Dragos Pîslaru, conferință de dragul spectacolului

Dragoș Pîslaru, ministrul interimar al Muncii, prezintă detalii din proiectul Legii salarizării pentru personalul plătit din fonduri publice. Proiectul, cu grilele de salarizare și calendarul de implementare, a fost lansat luni în consultare publică și „urmează să fie înaintat Parlamentului pentru inițierea procesului legislativ”. Dragoș Pîslaru spune că, în actuala formă, proiectul prevede eliminarea a 87 dintre cele 151 de sporuri care există în administrația din România.

„Sunt necesare două lucruri”

„Suntem în al 12-lea ceas pentru a vedea cum putem îndeplini această reformă importantă”, a declarat ministrul interimar al Muncii.

Potrivit lui Pîslaru, procesul de reformă depinde de două elemente esențiale: sustenabilitatea financiară și existența unui acord politic asupra principiilor de salarizare.

„Sunt necesare două lucruri esențiale. Este nevoie să vedem ce ne permitem și, al doilea, acest acord politic referitor la principii. Noi astăzi încercăm să reparăm o legislație de salarizare care a fost adoptată în 2017, care în esență nu era rea ca lege”, a afirmat ministrul.

El a precizat că reforma urmărește simplificarea și reducerea numărului de beneficii suplimentare, în condițiile în care „zona de sporuri a devenit un sport național în România”.

În prezent, în administrația publică există 151 de tipuri de sporuri, iar planul autorităților este eliminarea a 87 dintre acestea.

ȘTIRE ÎN CURS DE ACTUALIZARE!

The post Dragos Pîslaru, conferință de dragul spectacolului first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

Unde se muncește cel mai puțin în UE? Topul mediei de ore lucrate săptămânal

Media de ore lucrate în UE este de 35,9...

Unde se muncește cel mai puțin în UE? Topul mediei de ore lucrate săptămânal

Media de ore lucrate în UE este de 35,9...

Indicele ROBOR la 6 luni a scăzut

ROBOR (Romanian Interbank Offer Rate) este rata medie a...

Zelenski reia apelul pentru aderarea Ucrainei la NATO la summitul nordic-baltic din Estonia

Într-o conferință de presă susținută alături de președintele Estoniei,...

Zelenski reia apelul pentru aderarea Ucrainei la NATO la summitul nordic-baltic din Estonia

Într-o conferință de presă susținută alături de președintele Estoniei,...

Evaziune de 8,7 milioane de lei în construcții: ANAF a descoperit o schemă cu firme-fantomă și facturi fictive

Inspectorii Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul Agenţiei...

Evaziune de 8,7 milioane de lei în construcții: ANAF a descoperit o schemă cu firme-fantomă și facturi fictive

Inspectorii Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul Agenţiei...

ULTIMA ORĂ

Unde se muncește cel mai puțin în UE? Topul mediei de ore lucrate săptămânal

Media de ore lucrate în UE este de 35,9 ore pe săptămână. Cifra include atât muncitorii cu normă întreagă, dar și cu diverse norme parțiale,...

VIDEO | Liliana Iaconi acuză Guvernul că blochează un proiect de lege menit să protejeze cetățenii de majorarea impozitelor pe bunurile imobile

Deputata Liliana Iaconi acuză Guvernul că a blocat un proiect de lege menit să protejeze cetățenii de majorările semnificative ale impozitelor pe bunurile imobile,...

Important

Unde se muncește cel mai puțin în UE? Topul mediei de ore lucrate săptămânal

Media de ore lucrate în UE este de 35,9 ore pe săptămână. Cifra include atât muncitorii cu normă întreagă, dar și cu diverse norme parțiale, cei chestionați având vârste cuprinse între 20 și 64 de ani și muncind în cadrul locului lor de muncă principal. Cu toate acestea, diferențele sunt mari. În Olanda, media de ore lucrate este de 31,9 ore pe săptămână, iar în Grecia, 39,6 ore pe săptămână. Dacă...

ROBOR (Romanian Interbank Offer Rate) este rata medie a dobânzii la care se împrumută, între ele, instituțiile bancare din România, în lei, iar evoluția sa este legată, în principal, de nivelul de lichiditate existent în piață și de nivelul dobânzilor BNR.The post Indicele ROBOR la 6 luni a scăzut first appeared on Nexta.ro.

Zelenski reia apelul pentru aderarea Ucrainei la NATO la summitul nordic-baltic din Estonia

Într-o conferință de presă susținută alături de președintele Estoniei, Alar Karis, Zelenski a declarat că Europa are nevoie de o Ucraină capabilă să se apere și a subliniat că locul țării sale este în cadrul Alianței Nord-Atlantice, scrie TVPWorld. La rândul său, Karis și-a exprimat susținerea pentru viitoarea aderare a Ucrainei la NATO, iar liderii statelor nordice și baltice au reafirmat, într-o declarație comună, sprijinul pentru obiectivele euro-atlantice ale Kievului. Zelenski...

Sergiu Crețu și-a depus mandatul de consilier în CMC, obținut pe listele PAS

Consilierul Partidului Acțiune și Solidaritate în Consiliul municipal Chișinău, Sergiu Crețu, și-a depus mandatul după ce organizația municipală i-a retras sprijinul politic și l-a exclus din partid. Contactat de IPN, acesta a confirmat depunerea mandatului, dar a refuzat să ofere alte detalii. Demisia survine după ce, pe 29 mai, Biroul permanent al Organizației municipale PAS Chișinău i-a retras sprijinul politic, invocând un „comportament incompatibil cu valorile” formațiunii. PAS i-a solicitat...

Cinci state UE propun clauze de intervenție și limitarea temporară a dreptului de vot pentru viitorii membri ai Uniunii Europene

Cinci state membre ale Uniunii Europene propun introducerea unor limitări temporare ale dreptului de vot pentru viitoarele state membre ale blocului și clauze de intervenție în cazul abaterii de regulile europene. Informația apare într-un document comun semnat de Germania, Franța, Țările de Jos, Belgia și Luxemburg, transmite IPN, care citează Reuters. Propunerea vine pe fondul discuțiilor din Uniunea Europeană privind viitorul extinderii, în document fiind menționată și Republica Moldova, alături...