Delegația UE nu susține numirea directorului CNA fără concurs și extinderea numărului de mandate ale acestuia

Irina Cruceru, manager de programe în cadrul Delegației Uniunii Europene în Moldova, a declarat că nu susține numirea directorului Centrul Național Anticorupție fără concurs și pledează pentru o procedură transparentă de selecție. Declarațiile au fost făcute în cadrul consultărilor publice organizate de Comisia juridică, pentru numiri și imunități pe marginea proiectului de lege privind fortificarea mecanismelor de combatere a corupției, criminalității financiare și organizate, transmite IPN.

În noul proiect propus, directorul CNA ar putea exercita două mandate consecutive, față de doar unul, cum este în prezent. Potrivit Irinei Cruceru, extinderea numărului de mandate pentru director depășește un termen rezonabil în lipsa unei proceduri transparente de selecție. Ea a precizat că revenirea la concurs pentru desemnarea șefului CNA este una dintre măsurile analizate inclusiv în contextul procesului de aderare a Republica Moldova la Uniunea Europeană.

„În momentul în care șeful CNA este numit fără concurs, considerăm că durata mandatului depășește termenul rezonabil și credem că soluția potrivită ar fi revenirea la selecția prin concurs. De altfel, aceasta este una dintre chestiunile pe care le-am discutat intern și pe care le-am luat în considerare pentru a le propune drept măsuri în procesul de aderare”, a declarat Irina Cruceru.

În cadrul discuțiilor, mai mulți participanți au invocat și necesitatea consolidării capacităților de investigare ale CNA. Directorul CNA, Alexandr Pînzari, a reacționat la obiecțiile privind numirea directorului de către Parlament și posibilitatea exercitării a două mandate consecutive. „În pofida faptului că directorul este numit de către Parlament, instituția a avut curajul și a documentat mai mulți funcționari de rang înalt – deputați, procurori, judecători – cauze care astăzi sunt pe masa instanțelor”, a declarat Alexadr Pînzari.

Șeful CNA susține că instituția a obținut rezultate importante în combaterea corupției, inclusiv în dosare complexe investigate în baza ordonanțelor Procurorului General. „Dacă nu era CNA, nu știu cu ce rezultate se putea mândri astăzi Republica Moldova la nivel european”, a afirmat acesta.

În contextul extinderii competențelor CNA, inclusiv pe segmentul corupției electorale și al fraudelor economice, directorul instituției a anunțat intenția de a crea până la sfârșitul anului o Direcție Generală pentru combaterea infracțiunilor economice și fiscale. Pentru noile atribuții, CNA estimează că ar avea nevoie de încă aproximativ 150 de angajați. Totodată, acesta a adăugat că peste 15 angajați ai instituției au fost concediați în timpul mandatului său pentru încălcări disciplinare și abateri.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Delegația UE nu susține numirea directorului CNA fără concurs și extinderea numărului de mandate ale acestuia apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

FOTO Clopotnița din Vadul-Rașcov, în proces de conservare și restaurare: Proiectul este susținut de UE

Clopotnița din satul Vadul-Rașcov, raionul Șoldănești, una dintre cele...

VIDEO Schimbare de habitat la Grădina Zoologică din Chișinău: Leii au o casă nouă

Cei patru lei de la Grădina Zoologică din Chișinău,...

Ai uitat ceva în Aeroportul Chișinău? Iată cum îți poți recupera bunurile pierdute

Pasagerii care își uită obiectele personale în terminalul Aeroportului...

Statul va cheltui 450.000 de lei pentru sistemul informațional „e-Zilier”. Tot atâta va costa mentenanța

Statul va cheltui 450.000 de lei pentru sistemul informațional...

Trenurile pierd teren! Numărul persoanelor care aleg transportul feroviar s-a prăbușit cu 70%

Tot mai mulți pasageri aleg avionul pentru a călători....

Atenție, călători! PTF Leova-Bumbăta, închis temporar din cauza creșterii nivelului apei râului Prut

Astăzi, 25 mai, în intervalul 17:30-20:30, activitatea Punctului de...

ULTIMA ORĂ

(video) Captură de peste 5 milioane lei, la Durlești: Polițiștii au reținut în flagrant o ucraineancă și au ridicat 7 kg de droguri de...

O femeie de 33 de ani, originară din Ucraina, a fost reținută în flagrant de polițiști într-o fâșie forestieră din Durlești, fiind suspectată de...

