Parlamentul Ungariei anulează decizia Guvernului Orbán de retragere din Curtea Penală Internațională

Parlamentul Ungariei a votat miercuri menținerea țării în cadrul Curții Penale Internaționale, la inițiativa noului Guvern, condus de Péter Magyar. Decizia anulează astfel hotărârea de retragere, adoptată în 2025 de executivul Orbán, transmite IPN.

Noua lege precizează că, în interesul păcii și securității internaționale, precum și pentru protecția drepturilor omului, este necesar ca autorii celor mai grave crime internaționale să fie trași la răspundere în fața unei instanțe internaționale. Documentul subliniază că menținerea participării Ungariei la instanța internațională este o necesitate.

Legislativul de la Budapesta a votat în aprilie 2025 pentru retragerea din CPI. Ministrul de externe de atunci, Péter Szijjártó, a declarat că Ungaria refuză să facă parte dintr-o instituție pe care a numit-o politizată și care și-ar fi pierdut imparțialitatea și credibilitatea. Momentul a coincis cu o vizită de stat a premierului israelian, Benjamin Netanyahu, la Budapesta, efectuată în pofida unui mandat de arestare emis de CPI pe numele său. Autoritățile ungare au refuzat atunci să pună în aplicare mandatul.

Ungaria nu este prima țară care a ignorat mandatele de arestare ale CPI. În anul 2024, Mongolia a ignorat mandatul de arestare emis de CPI pe numele președintelui rus, Vladimir Putin, suspectat de deportarea ilegală a unor copii din teritoriile ocupate ale Ucrainei, în Federația Rusă.

Curtea Penală Internațională este o instanță juridică internațională permanentă cu competență de a judeca cele mai grave infracțiuni internaționale, cum ar fi genocidul, crimele împotriva umanității, crimele de război și crimele de agresiune.

Până în prezent, 123 de țări au semnat sau au ratificat tratatul care a constituit instanța, iar altele încă examinează semnarea și ratificarea acestuia. Printre țările care au ratificat documentul se numără majoritatea țărilor din Europa, inclusiv Republica Moldova, mai multe țări din America de Sud, Africa și Asia, precum și Australia și Noua Zeelandă. SUA au semnat tratatul în timpul președinției lui Bill Clinton, dar nu l-au ratificat niciodată. Nu sunt parte a acordului Rusia, China, India și Israel.

The post Parlamentul Ungariei anulează decizia Guvernului Orbán de retragere din Curtea Penală Internațională appeared first on ipn.md.

MAI MULT IPN

ULTIMA ORĂ

Polonia și Regatul Unit, pact de apărare reciprocă împotriva amenințării ruse

Polonia și Regatul Unit au semnat un tratat de...

Două persoane au murit, iar un copil a fost rănit într-un accident lângă Baccealia

Două persoane au murit, iar un copil de patru...

Credit de 45 de milioane de euro și grant UE de 15 milioane pentru agricultura Moldovei

Republica Moldova va beneficia de un pachet financiar de...

Case inundate și fără lumină după ploile torențiale de la Greblești, raionul Strășeni

În comuna Greblești, raionul Strășeni, locuințele inundate în urma...

Funcționari electorali, avertizați de CEC pentru nereguli în listele suplimentare

Mai mulți funcționari din cadrul birourilor electorale de la...

Guvernul aprobă mecanisme noi pentru intervenții pe piața carburanților și energiei

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică va putea aplica,...

Mai multe persoane vizate în dosarul amnistiei: au fost ridicate documente și dispozitive electronice

Mai multe persoane, inclusiv funcționari publici, sunt vizate în...

ULTIMA ORĂ

(foto/video) Un curier de la Glovo a fost lovit de o mașină, pe str. Testemițanu. Poliția și ambulanța, la fața locului

Un curier a fost lovit de o mașină în după-amiaza zilei de astăzi, pe strada Nicolae Testemițanu din capitală. La fața locului au intervenit...

Ministrul Gavriliță pleacă de la fermieri numindu-i „contingent” – Victoria Furtună: „Exact așa a procedat PAS cu toți: i-a folosit, a obținut puterea, apoi...

