Potrivit unei analize Glovo, shaorma a fost detronată în topul preferinţelor culinare ale românilor. Românii au comandat, în ultimele 12 luni, 7,7 milioane de burgeri.
Astfel, România intră în topul global al consumului acestui preparat, al firmei de livrare, iar 2 din 5 burgeri sunt comandați numai în București.
Potrivit celor de la Glovo, luna mai a lui 2026 a înregistrat un număr record de comenzi; 84.000 de burgeri într-o singură săptămână.
România se situează astfel pe cel de-al treilea loc, la nivel global, în ceea ce priveşte consumul acestui preparat culinar, după Spania şi Italia.
Bucureștiul ocupă primul loc la nivel global în consumul de burgeri prin Glovo. Cu peste 3,2 milioane de burgeri comandați în ultimele 12 luni, capitala României a depășit orașe precum Barcelona și Milano.
Topul primelor cinci țări la nivel global în ceea ce privește consumul de burgeri prin Glovo este format din Spania, Italia, România, Polonia și Maroc.
Burgerul dublu din carne de vită, cu două chifle și două felii de brânză este preferatul românilor
De departe, cel mai comandat sortiment este burgerul dublu din carne de vită, cu două chifle și două felii de brânză, care depășește semnificativ varianta clasică.
Alte opțiuni populare includ burgerii de pui, mai mici și mai accesibili, smashed burgers (cu carnea presată direct pe grill – unul dintre trendurile internaționale cu cea mai rapidă creștere), dar și burgerii clasici.
Românii comandă frecvent și din cele cu bacon, carne de porc, precum și variante vegetariene, mai scriu cei de la Glovo.
Analiza arată că burgerii rămân una dintre alegerile preferate ale românilor pentru cină, cu un vârf de consum înregistrat la ora 19:00 și o cerere ridicată în intervalul 18:00 – 20:00. În ceea ce privește zilele săptămânii, vinerea generează cel mai mare volum de consum, urmată de sâmbătă și joi.
București, Cluj-Napoca și Iași – orașele cu cei mai mari fani ai burgerilor
În București se comandă aproape jumătate din totalul burgerilor comandați prin Glovo în România, urmat de Cluj-Napoca, Iași, Constanța și Timișoara.
Cele mai mari creșteri ale consumului comparativ cu perioada anterioară au fost înregistrate în Cluj-Napoca, Constanța și București.
Cea mai aglomerată zi pentru consumul de burgeri din ultimele 12 luni a fost 8 mai 2026, când au fost livrați peste 14.000 de burgeri la nivel național.
Săptămâna care a început pe 11 mai 2026 a generat cel mai mare volum de consum de burgeri la nivel local, cu peste 84.000 de burgeri comandați.
Potrivit firmei de livrare, pe locul al doilea în clasament se află pizza, ca preparat comandat, urmat de cartofi prăjiţi şi abia pe cel de-al patrulea loc se află shaorma.
RECOMANDAREA AUTORULUI:
The post Shaorma a fost detronată. Produsul pe care românii îl comandă o dată la 4 secunde. În 2025 s-au vândut aproape 8 milioane de porţii first appeared on Nexta.ro.
MAI MULT NEXTA.RO





