Vali Pistolaru, de la luptător la bodyguardul lui Mike Tyson: „Nu am pus accent pe bani, a contat simplul fapt că eram în preajma lui”

Într-o nouă ediție a emisiunii „Martorii”, transmisă de Gândul, Vali Pistolaru a povestit cum a trecut de la a fi luptător și bodyguard în cluburile din Capitală, la a fi chiar garda de corp a celebrului luptător american Mike Tyson. Urmărește aici, integral, emisiunea „Martorii”.

Vali Pistolaru își amintește cum, în urmă cu aproximativ 10 ani, când activa ca luptător în Superkombat, a fost contactat pentru a fi garda de corp a lui Mike Tyson pe parcursul vizitei sale în România. Celebrul luptător venise pentru a promova un brand de băuturi energizante în țările învecinate, dar și în România. Nu s-a gândit la factorul financiar când a acceptat jobul, spune invitatul. A contat mai mult pentru el faptul că avea ocazia de a sta în preajma marelui luptător.

„Se întâmpla în perioada 2016-2017, când eu luptam în Superkombat și, prin legăturile pe care le avea domnul Eduard Irimia, cineva l-a contactat și i-a spus că ar avea nevoie de doi băieți, cel puțin doi băieți capabili, care să stea în preajma lui Mike Tyson, pentru că el va veni în România. Atunci el a venit pentru o expunere de reclamă la un energizant, venise din alte două țări de lângă noi, tot așa făcuse expunerea, reclamă, publicitate la acel energizant, și a venit și la noi și a stat trei nopți, 4 zile. Am fost cu un prieten de-al meu care, din păcate, Dumnezeu să-l ierte, a decedat la o vârstă destul de tânără, o boală incurabilă și na. Nu am pus accent pe cât vom fi plătiți pentru treaba asta, nu prea a contat, dat fiind faptul că a venit și din partea domnului Eduard Irimia. Au fost și niște beneficii financiare, dar mai puțin a contat pentru noi treaba asta, ci simplul fapt că eram în preajma lui.

Am fost anunțați cu o zi înainte ca el să vină, l-am așteptat la aeroport, l-am luat împreună de la aeroport. A venit împreună cu soția lui, cu stafful lui. Am mers de la aeroport la hotel, nu mai știu exact un interval orar, după care am mers și a avut diferite întâlniri la emisiuni. Am fost și, țin minte parcă în prima zi atunci, la Capatos, după care dimineața la Răzvan și Dani. A avut și acele întâlniri în care trebuia să facă expunerea pentru acel energizant.”

Vali Pistolaru, despre Mike Tyson: „La ora 6 el deja avea o oră de când alerga pe bandă”

În ceea ce privește impresia pe care a lăsat-o Mike Tyson, spune Pistolaru că nu a avut ocazia să socializeze foarte mult cu acesta, dar per total impresia a fost una foarte bună. Povestește cum veneau la muncă la ora 6:00-7:00 dimineața, iar marele Tyson era deja de o oră în sala de sport, alergând pe bandă. Acest lucru arăta că era încă o persoană foarte disciplinată.

De asemenea, acesta menționează că nu au existat evenimente majore. Au fost doar oameni curioși, care încercau să-l vadă pe marele luptător în carne și oase.

„Foarte ok, de ce să zic, foarte multă comunicare și socializare cu el nu am avut. El, din păcate, primele 2 zile, să zic așa, cât a stat aici, venise după o tensiune, o discuție pe care a avut-o acolo în familie, avea o stare puțin de disconfort, dar omul foarte, foarte ok. Nu, repet, nu am comunicat, nu am socializat foarte mult cu el, mici aspecte, mici discuții, însă el, ca om așa, nu este un om grețos. Mergeam cu el la hotel, mergeam cu el până la cameră, după care noi stăteam în lobby-ul hotelului, la recepția hotelului, și cam atât. Seara, când el rămânea în cameră, noi nu rămâneam acolo, plecam acasă și ne întorceam dimineața la prima oră, când el se trezea. Bine, el se trezea destul de dimineață. Deja noi când ajungeam acolo, la ora 6:00-7:00, el deja avea o oră de când alerga pe bandă.

N-am avut evenimente. Oameni erau curioși. Mergeam cu el, de exemplu, pe unde trebuia să facă expunerea pentru acel energizant și erau mulți oameni care erau foarte confuzi, pentru că nu s-a mediatizat treaba asta, că va veni. A fost ceva spontan, ceva de moment așa, și era foarte multă lume confuză. Vedeau lume, vedeau agitație, iar pe unii îi auzeam: «Domnule, seamănă cu Mike Tyson», alții ziceau: «Stai, nu e, n-are cum».”

