: „Traficul constant și uzura accentuată au generat probleme vizibile”

Societatea Infrastructură S5 S.A. a remediat carosabilul deteriorat pe strada Ionescu Cristea, în urma numeroaselor sesizări venite din partea cetățenilor Sectorului 5. Societatea Infrastructură S5 S.A. va începe lucrările de intervenție pe strada Ionescu Cristea, un tronson de drum intens circulat și afectat de degradări ale carosabilului. „Această stradă este folosită frecvent ca rută alternativă de șoferii care doresc să evite aglomerația de pe Șoseaua Giurgiului, ceea ce a dus la...

Vladimir Putin amenință cu represalii după ce a acuzat Ucraina că a lovit o cămin studențesc

Președintele rus Vladimir Putin a promis represalii după ce a acuzat Ucraina că a lansat un atac mortal asupra unui cămin studențesc într-o zonă ocupată din estul Ucrainei, scrie BBC. Zece persoane au fost ucise și alte 38 rănite în urma atacului din timpul nopții din orașul Starobilsk, din regiunea Luhansk, a declarat guvernatorul local susținut de Rusia. Alte 11 persoane sunt în continuare date dispărute, a adăugat acesta.The...

Moldovenii investesc tot mai mult în aur: Averea cetățenilor, estimată la peste un miliard de dolari

Prețul aurului a crescut accelerat în ultimii ani, iar tot mai mulți cetățeni ai Republicii Moldova aleg acest metal prețios drept formă de economisire pe termen lung, afirmă expertul  în politici economice, Veaceslav Ioniță. Potrivit acestuia, moldovenii își păstrează economiile în patru forme principale: bunuri imobiliare, bani în bănci sau în numerar, valori mobiliare și aur. Deși importurile oficiale de aur sunt monitorizate exact, o parte importantă a aurului ajunge...