Bau-baul sfârșitului de an școlar: banchetul / 600 de lei, ceruți de o școală elevilor de clasa I / Un deputat UDMR sesizează MEC

Sfârșitul de an școlar începe să fie un stres financiar tot mai mare pentru părinți. Acum, o simplă ceremonie de sfârșit de an școlar a ajuns ridicolă în sine și nimeni n-o mai ia în seamă.

Ceea ce, până de curând, era doar oprirea în memorie a unui moment important pentru copil a devenit un adevărat indicator de statut social, iar cine nu se conformează este marginalizat și chiar exclus din grup.

Copii de 7 ani – 600 de lei la restaurant pentru festivitatea de încheiere a anului școlar

Deputatul UDMR Szabo Odon sesizează cazul unei școli care le-a cerut elevilor de clasa I 600 de lei pentru organizarea unei festivități la restaurant.

”În spațiul public a fost sernnalat recent cazul unei unități de învățământ de stat din București în care părinților li s-ar fi solicitat contribuții financiare sernnificative, 600 lei per copil, pentru organizarea unei festivități într-un restaurant, dedicate elevilor de clasa I.

Dincolo de caracterul profund nepotrivit al unor astfel de practici pentru copii de 7-8 ani, situația readuce în atenție o problemă sistemică: transformarea unor activități  școlare în surse de presiune financiară și socială asupra părinților”, scrie deputatul în sesizarea pe care a adresat-o Ministerului Educației și Cercetării.

Interzis scriptic, dar obligatoriu, faptic

Legea interzice categoric astfel de practici, dar, pe teren, lucrurile stau cu totul altfel: presiunea financiară pe care școlile o pun pe părinți a devenit o practică nu doar consacrată, ci și obligatorie, o lege nescrisă pe care toți părinții o acceptă, chiar dacă, în forul lor interior, o dezavuează.

Un eveniment altădată sărbătorit decent a devenit petrecere în toată regula, pregătit cu multe luni înainte, cu sală antamată la restaurante de top, pe care industria Horeca le exploatează din plin.

Banchetul de clasa a VIII-a nu mai este doar un moment de bucurie și atât, e un eveniment de anvergură, organizat la restaurante de top, cu DJ, fotograf și alte distracții, iar costurile organizării unor astfel de festivități se apropie de cele ale unei nunți sau ale unui botez, nemaipunând la socoteală ținutele special cumpărate pentru această zi.

Ce face Ministerul ca să descurajeze aceste practici?

O presiune tacită impusă de câțiva și acceptată de toți – iată fenomenul care copleșește familiile cu copii de școală.

”În practică însă, continuă să existe situații în care părinții sunt supuși unor presiuni directe sau indirecte pentru suportarea unor cheltuieli excesive asociate activităților școlare sau extracurriculare”, spune și Szabo Odon.

Parlamentarul adresează câteva întrebări Ministerului de resort, iar acestea se concentrează pe ideea că actualele reglementări din acest domeniu nu sunt de natură să descurajeze aceste practici, că presiunile financiare puse pe părinți sunt de natură să creeze discordanță între elevi și părinți și că toate acestea anulează însuși caracterul gratuit al învățământului de stat din România, garantat de Constituție.

În esență, întrebarea parlamentarului UDMR este întrebarea multor părinți: ce are de gând să facă MEC pentru a anula astfel de evenimente extrem de costisitoare?

The post Bau-baul sfârșitului de an școlar: banchetul / 600 de lei, ceruți de o școală elevilor de clasa I / Un deputat UDMR sesizează MEC first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

Ion Ceban, după ce a pierdut în primă instanță procesul cu Oana Țoiu: „Voi merge în toate instanțele”

Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, a declarat că va continua demersurile judiciare în România după ce a pierdut în primă instanță procesul intentat împotriva ministrei...

VIDEO | Liliana Iaconi acuză Guvernul că blochează un proiect de lege menit să protejeze cetățenii de majorarea impozitelor pe bunurile imobile

Deputata Liliana Iaconi acuză Guvernul că a blocat un proiect de lege menit să protejeze cetățenii de majorările semnificative ale impozitelor pe bunurile imobile,...