Un protest al fermierilor în fața Guvernului Republicii Moldova s-a transformat marți într-un scandal politic de proporții după ce ministrul Finanțelor, Adrian Gavriliță, a...

Important

(foto/video) Un curier de la Glovo a fost lovit de o mașină, pe str. Testemițanu. Poliția și ambulanța, la fața locului

Un curier a fost lovit de o mașină în după-amiaza zilei de astăzi, pe strada Nicolae Testemițanu din capitală. La fața locului au intervenit echipaje de poliție și ambulanță.

Ce spune Ilie Bolojan despre mama sa care urmărește scandalurile politice la TV: „Familia are de pătimit. Caut să o sun zilnic”

Premierul Ilie Bolojan a vorbit despre impactul pe care tensiunile și scandalurile politice din ultimele luni îl au asupra familiei sale, mărturisind că încearcă să își sune zilnic mama, în vârstă de 87 de ani, care urmărește la televizor discuțiile în care este pomenit numele fiului său.The post Ce spune Ilie Bolojan despre mama sa care urmărește scandalurile politice la TV: „Familia are de pătimit. Caut să o sun...

FOTO Fabrică celebră a comunismului, cu o istorie de peste 100 de ani, acum în faliment, va fi transformată, cu bani UE, într-un hub...

Platforma fostei mare fabrici de încălțăminte Clujana va fi transformată într-un centru strategic de referință adresat inovării, cercetării aplicate și transferului tehnologic către mediul economic, anunță Consiliul Județean Cluj.The post FOTO Fabrică celebră a comunismului, cu o istorie de peste 100 de ani, acum în faliment, va fi transformată, cu bani UE, într-un hub regional pentru inovare first appeared on Nexta.ro.

DailyCare extinde portofoliul cu Selahatin, brandul suedez premium care creeaza parfumuri de gura si o noua perspectiva in igiena orala

Fondat in 2016 la Stockholm, Selahatin a construit rapid o pozitie solida in segmentul global de lux. Brandul a fost numit de Monocle Magazine „cel mai sofisticat brand de ingrijire orala din lume”, recunoscut de GQ drept unul dintre cele mai bune branduri de grooming la nivel global si nominalizat la Wallpaper Design Awards. Diferentiatorul sau principal: o gama de produse cu profiluri olfactive complexe, construite dupa logica parfumeriei...

Rusia avertizează în scris Armenia că nu îi va mai furniza petrol şi gaze ieftine dacă va continua apropierea de UE

Autorităţile ruse au transmis, miercuri, Armeniei o scrisoare prin care înştiinţează această ţară că îi va suspenda livrările de petrol şi gaze în condiţii preferenţiale, dacă guvernul de la Erevan continuă apropierea de Uniunea Europeană, relatează agenţiile de presă Reuters şi EFE, citate de Agerpres. „Pe 27 mai, ambasada Rusiei a transmis oficial părţii armene …The post Rusia avertizează în scris Armenia că nu îi va mai furniza petrol...

R. Moldova este nu este pregătită suficient pentru noile realități climatice, avertizează ecologiștii

Republica Moldova este tot mai expusă efectelor schimbărilor climatice, iar absența unor măsuri concrete amplifică impactul fenomenelor meteo extreme. Expertul ecologist Petru Vinari avertizează că gestionarea defectuoasă a terenurilor a modificat deja microclimatul local, lăsând ecosistemele din localitățile țării extrem de vulnerabile.

Pagube de zeci de milioane de lei la Ungheni în urma ploilor. Autoritățile locale solicită sprijin guvernamental

Pagubele provocate de ploile torențiale din 22 mai în raionul Ungheni sunt estimate preliminar la zeci de milioane de lei. Pe lângă culturile și localitățile afectate - Pârlița, Bumbăta, Rădenii Vechi, Cornești, Mănoilești și Nicolaevca Nouă, viiturile au lovit puternic și municipiul Ungheni. După ruperea digurilor a două iazuri din Mănoilești, o viitură puternică a inundat gospodării, străzi și a afectat infrastructura din Ungheni.