The post Vali Pistolaru, de la luptător la bodyguardul lui Mike Tyson: „Nu am pus accent pe bani, a contat simplul fapt că eram în preajma lui” first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

Sărituri în apă de la mare înălţime: Cătălin Preda, la un pas de podium în prima etapă din Seria Mondială Red Bull Cliff Diving

Cătălin Preda a fost la un pas de podium şi a încheiat prima etapă din Seria Mondială Red Bull Cliff Diving pe locul 4, iar...

BREAKING NEWS | România și Ucraina vor produce în comun drone, finanțate prin SAFE

„Secretarul adjunct al Consiliului Național de Securitate și Apărare al Ucrainei, David Aloyan, s-a întâlnit cu secretarul de stat și șeful Departamentului Politicii de...

Important

Sărituri în apă de la mare înălţime: Cătălin Preda, la un pas de podium în prima etapă din Seria Mondială Red Bull Cliff Diving

Cătălin Preda a fost la un pas de podium şi a încheiat prima etapă din Seria Mondială Red Bull Cliff Diving pe locul 4, iar Constantin Popovici a terminat pe locul 11 în clasamentul general al rundei din Bali.The post Sărituri în apă de la mare înălţime: Cătălin Preda, la un pas de podium în prima etapă din Seria Mondială Red Bull Cliff Diving first appeared on Nexta.ro.

Eurostat: România este una dintre ţările UE unde preţurile la motorină au crescut cel mai puţin în luna aprilie

Preţurile la benzină şi motorină au crescut în luna aprilie în majoritatea statelor membre ale Uniunea Europeană, potrivit datelor publicate de Eurostat. România s-a numărat printre puţinele ţări în care benzina s-a ieftinit şi printre statele cu cele mai mici creşteri la motorină.The post Eurostat: România este una dintre ţările UE unde preţurile la motorină au crescut cel mai puţin în luna aprilie first appeared on Nexta.ro.

EXCLUSIV FCSB, azi de la 16:45. Victorie chinuită la debutul lui Marius Baciu pe bancă: urmează derby-ul cu Dinamo

FCSB învinge cu mari emoții FC Botoșani, 4-3 după prelungiri, și merge în finala barajului pentru calificarea în Conference League, unde va întâlni Dinamo. EXCLUSIV FCSB, o producție marca ProSport, revine în această seară, de la ora 16:45, pe canalul de YouTube ProSport și pe pagina de Facebook ProSport. Analizăm alături de George Bozieru și Robert Panduru victoria din minutele de prelungiri, scor 4-3, după ce golul victoriei a fost adus...

Presa: Un eurodeputat român ar putea fi desemnat de Nicușor Dan premier. Numele celor 6 candidați

Eurodeputatul român Eugen Tomac ar putea preluat funcția de șef al Guvernului român, scrie Antena3. Oficialul ar fi unul dintre candidații lui Nicușor Dan pentru funcția de premier. Alte nume vehiculate în spațiul public de peste Prut sunt Radu Burnete, Alexandru Nazare, Delia Velculescu, Sorin Grindeanu și Cătălin Predoiu, notează ziare.com. Totuși, conform jurnaliștilor români, Eugen Tomac ar fi favoritul, el fiind și consilier al liderului de la Cotroceni. Pentru cele...

Șase partide în noul legislativ al Ciprului, însă niciunul nu are majoritate absolută

Șase partide au intrat în noul Parlament al Ciprului în urma scrutinului de duminică. În urma procesării tuturor voturilor, nicio formațiune nu a reușit să obțină majoritatea absolută. Partidul DISY a obținut cel mai bun rezultat, 27,1% din voturi, transmite IPN. Astfel, partidul conservator DISY își păstrează cele 17 mandate din totalul de 56. Formațiunea de stânga AKEL a obținut 23,9% din voturi și va avea 15 locuri în legislativ....

În pofida uciderii sau arestării a zeci de mii de protestatari, a războiului cu SUA ori a sancţiunilor internaţionale împotriva Iranului, Grupul parlamentar românesc...

Zece parlamentari aleşi pe listele PSD, AUR, PNL, USR, UDMR, POT şi SOS formează „Grupul parlamentar românesc de prietenie cu Republica Islamică Iran”. La cinci luni de la declanşarea protestelor soldate cu zeci de mii de victime şi la trei luni de la acţiunea militară iniţiată de SUA, grupul de prietenie româno-iraniană ”rezistă”.The post În pofida uciderii sau arestării a zeci de mii de protestatari, a războiului cu SUA...

VIDEO Armata britanică: simulare de atac rusesc într-o stație de metrou din Londra

Armata britanică a desfășurat un exercițiu de amploare pentru a simula răspunsul NATO în cazul unui posibil atac al Rusiei asupra statelor baltice, utilizând o stație de metrou dezafectată din centrul Londrei drept centru de comandă într-un scenariu care vizează anul 2030. Exercițiul, denumit „Arcade Strike”, a avut loc pe peronul fostei gări Charing Cross station, aflat în apropierea Pieței Trafalgar și a zonei guvernamentale Whitehall. La manevre au participat...