Important

Ion Ceban, după ce a pierdut în primă instanță procesul cu Oana Țoiu: „Voi merge în toate instanțele”

Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, a declarat că va continua demersurile judiciare în România după ce a pierdut în primă instanță procesul intentat împotriva ministrei române de Externe, Oana Țoiu. Edilul susține că decizia prin care i-a fost interzisă intrarea în România a avut un caracter politic și afirmă că nu i-au fost prezentate dovezi The post Ion Ceban, după ce a pierdut în primă instanță procesul cu Oana...

Cine este Cosmin Soare-Filatov, consilierul lui Nicușor Dan luat în calcul pentru conducerea Ministerului Justiției în Guvernul Tomac

Cosmin Soare-Filatov este luat în calcul de Eugen Tomac pentru funcția de ministru al Justiției, potrivit informațiilor Digi24.ro. Din noiembrie 2025, avocatul este consilierul lui Nicușor Dan pe probleme constituționale.The post Cine este Cosmin Soare-Filatov, consilierul lui Nicușor Dan luat în calcul pentru conducerea Ministerului Justiției în Guvernul Tomac first appeared on Nexta.ro.

Premieră istorică în programul Artemis: Un astronaut european va pilota nava Orion în cadrul testelor orbitale din 2027

NASA a oferit noi detalii despre misiunea spațială Artemis III și a anunțat oficial numele celor patru membri ai echipajului principal, precum și a membrului de rezervă. Această misiune va întreprinde o serie de teste complexe pe orbita Pământului în anul 2027, pași considerați esențiali pentru succesul Artemis IV – prima misiune planificată să transporte un echipaj uman la Polul Sud lunar, în anul 2028.

(video) A apăsat acceleratorul BMW-ului, a ieșit la depășire pe contrasens și nu a încetinit nici la zebră: Un șofer, sancționat după ce „a...

Un tânăr de 26 de ani, aflat la volanul unui BMW, a fost sancționat de polițiști după ce a încălcat regulile de circulație și a manifestat un comportament agresiv pe traseul R-1, în orașul Strășeni. Incidentul a fost surprins de un alt șofer, iar imaginile, distribuite pe rețele.

Moldoveanca din Italia, care și-a otrăvit soțul cu substanțe pentru șoareci, condamnată la ani grei de închisoare

O femeie din Republica Moldova, acuzată că a încercat să-și ucidă soțul otrăvindu-l cu substanțe folosite împotriva rozătoarelor, a fost condamnată la 10 ani de închisoare pentru tentativă de omor. Curtea de Apel a menținut sentința pronunțată în primă instanță în Italia, relatează Rimini Today. Femeia, în vârstă de 48 de ani, este în prezent în libertate, însă nu are voie să se apropie de soțul său, un cetățean albanez de...

Iaşi: O tânără a anunţat Poliţia că fostul iubit o ameninţă cu acte de violenţă asupra mamei sale/ Femeia, găsită cu mai multe tăieturi

O tânără din oraşul Podu Iloaiei, judeţul Iaşi, a anunţat Poliţia că fostul său iubit o ameninţă, la telefon, cu acte de violenţă asupra mamei sale. Poliţiştii au găsit-o pe femeia de 49 de ani cu mai multe răni produse prin tăiere.The post Iaşi: O tânără a anunţat Poliţia că fostul iubit o ameninţă cu acte de violenţă asupra mamei sale/ Femeia, găsită cu mai multe tăieturi first appeared...

Iaşi: O tânără a anunţat Poliţia că fostul iubit o ameninţă cu acte de violenţă asupra mamei sale/ Femeia, găsită cu mai multe tăieturi

O tânără din oraşul Podu Iloaiei, judeţul Iaşi, a anunţat Poliţia că fostul său iubit o ameninţă, la telefon, cu acte de violenţă asupra mamei sale. Poliţiştii au găsit-o pe femeia de 49 de ani cu mai multe răni produse prin tăiere.The post Iaşi: O tânără a anunţat Poliţia că fostul iubit o ameninţă cu acte de violenţă asupra mamei sale/ Femeia, găsită cu mai multe tăieturi first appeared...