100 de hectare exploatate ilegal în Olt. Diana Buzoianu anunță controale în tot județul și sancțiuni pentru cei care „nu au văzut nimic”

„Ce zic cei responsabili să oprească asta? Că nu au văzut nimic”, spune ministrul Mediului, Diana Buzoianu, după verificările făcute în județul Olt. Ministrul vorbește despre „un nivel uriaș al corupției și al complicității” și susține că activitățile ilegale, care „se văd din satelit”, au fost ignorate ani la rând de autoritățile locale.

Sancțiuni și dosare penale

Potrivit Dianei Buzoianu, firmele implicate au fost deja sancționate, li s-a interzis să mai desfășoare activități de extracție, iar autoritățile pregătesc sesizări penale. Verificările continuă inclusiv în cazul instituțiilor care ar fi trebuit să intervină.

„Cele două companii au fost deja sancționate, iar demersurile noastre continuă. Cei care trebuiau să facă verificări, să dispună încetarea lucrărilor și nu au făcut-o vor fi, la rândul lor, trași la răspundere. Legea trebuie să fie mai puternică decât orice rețea de interese”, a transmis ministrul.

„Firmelor li s-a interzis să mai desfășoare lucrări de extracțiere de agregate. Vor fi dosare penale deschise la sesizările autorităților din partea ABA Jiu de această dată, iar cei care sunt vinovați vor plăti”, a afirmat ministrul.

Ministerul extinde controalele

Diana Buzoianu a precizat că a cerut controale la toate exploatările de agregate minerale din județul Olt și verificarea modului în care au fost respectate autorizațiile și avizele de mediu.

„La Mineralport au fost identificate 75 de hectare exploatate fără niciun fel de autorizație. Este o ilegalitate care se vede din satelit. Și cu toate acestea n-a fost nici măcar o singură dată verificată”, a spus ministrul, referindu-se la una dintre firmele verificate în cazul exploatărilor ilegale din Olt.

În cazul unei alte companii de acest fel, Pond Star, ministrul susține că autoritățile au identificat exploatări ilegale pe 27 de hectare.

„Aici, la Pond Star, vorbim despre 27 de hectare. Practic au fost făcute lucrări de extragere de agregate fără niciun fel de autorizație, fără niciun fel de aviz”, a declarat Diana Buzoianu.

Complicități la nivel local

Potrivit ministrului Mediului, cazul exploatărilor ilegale din Olt arată existența unor complicități și înțelegeri la nivel local.

„Suntem la Olt, în spatele meu este una dintre cele mai mari balastiere ilegale din țară. Directorul Direcției de Gospodărire a Apelor Jiu este un om care a avut de-a lungul anilor prin familia lui fix una dintre cele mai profitabile și înfloritoare firme de construcții”, a afirmat Buzoianu. (video)

„Da, exact în județul în care domnul director Barbu nu a văzut în ultimii ani de zile toată această balastieră ilegală, în exact acest județ, domnul Barbu, de undeva, face rost pentru firma din familia dumnealui exact de balastul de care are nevoie ca să construiască și să aibă, nu-i așa, o firmă care este profitabilă în fiecare an”, a spus ministrul.

„Aici au fost niște grupuri de interese care au crezut că aceste infracțiuni vor rămâne nevăzute atâta timp cât oamenii de la nivel local se înțeleg între ei. Și asta nu mai merge”, spune Diana Buzoianu.

Ministerul vrea confiscarea utilajelor

Ministerul Mediului pregătește modificări legislative pentru înăsprirea sancțiunilor. „Vom propune un pachet de modificări legislative, inclusiv pentru a putea confisca utilajele folosite în exploatările ilegale”, a declarat ministrul.

The post 100 de hectare exploatate ilegal în Olt. Diana Buzoianu anunță controale în tot județul și sancțiuni pentru cei care „nu au văzut nimic” first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

Diana Buzoianu, intervenție în forță în Olt. Controale și sancțiuni pentru exploatarea ilegală a peste 100 de hectare

Continuă campania declanșată de Ministerul Mediului împotriva celor care...

Trafic suspendat pe Podul Prieteniei Giurgiu – Ruse pentru lucrări. Când e restricționată circulația

Potrivit Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu, traficul...

Fanii Ferrari, dezamăgiți de noul model FerrariLuce. Revoltă în comentarii: „Este cumva o Teslararri”?

Ferrari, producătorul italian de mașini sport de lux fondat...

O rafinărie rusă şi-a încetat activitatea după atacurile ucrainene cu drone, susține Kievul

Rafinăria din oraşul rusesc Sîzran, din regiunea Samara (sudul...

ULTIMA ORĂ

Conferință de presă | iData

CINE: iData CE: Conferință de presă cu genericul: „Barometrul iData” CÂND: miercuri, 27 mai 2026, ora 10.00 UNDE: str. Teatrului, 2/2, etajul 3, Sala IPN TRANSMIS LIVE: www.ipn.md, FB.com/ipn.md,...

