România a convocat Consiliul de Securitate ONU după incidentul cu drona rusească de la Galați

Consiliul de Securitate al ONU se reunește astăzi, 1 iunie, la solicitarea României, după incidentul produs la Galați, unde o dronă rusească s-a prăbușit peste un bloc de locuințe, rănind două persoane, scrie presa română.

„Imediat după incidentul dronei ruseşti care a explodat pe clădirea de apartamente din Galaţi, România a declanşat consultări la ONU şi a solicitat o reuniune a Consiliului de Securitate, în baza articolelor 34 şi 35 din Carta Naţiunilor Unite, care reglementează rolul Consiliului în situaţii care pun în pericol menţinerea păcii şi securităţii internaţionale. Solicitarea României a fost sprijinită de parteneri şi aliaţi”, a declarat ambasadorul României al ONU, Cornel Feruță.

Potrivit acestuia, explozia dronei și pătrunderea acesteia în spațiul aerian al României, urmată de impactul într-o zonă populată, „sunt încălcări grave ale Cartei ONU şi dreptului internaţional”.

Reuniunea Consiliului de Securitate va avea loc începând cu ora 3 p.m., ora New York-ului (22:00 în România), în cadrul unei sesiuni speciale la care va participa și ministra Afacerilor Externe a României, Oana Țoiu.

În paralel, Ministerul Apărării Naționale al României a publicat duminică seara concluziile anchetei privind incidentul produs în noaptea de 28 spre 29 mai la Galați, când o dronă rusească a lovit un bloc de locuințe și a rănit două persoane.

Conform instituției, aparatul de zbor era o dronă de tip Geran-2, de fabricație rusească, care avea o „încărcătură de luptă de tip High-Explosive (HE), cu greutatea de aproximativ 30 kg (echivalent TNT)”.

Anterior, președintele Nicușor Dan a anunțat că specialiștii care au analizat aparatul de zbor au stabilit, fără urmă de îndoială, că drona care a lovit blocul din Galați era de proveniență rusească. Liderul de la București a precizat că concluziile anchetei urmează să fie transmise aliaților din Uniunea Europeană și NATO.

În urma incidentului, Ministerul Apărării Naționale a precizat că acesta nu reprezintă un atac asupra României, ci o consecință a războiului din Ucraina.

La rândul său, șeful Statului Major al Armatei Române, Gheorghiță Vlad, a calificat incidentul drept „o acţiune nesăbuită a Federaţiei Ruse”.

Conform articolului 34 din Carta ONU, „Consiliul de Securitate poate ancheta orice diferend sau orice situaţie care ar putea duce la fricţiuni internaţionale sau ar putea da naştere unui diferend, în scopul de a stabili dacă prelungirea diferendului sau situaţiei ar putea pune în primejdie menţinerea păcii şi securităţii internaţionale”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

România, în alertă după ce o dronă a explodat pe acoperișul unui bloc din Galați

Drona prăbuşită la Galaţi era rusească, confirmă NATO

Articolul România a convocat Consiliul de Securitate ONU după incidentul cu drona rusească de la Galați apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

Alina Gorghiu, de 1 iunie: Vorbim mult despre părinţii care trebuie să-şi protejeze copiii. Mult prea puţin despre părinţii care au nevoie de protecţie

Deputatul PNL Alina Gorghiu transmite un mesaj de 1 iunie, arătând că vorbim mult despre părinţii care trebuie să-şi protejeze copiii şi mult prea puţin...

Locuitorii din Dobrogea Veche solicită amalgamarea cu Bălți. Partidul Nostru anunță o inițiativă legislativă

Fracțiunea Partidului Nostru va înregistra în Parlament un proiect de lege privind includerea municipiilor Chișinău și Bălți în lista localităților eligibile pentru amalgamare. Anunțul...

Important

Alina Gorghiu, de 1 iunie: Vorbim mult despre părinţii care trebuie să-şi protejeze copiii. Mult prea puţin despre părinţii care au nevoie de protecţie

Deputatul PNL Alina Gorghiu transmite un mesaj de 1 iunie, arătând că vorbim mult despre părinţii care trebuie să-şi protejeze copiii şi mult prea puţin despre părinţii care au nevoie de protecţie. Ea face referire la cazul unui tânar de 20 de ani din Timişoara, care a fost reţinut după ce şi-a bătut mama şi s-a întors acasă, încălcând ordinul de protecţie emis cu o zi înainte în favoarea...

Un urs a fost filmat când alerga pe o stradă din Brașov. Locuitorii au primit mesaj RO-Alert

Un urs a fost filmat sâmbătă seară, în timp ce alerga pe o stradă din Brașov. Pasagerii unei mașini care au observat animalul, au filmat incidentul din autoturism și au sunat la 112 pentru ca autoritățile să intervină.The post Un urs a fost filmat când alerga pe o stradă din Brașov. Locuitorii au primit mesaj RO-Alert first appeared on Nexta.ro.

Why Romania did not activate NATO’s Article 4 after a drone exploded on a block of flats in Galati

According to sources within the Presidential Administration, Romania has decided not to activate NATO’s Article 4, a mechanism that allows consultations between member states when one of the allies considers that its security, political independence or territorial integrity is threatened. According to the cited sources, the Romanian authorities believe that this instrument is frequently perceived as a preliminary step to activating Article 5 and that its efficiency has diminished...

EXCLUSIV FCSB, azi de la 16:45. Primele transferuri ochite de Gigi Becali: cine vine și cine pleacă de la roș-albaștri

S-a încheiat sezonul pentru FCSB, după victoria din barajul pentru Conference League cu Dinamo, scor 2-1 după reprizele de prelungire. EXCLUSIV FCSB, o producție marca ProSport, revine în această seară, de la ora 16:45, pe canalul de YouTube ProSport și pe pagina de Facebook ProSport. Analizăm la EXCLUSIV FCSB sezonul 2025-2026 încheiat de FCSB cu o calificare în Conference League, după ce în ultima parte a campionatului a jucat în play-out. Totodată,...

Un lac dispărut de peste un secol a revenit spectaculos, apoi a început să se evapore din nou

Un lac dispărut de peste un secol a revenit spectaculos, apoi a început să se evapore din nou. Un lac dispărut din California a revenit brusc, acoperind terenuri agricole, drumuri și linii electrice, înainte de a începe din nou o dispariție neobișnuită, scrie Daily Galaxy. În Valea San Joaquin din California, drumuri, terenuri de bumbac și livezi de fistic au fost înlocuite de apă albastră. Acea apă era Lacul Tulare, cunoscut...

Scumpire substanțială a prețului motorinei, astăzi, la benzinăriile unui mare lanț de distribuție din România

Rompetrol, unul dintre marile lanțuri de distribuție a carburanților, a crescut prețurile motorinei, luni, după ieftinirea de săptămâna trecută, scrie Economica.net.  Prețul motorinei s-a majorat luni cu 35 de bani pe litru, în timp ce prețul benzinei s-a menținut, potrivit datelor de pe website-ul firmei. Acum, motorina standard costă la Rompetrol 9,59 de lei litrul, …The post Scumpire substanțială a prețului motorinei, astăzi, la benzinăriile unui mare lanț de...

Cristian Mungiu brings “Fjord” to romanian audiences earlier

The event comes after the huge interest aroused by the film’s success at Cannes, where “Fjord” won the festival’s most important award. For Cristian Mungiu, the distinction marks the second Palme d’Or in his career, after the one he won in 2007 with “4 Months, 3 Weeks and 2 Days”. The director explained that the film’s official premiere in Romania has not yet been set, for reasons related to both...