Ministerul Energiei: peste 70% din consumul de energie provine astăzi din surse regenerabile

Ministerul Energiei anunță că Republica Moldova înregistrează un nou record în sectorul energetic, peste 70% din energia consumată astăzi fiind acoperită din surse regenerabile, transmite IPN.

Potrivit instituției, aproape 40% din energia consumată la nivel național este produsă local din surse regenerabile, iar alte 36% sunt acoperite prin importuri de energie verde. Comparativ, în aceeași perioadă a anului trecut, producția internă de energie regenerabilă reprezenta doar 25% din consum.

Autoritățile susțin că această evoluție contribuie direct la reducerea dependenței energetice a țării, la sporirea securității energetice și la menținerea unor costuri mai stabile pentru consumatori.

Datele prezentate arată o creștere accelerată a capacităților de producere a energiei regenerabile în ultimii ani. În doar cinci ani, capacitățile instalate au crescut de peste 12 ori – de la 77 MW la peste 1 GW, ceea ce reprezintă una dintre cele mai rapide transformări energetice din regiune.

Ministerul precizează că investițiile continuă în dezvoltarea parcurilor fotovoltaice, a proiectelor eoliene și a sistemelor moderne de stocare a energiei, obiectivul fiind construirea unui sistem energetic mai sigur, mai rezilient și mai puțin dependent de resurse externe.

The post Ministerul Energiei: peste 70% din consumul de energie provine astăzi din surse regenerabile appeared first on ipn.md.

MAI MULT IPN

ULTIMA ORĂ

Noi sancțiuni impuse de Marea Britanie împotriva Rusiei: rețeaua A7 a lui Șor, pe listă

Marea Britanie a aprobat un nou pachet de 18...

Școlile din Moldova vor fi gestionate de agenții teritoriale pentru educație

În Republica Moldova vor fi create aproximativ 10 agenții...

Republica Moldova va găzdui prima ediție a expoziției internaționale „China Expo Auto, Mobilitate și Agrotech”

Comunicat de presă Camera de Comerț și Industrie a Republicii...

Constantin Cojocaru: Reforma APL trebuie să fie însoțită de descentralizare financiară

Reforma administrației publice locale este necesară, însă succesul acesteia...

Tarife mai mici pentru transportul gazelor prin rețeaua Vestmoldtransgaz, ANRE

Tarifele reglementate pentru serviciul de transport al gazelor naturale...

Victor Bogatico: Considerăm total inutilă menținerea raioanelor

Raioanele sunt entități care nu generează productivitate, iar menținerea...

ULTIMA ORĂ

VIDEO Întrevedere între Zelenski și lidera opoziției din Belarus: despre ce au discutat oficialii

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a avut o întrevedere la Kiev cu lidera opoziției din Belarus, Svetlana Tihanovskaia. În cadrul discuțiilor, cei doi lideri au abordat dorința...

Ion Ceban acuză Guvernarea de reformă administrativă „pe sub masă”: „Șantajul primarilor și amalgamarea forțată nu sunt reformă – sunt lichidarea localităților”

Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, acuză conducerea PAS că promovează o reformă administrativ-teritorială opacă, marcată de șantajul primarilor și de o amalgamare...

Important

Traian Băsescu devine cetățean al Republicii Moldova – Maia Sandu: „Corectăm o nedreptate istorică”

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, i-a acordat cetățenia moldovenească...

VIDEO Întrevedere între Zelenski și lidera opoziției din Belarus: despre ce au discutat oficialii

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a avut o întrevedere la Kiev cu lidera opoziției din Belarus, Svetlana Tihanovskaia. În cadrul discuțiilor, cei doi lideri au abordat dorința poporului belarus de a scăpa de influența Rusiei, precum și tentativele Kremlinului de a implica și mai mult Belarusul în războiul împotriva Ucrainei. Președintele ucrainean a declarat că autoritățile de la Kiev apreciază sprijinul oferit de cetățenii belaruși pentru Ucraina. „Apreciem fiecare manifestare de sprijin din...

Braşov: Bărbat care a furat un autoturism şi mai multe bunuri dintr-o casă, prins după o urmărire în trafic în timpul căreia a avariat...

Un bărbat care a furat un autoturism şi mai multe bunuri dintr-o casă din municipiul Braşov a fost prins, marţi, de poliţişti, după o urmărire în trafic, în timpul căreia a avariat maşini ale Poliţiei.The post Braşov: Bărbat care a furat un autoturism şi mai multe bunuri dintr-o casă, prins după o urmărire în trafic în timpul căreia a avariat maşini ale Poliţiei first appeared on Nexta.ro.

Președintele BP, dat afară surprinzător cu efect imediat, cu îngrijorări „grave” de conduită. Acțiunile cad

Consiliul de Administrație al grupului petrolier britanic BP l-a demis pe președintele Albert Manifold cu efect imediat, acuzând îngrijorări „grave” de conduită.The post Președintele BP, dat afară surprinzător cu efect imediat, cu îngrijorări „grave” de conduită. Acțiunile cad first appeared on Nexta.ro.

BNR lansează 3 monede cu gimnasta Nadia Comăneci: una de aur, alta de argint și cealaltă de tombac cuprat. La ce preț le veți...

Începând de joi, 28 mai 2026 Banca Națională a României lansează în circuitul numismatic o monedă din aur, una de argint și o alta din tombac cuprat cu tema „50 de ani de la obținerea primei note de 10 din istoria Jocurilor Olimpice în proba de gimnastică feminină”, arată Banca Centrală într-un comunicat. Aversul monedei …The post BNR lansează 3 monede cu gimnasta Nadia Comăneci: una de aur, alta...

Republica Moldova va găzdui prima ediție a Expoziției internaționale „China Expo Auto, Mobilitate și Agrotech”

Republica Moldova va găzdui prima ediție a Expoziției internaționale „China Expo Auto, Mobilitate și Agrotech”. Evenimentul va fi organizat în perioada 22-23 august, la Arena Chișinău și va reuni producători internaționali, importatori, ...

Bursele studenților vor fi majorate din 1 septembrie

Bursele studenților vor fi majorate din 1 septembrie 2026. Cele mai mari creșteri vizează studenții de la Științele Educației și domeniile STEM. Anunțul a fost făcut de ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, într-un interviu pentru MOLDPRES. Potrivi...

Primul acord aerian dintre Republica Moldova și Islanda: Ce prevede documentul semnat la Chișinău

Republica Moldova și Islanda vor coopera, în premieră, în domeniul transportului aerian, după semnarea unui acord bilateral privind serviciile aeriene între cele două state. Documentul a fost semnat marți, 26 mai, la Chișinău, de ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, și ambasadorul Islandei în Republica Moldova, cu reședința la Varșovia, Friðrik Jónsson. Acordul stabilește cadrul juridic pentru operarea serviciilor aeriene dintre Republica Moldova și Islanda și include prevederi privind...