Traian Băsescu devine cetățean al Republicii Moldova – Maia Sandu: „Corectăm o nedreptate istorică”

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, i-a acordat cetățenia moldovenească fostului șef al statului român, Traian Băsescu, într-un gest pe care l-a descris drept o...

Important

Renato Usatîi promite pedepse mai dure pentru traficul de droguri: „Vom obține înăsprirea legii”

Renato Usatîi, președintele Partidului Nostru și vicepreședinte al Comisiei...

Conferință de presă | iData

CINE: iData CE: Conferință de presă cu genericul: „Barometrul iData” CÂND: miercuri, 27 mai 2026, ora 10.00 UNDE: str. Teatrului, 2/2, etajul 3, Sala IPN TRANSMIS LIVE: www.ipn.md, FB.com/ipn.md, YouTube IMPORTANT pentru jurnaliști Jurnaliștii care vor opta să urmărească evenimentul online, pot adresa organizatorilor întrebări prin intermediul paginii de Facebook sau YouTube a Agenției. Se va indica numele jurnalistului care adresează întrebarea și, după caz, denumirea organului de presă. Date de contact IPN: ipn@ipn.md Disclaimer...

Diana Buzoianu, intervenție în forță în Olt. Controale și sancțiuni pentru exploatarea ilegală a peste 100 de hectare

Continuă campania declanșată de Ministerul Mediului împotriva celor care nu respectă legea. Potrivit Dianei Buzoianu, peste 100 de hectare din județul Olt au fost exploatate ilegal pentru extracția de agregate minerale. Multe dintre lucrări au fost realizate fără autorizații și avize. De altfel, două companii au fost, deja, sancționate. Astfel, de acțiuni vor continua în tot județul. Cei vinovați se aleg cu dosare penale. Buzoianu: „Ce zic cei responsabili să oprească...

Val de escrocherii telefonice în 24 de ore: 19 cazuri înregistrate și prejudicii de peste 2 milioane de lei

19 cazuri de escrocherii telefonice au fost înregistrate în ultimele 24 de ore. Prejudiciul cauzat victimelor depășește două milioane de lei. Potrivit Poliției Naționale, cea mai mare sumă pierdută a fost de 460.000 de lei. O femeie de 76 de ani din Cahul a fost convinsă de falși „juriști” să transfere banii, după ce și-a vândut apartamentul. Totodată, alte 412 tentative de fraudă au fost prevenite datorită vigilenței cetățenilor. Pentru cele...

Trafic suspendat pe Podul Prieteniei Giurgiu – Ruse pentru lucrări. Când e restricționată circulația

Potrivit Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu, traficul pe Podul Prieteniei Giurgiu – Ruse va fi suspendat temporar. Circulația va fi restricționată pentru realizarea unor lucrări de construcție și montaj. Când sunt programate lucrările Intervențiile sunt programate să înceapă în data de 4 iunie 2026, la ora 09:00, iar traficul va fi oprit integral pe pod pentru desfășurarea în condiții de siguranță a lucrărilor. Restricțiile pentru autovehicule ușoare vor fi în...

Fanii Ferrari, dezamăgiți de noul model FerrariLuce. Revoltă în comentarii: „Este cumva o Teslararri”?

Ferrari, producătorul italian de mașini sport de lux fondat de Enzo Ferrari în urmă cu aproape 8 decenii, a dezăluit un nou model de mașină.  FerrariLuce a ieșit la lumină. Are un nou design proiectat de Sir Jony Ive și Marc Newson la LoveFrom, un colectiv înființat în 2019. Modelul a fost dezvăluit în două culori: roșu și galben. „LoveFrom  creează o siluetă sculpturală, modelată prin simplificare, cu indicii stilistice care...

Instanța supremă acuză Guvernul Bolojan că „demonizează” sistematic justiția și îi transformă de magistrați în ținte

Înalta Curte de Casație și Justiție reacționează ferm la declarațiile recente venite din partea reprezentanților Guvernului, acuzând o campanie de prezentare distorsionată a situației financiare din sistemul judiciar și o tentativă de afectare a imaginii magistraților. ÎCCJ acuză Guvernul Bolojan că „demonizează sistematic Justiția și transformă magistrații în ținte” Magistrații susțin că discuțiile publice privind așa-zise datorii ale statului către sistemul judiciar sunt prezentate fără context și riscă să inducă în...

O rafinărie rusă şi-a încetat activitatea după atacurile ucrainene cu drone, susține Kievul

Rafinăria din oraşul rusesc Sîzran, din regiunea Samara (sudul Rusiei), şi-a încetat activitatea din cauza daunelor aduse infrastructurii sale de un atac ucrainean cu drone săptămâna trecută, a comunicat marţi Statul Major General ucrainean.The post O rafinărie rusă şi-a încetat activitatea după atacurile ucrainene cu drone, susține Kievul first appeared on Nexta.ro.