Dragoș Pîslaru despre cele șase principii ale reformei salarizării bugetare: „Proiectul de reformă a salarizării în sectorul bugetar este îndelung așteptat”

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, a făcut o serie de precizări luni, după ședința de Guvern, despre proiectul privind reforma salarizării în sectorul bugetar, parte a angajamentelor din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Pîslaru a declarat că este un demers „îndelung așteptat” și că noul sistem trebuie construit pe principii sustenabile.

El a explicat că reforma vine după mai mulți ani de discuții și ajustări și că munca efectivă pe acest jalon a început în 2022, deși PNRR a fost adoptat în 2021.

„Această oportunitate de a vă prezenta proiectul cu privire la reforma salarizării în sectorul bugetar din România. Este un proiect îndelung așteptat și cred că cel mai bine ar fi chiar să încep cu cronologia acestui jalon important din PNRR. Așa cum puteți să vedeți, deși PNRR a fost adoptat încă din 2021, munca efectivă pe jalon a început abia în 2022, dar a început bine”, a spus Pîslaru.

Șase principii pentru noul sistem de salarizare

Ministrul Proiectul Europene a prezentat astăzi, în cadrul conferinței, cele șase direcții principale pe care se bazează reforma, începând cu ideea de echitate între funcții similare din sistemul public.

El a spus că se bazează pe principiul „muncă de valoare egală, salarizare egală” și explicat că nu este acceptabil ca funcții cu același tip de muncă să fie plătite diferit.

„Primul lucru clar pentru orice legislație de salarizare este acest principiu muncă de valoare egală, salarizare egală. Nu ai cum să ai un sistem salarial în care să ai poziții care au același conținut de muncă și să fie remunerate diferit”, a declarat ministrul.

„Ceea ce s-a întâmplat în ultimii ani după adoptarea legii 153 este că pentru anumite familii ocupaționale s-au dat niște bani în plus, alte le-au rămas în urmă, iar diferențele au rămas majore pe același tip de poziție”, a explicat el.

Deficit, predictibilitate și performanță

Un alt element important al reformei pe care Pîslaru l-a punctat este legat de sustenabilitatea bugetară și corelarea salariilor cu economia.

„Al doilea lucru esențial pe care îl avem este legat de predictibilitate și sustenabilitate. Trebuie să existe o legătură între cât îți permiți, care este angajamentul pe termen mediu legat de deficitul bugetar și știți că România are acest angajament de a ajunge înapoi la 3% până în 2030”, a spus Pîslaru.

El a spus că evoluția salariilor trebuie corelată și cu productivitatea din sectorul privat, precum și cu țintele bugetare asumate de România. Reforma mai include și măsuri pentru atragerea tinerilor în administrație.

„Al treilea lucru care este esențial pentru un sistem de administrație publică relativ îmbătrânit este ideea cum susții funcțiile de intrare în administrația publică, debutanții și cum îi motivezi”, a explicat ministrul.

Un alt principiu este legat de performanță și responsabilitate, domeniu în care, potrivit lui Pîslaru, există deja discuții de mai mult timp.

Un sistem unitar și eliminarea fragmentării

Ministrul a venit cu critici și la adresa lipsei de coerență a actualului sistem. El a spus că unele elemente salariale vechi și litigii administrative au dus la un cadru complicat.

„Suntem în continuare într-o situație în care anumite elemente de salarizare derivă de undeva din istorie, sunt în continuare, ca valoare de referință, încă mai apare acel VRS, apare în același timp un lucru care e complet nefas, și anume litigii sau asimilări sau prorogări”, a spus el.

Pîslaru a spus că este necesar un sistem unic și aplicabil direct de către Guvern.

„Deci ai nevoie să ai prerogativa guvernului, executivă, de a adopta un sistem de salarizare bugetar unitar”, a adăugat ministrul.

Reforma administrației locale

Ultimul principiu prezentat astăzi în ședință a vizat reorganizarea salarizării în administrația locală, după decizia din 2017 care a scos autoritățile locale din grila unitară.

„A existat o decizie politică în 2017… Legea 153 a consacrat acest lucru, și anume că administrația locală a ieșit din grilă… și acum, practic, readucem această grilă împreună”, a explicat Pîslaru.

El a mai declarat că vor urma noi detalii tehnice pentru a clarifica modul de aplicare a reformei.

„Și știți că zona aceasta de sporuri a devenit un fel de sport național în administrația din România și zona de sporuri s-a adus la faptul că, ca să dau cifra corectă aici scrie peste 150, le-am mai numărat încă o dată în weekend, sunt 151 de sporuri”, a declarat ministrul.

Reforma propusă va reduce în mod semnificativ acest număr, a punctat Pîslaru.

„Deci în momentul de față, în zona de salarizare publică sunt 151 de sporuri. Noi ce am făcut prin acest proiect pe care îl prezentăm este eliminăm 87 din aceste sporuri. Deci 87 din 51 înseamnă o reducere de 56 și 57% aproape.”, a spus el.

„Este anormal să încerci să rezolvi prin sporuri o salarizare care ar trebui să fie unitară. Salariul de bază este zona care trebuie să evolueze într-un mod predictibil și sporurile ar trebui doar să rămână pentru o zonă redusă.”, a punctat Pîslaru.

Ministrul a precizat și că noul cadru va limita valoarea totală a sporurilor.

