VIDEO Ajustări la bugetul Capitalei, în 2026, după ce s-a exclus taxa de salubrizare. Primăria anunță consultări

Funcționarii din cadrul municipalității vor ajusta proiectul privind bugetul Capitalei. Anunțul a fost făcut la ședința operativă a serviciilor Primăriei.

Potrivit lor, măsura este luată pentru că, începând cu luna martie 2026, Republica Moldova se confruntă în continuare cu creșteri semnificative ale prețurilor la carburanți, iar Primăria a renunțat la taxele pentru salubrizare. Concomitent, administrația Capitalei are proiecte în implementare și discută despre modul în care vor fi implementate acestea.

„Având în vedere aceste două fenomene, taxa pe salubrizare și creșterea a carburanților, s-a impus o reevaluare a indicatorilor bugetari. Reiterez că proiectul bugetului pentru anul 2026 a fost elaborat în bază indicatorilor prețurilor la nivelul anului 2025. Actual, situația a fost schimbată, având în vedere aceste creșteri. Respectiv, s-a impus modificarea proiectului de buget pentru anul 2026”, a declarat viceprimara Olesea Pșenițchi.

Drept urmare, Direcția finanțe a estimat și va prezenta noi indicatori bugetari referitor la venituri și cheltuieli. Miercuri, proiectul urmează să fie plasat spre consultări publice, procesul urmând să dureze 15 zile.

Capitala nu a avut buget aprobat în 2025, din cauza divergențelor politice între MAN și PAS. Proiectul pentru 2026 nu a fost aprobat încă de către Consiliul Municipal Chișinău, la fel, din cauza neînțelegerilor politice dintre formațiuni.

Articolul VIDEO Ajustări la bugetul Capitalei, în 2026, după ce s-a exclus taxa de salubrizare. Primăria anunță consultări apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

Parlamentar suedez: Regiunea transnistreană este o armă încărcată, îndreptată spre flancul Europei

Suedia a aderat la NATO. Am făcut-o deoarece înțelegem,...

VIDEO „Gata cu tortura!”: protest exploziv într-un penitenciar din Venezuela

Proteste marcate de incendii și scandări au izbucnit într-o...

Interceptări CNA: Cum puteau face suspecții câte 200.000 de euro pe lună din vânzarea telefoanelor și spălare de bani

Ofițerii anticorupție au publicat interceptări cu discuțiile suspecților în...

Benzina urcă, motorina coboară: ANRE a publicat noile prețuri

Benzina se scumpește cu 3 bani, iar motorina se...

ULTIMA ORĂ

Povestea descoperirii capului Sfântului Ioan Botezătorul. Importanța acestei sărbători în calendarul ortodox

Sărbătoarea dedicată descoperirii capului Sfântului Ioan Botezătorul amintește de unul dintre cele mai importante momente din tradiția creștină.The post Povestea descoperirii capului Sfântului Ioan Botezătorul....

VIDEO | Parcările cu plată în Chișinău, blocate de legislație: Ion Ceban cere Parlamentului să voteze urgent legea – „orice proiect, dar să mergem...

Primăria Chișinău are elaborat regulamentul privind parcările și este pregătită să îl supună aprobării Consiliului Municipal, dar nu poate înainta fără ca Parlamentul să...

Important

Povestea descoperirii capului Sfântului Ioan Botezătorul. Importanța acestei sărbători în calendarul ortodox

Sărbătoarea dedicată descoperirii capului Sfântului Ioan Botezătorul amintește de unul dintre cele mai importante momente din tradiția creștină.The post Povestea descoperirii capului Sfântului Ioan Botezătorul. Importanța acestei sărbători în calendarul ortodox first appeared on Nexta.ro.

Şapte răniţi, unul grav, în vestul Franţei, într-o explozie într-un imobil, o tentativă de sinucidere cu gaza naturale, urmată de un incendiu

Şapte persoane au fost rănite, una grav, într-o explozie, luni, într-un imobil la Vix, în departamentul Vendée, anunţă subprefectul din La Roche-sur-Yon, relatează AFP.The post Şapte răniţi, unul grav, în vestul Franţei, într-o explozie într-un imobil, o tentativă de sinucidere cu gaza naturale, urmată de un incendiu first appeared on Nexta.ro.

De la colecția cyberpunk cu AI semnată Irina Schrotter la podiumuri inspirate de Japonia și estetici post-apocaliptice, la Romanian Fashion Week

Mii de oameni s-au adunat duminică, 24 mai, la Palatul Culturii și în Grădinile Palas pentru a descoperi colecțiile marilor designeri români, într-un maraton de show-uri care a transformat centrul Iașului într-una dintre cele mai spectaculoase scene dedicate modei contemporane europene. Romanian Fashion Week a reprezentat anul acesta una dintre cele mai ample ediții din …The post De la colecția cyberpunk cu AI semnată Irina Schrotter la podiumuri inspirate...

Femeie găsită înjunghiată în apartamentul său din Iași. Ce le-a spus apropiaților înainte de crimă

O femeie în vârstă de 69 de ani a fost găsită moartă, luni, 25 mai, în apartamentul său de pe strada Plăieșilor din Iași. Victima prezenta mai multe plăgi înjunghiate, iar anchetatorii au deschis o investigație pentru a stabili circumstanțele crimei.The post Femeie găsită înjunghiată în apartamentul său din Iași. Ce le-a spus apropiaților înainte de crimă first appeared on Nexta.ro.

Incluziunea prin artă, promovată la Chișinău de ansamblul „Ich bin o.k.” din Viena

Participarea persoanelor cu dizabilități la viața socială și culturală este promovată la Chișinău printr-un spectacol, care va fi prezentat marți de asociația „Ich bin o.k.” din Viena. Spectacolul de dans reunește artiști cu și fără dizabilități, iar organizatorii afirmă că proiectul își propune să combată stereotipurile și să demonstreze că arta trebuie să fie accesibilă tuturor, transmite IPN. Declarațiile au fost făcute în cadrul conferinței de presă cu genericul „Participarea...