VIDEO | Șeful CNA respinge acuzațiile de influență politică: „Am documentat deputați, procurori și judecători”

Directorul Centrul Național Anticorupție, Alexandr Pînzari, a respins criticile privind caracterul politic al instituției și a susținut că CNA a documentat în ultimii ani...

Important

Anca Dragu: Economia Republicii Moldova ar putea crește cu 2% în 2026, dar inflația va depăși 8%

Republica Moldova va înregistra o creștere economică de aproximativ...

BREAKING NEWS | România și Ucraina vor produce în comun drone, finanțate prin SAFE

„Secretarul adjunct al Consiliului Național de Securitate și Apărare...

(video) Captură de peste 5 milioane lei, la Durlești: Polițiștii au reținut în flagrant o ucraineancă și au ridicat 7 kg de droguri de...

O femeie de 33 de ani, originară din Ucraina, a fost reținută în flagrant de polițiști într-o fâșie forestieră din Durlești, fiind suspectată de implicare într-o rețea de trafic de droguri sintetice administrată prin Telegram.

Moscova i-a avertizat pe diplomaţii şi cetăţenii străini să părăsească Kievul, deoarece va ataca din nou capitala Ucrainei

Rusia i-a avertizat luni pe diplomaţii şi cetăţenii străini să plece din capitala Ucrainei, deoarece va urma o serie de lovituri, transmit Reuters şi AFP.The post Moscova i-a avertizat pe diplomaţii şi cetăţenii străini să părăsească Kievul, deoarece va ataca din nou capitala Ucrainei first appeared on Nexta.ro.

Moscova i-a avertizat pe diplomaţii şi cetăţenii străini să părăsească Kievul, deoarece va ataca din nou capitala Ucrainei

Rusia i-a avertizat luni pe diplomaţii şi cetăţenii străini să plece din capitala Ucrainei, deoarece va urma o serie de lovituri, transmit Reuters şi AFP.The post Moscova i-a avertizat pe diplomaţii şi cetăţenii străini să părăsească Kievul, deoarece va ataca din nou capitala Ucrainei first appeared on Nexta.ro.

Rusia avertizează că va lovi „centrele militare de decizie” din Kiev și recomandă populației civile să se depărteze de aceste locații

Ministerul rus de externe a anunțat, printr-un comunicat, că armata rusă va începe să bombardeze întreprinderile din industria militară de la Kiev și centrele de comandă ale armatei ucrainene. Mai mult, Kremlinul avertizează personalul ambasadelor că trebuie să părăsească Kievul cât mai curând posibil. Potrivit MAE rus, picătura care a umplut paharul a fost atacul cu drone lansat de Ucraina asupra Academiei și Căminului Universității Pedagogice de Stat Luhansk din...

Sandu îndeamnă cetățenii să susțină reforma administrației publice locale: „Falsurile și sperietorile vor să blocheze o schimbare necesară încă acum 20 de ani”

Președinta Maia Sandu a venit cu un mesaj în susținerea reformei administrației publice locale, după ce în spațiul public au apărut tot mai multe falsuri și dezinformări menite să blocheze procesul de amalgamare a primăriilor. Într-un mesaj video publicat pe 25 mai pe rețelele de socializare, șefa statului a subliniat că primăriile mici nu au The post Sandu îndeamnă cetățenii să susțină reforma administrației publice locale: „Falsurile și sperietorile...

Sandu îndeamnă cetățenii să susțină reforma administrației publice locale: „Falsurile și sperietorile vor să blocheze o schimbare necesară încă acum 20 de ani”

Președinta Maia Sandu a venit cu un mesaj în susținerea reformei administrației publice locale, după ce în spațiul public au apărut tot mai multe falsuri și dezinformări menite să blocheze procesul de amalgamare a primăriilor. Într-un mesaj video publicat pe 25 mai pe rețelele de socializare, șefa statului a subliniat că primăriile mici nu au The post Sandu îndeamnă cetățenii să susțină reforma administrației publice locale: „Falsurile și sperietorile...

FOTO Clopotnița din Vadul-Rașcov, în proces de conservare și restaurare: Proiectul este susținut de UE

Clopotnița din satul Vadul-Rașcov, raionul Șoldănești, una dintre cele mai vechi construcții istorice de la trecerea peste râul Nistru, a fost acoperită cu o structură specială de protecție pentru stabilizarea și conservarea zidăriei din piatră, afectată de trecerea timpului și de condițiile climatice. Lucrările sunt susținute financiar de Uniunea Europeană. Clopotnița, care datează din secolul al XVII-lea, reprezintă nu doar un turn istoric, ci și o mărturie a existenței unui...