„Le vom limita la 20% pe ordonator principal de credite și salariile ar trebui să aibă elementul cel principal în zona aceasta de salarii de bază, salariile lunare.”, a precizat el.

The post Dragoș Pîslaru despre cele șase principii ale reformei salarizării bugetare: „Proiectul de reformă a salarizării în sectorul bugetar este îndelung așteptat” first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

Atac cu cuțitul într-un colegiu din Anglia. O elevă de 14 ani a fost arestată după ce a rănit trei persoane

O elevă de 14 ani a fost arestată după ce a rănit trei persoane într-un atac cu cuțitul produs la un colegiu dintr-un oraș aflat...

VIDEO | Liliana Iaconi acuză Guvernul că blochează un proiect de lege menit să protejeze cetățenii de majorarea impozitelor pe bunurile imobile

Deputata Liliana Iaconi acuză Guvernul că a blocat un proiect de lege menit să protejeze cetățenii de majorările semnificative ale impozitelor pe bunurile imobile,...

Important

Atac cu cuțitul într-un colegiu din Anglia. O elevă de 14 ani a fost arestată după ce a rănit trei persoane

O elevă de 14 ani a fost arestată după ce a rănit trei persoane într-un atac cu cuțitul produs la un colegiu dintr-un oraș aflat în apropiere de Manchester, în nordul Angliei, au anunțat autoritățile, potrivit AFP.The post Atac cu cuțitul într-un colegiu din Anglia. O elevă de 14 ani a fost arestată după ce a rănit trei persoane first appeared on Nexta.ro.

Premierul desemnat, Eugen Tomac, mesaj pe Facebook: ”Circulă un zvon. Este FALS. Fac, așadar, apel la vigilență”

Premierul desemnat, Eugen Tomac, a ținut să infirme, într-un mesaj publicat pe rețelele sociale, un ”zvon” despre el, despre care spune că este ”fals”.The post Premierul desemnat, Eugen Tomac, mesaj pe Facebook: ”Circulă un zvon. Este FALS. Fac, așadar, apel la vigilență” first appeared on Nexta.ro.

Evaluarea Națională la română. Profesoară: „Foarte mulți elevi citesc superficial cele două texte-suport, iar asta îi face să rezolve greșit primele cerințe”

Cu câteva zile înainte de Evaluarea Națională, mulți elevi și părinți se întreabă ce mai poate fi făcut acum, pe ultima sută de metri, pentru un rezultat cât mai bun. Emoțiile cresc odată cu fiecare zi care trece, timpul pare insuficient pentru a recupera toate lacunele, așa că o strategie bună pentru aceste zile îi …The post Evaluarea Națională la română. Profesoară: „Foarte mulți elevi citesc superficial cele două...

Evaluarea Națională la română. Profesoară: „Foarte mulți elevi citesc superficial cele două texte-suport, iar asta îi face să rezolve greșit primele cerințe”

Cu câteva zile înainte de Evaluarea Națională, mulți elevi și părinți se întreabă ce mai poate fi făcut acum, pe ultima sută de metri, pentru un rezultat cât mai bun. Emoțiile cresc odată cu fiecare zi care trece, timpul pare insuficient pentru a recupera toate lacunele, așa că o strategie bună pentru aceste zile îi …The post Evaluarea Națională la română. Profesoară: „Foarte mulți elevi citesc superficial cele două...

„Nu-mi pasă deloc ce meserie ai. Legea e lege”. De ce nu a fost lăsat în SUA un reputat arbitru, chemat de FIFA pentru...

Administrația Trump a transmis că Statele Unite i-au refuzat arbitrului de fotbal somalez Omar Abdulkadir Artan intrarea în țară pentru Cupa Mondială din cauza legăturilor sale cu „persoane suspectate de apartenență la organizații teroriste”, potrivit Reuters. Politicile stricte de imigrare ale administrației au constituit un motiv de îngrijorare înaintea Cupei Mondiale, Washingtonul impunând anul trecut …The post „Nu-mi pasă deloc ce meserie ai. Legea e lege”. De ce nu...

„Nu-mi pasă deloc ce meserie ai. Legea e lege”. De ce nu a fost lăsat în SUA un reputat arbitru, chemat de FIFA pentru...

Administrația Trump a transmis că Statele Unite i-au refuzat arbitrului de fotbal somalez Omar Abdulkadir Artan intrarea în țară pentru Cupa Mondială din cauza legăturilor sale cu „persoane suspectate de apartenență la organizații teroriste”, potrivit Reuters. Politicile stricte de imigrare ale administrației au constituit un motiv de îngrijorare înaintea Cupei Mondiale, Washingtonul impunând anul trecut …The post „Nu-mi pasă deloc ce meserie ai. Legea e lege”. De ce nu...

Operaţiunea JUPITER – Constanţa: Bărbat, cercetat pentru că ar fi organizat ilegal o ”tombolă” pe o reţea de socializare/ El promitea sume de bani...

Un bărbat este cercetat de poliţiştii din Constanţa după ce, anul trecut, ar fi organizat ilegal o ”tombolă” pe o reţea de socializare şi ar fi încasat sume cuprinse între 100 şi 200 de lei de la fiecare participant, promiţând ca premii sume de bani şi autoturisme.The post Operaţiunea JUPITER – Constanţa: Bărbat, cercetat pentru că ar fi organizat ilegal o ”tombolă” pe o reţea de socializare/ El promitea...