Promo-LEX a semnalat 20 de nereguli în ziua votului, majoritatea la Orhei

Persoane neautorizate în secțiile de votare, cazuri de transportare organizată a alegătorilor și încălcări ale secretului votului se numără printre neregulile semnalate de observatorii Promo-LEX în turul doi al alegerilor locale noi pentru funcția de primar. Scrutinul s-a desfășurat în Ruseștii Noi, Orhei și Taraclia, unde au fost monitorizate 24 de secții de votare de către 20 de observatori, transmite IPN.

Potrivit constatărilor, din cele 19 secții observate la deschidere, 14 au fost deschise la ora 07:00, conform programului, iar cinci au început activitatea puțin mai devreme. În toate secțiile au fost respectate procedurile de bază, inclusiv sigilarea urnelor, afișarea drapelului de stat, intonarea imnului și pornirea camerelor video.

Totuși, observatorii au semnalat câteva probleme. Doar 13 din cele 24 de secții au fost accesibile pentru persoanele cu dizabilități locomotorii. Într-un caz din Orhei, un alegător a fost nevoit să urce cu dificultate scările pentru a putea vota și a declarat că s-a simțit umilit, ceea ce a readus în discuție problema accesului limitat la vot pentru unele categorii de cetățeni.

De asemenea, în două secții nu au fost afișate informații despre procedura de vot.

În total, pe parcursul zilei, au fost raportate 20 de incidente electorale, dintre care 18 în Orhei. Acestea vizează în principal prezența neautorizată în secțiile de votare, posibile încălcări ale secretului votului și transportarea organizată a alegătorilor.

Procesul de închidere a secțiilor și numărare a voturilor observat în 19 secții s-a desfășurat, în general, conform procedurilor. Totuși, în trei secții nu a fost respectată complet procedura de prezentare a buletinelor de vot tuturor membrilor biroului electoral în timpul numărării.

Observatorii Promo-LEX au menționat că misiunea de observare a realizat și o numărare paralelă a voturilor, iar aceasta a confirmat datele preliminare prezentate de Comisia Electorală Centrală.

The post Promo-LEX a semnalat 20 de nereguli în ziua votului, majoritatea la Orhei appeared first on ipn.md.

MAI MULT IPN

ULTIMA ORĂ

Kyiv Independent: pe 15 iunie ar putea fi deschis primul cluster de capitole de negociere cu Moldova și Ucraina

Uniunea Europeană pregătește pentru 15 iunie deschiderea oficială a...

Premierul Ungariei avertizează că va lua măsurile necesare pentru demiterea șefului statului

Prim-ministrul ungar, Péter Magyar, a anunțat că va iniția...

Un proiect alternativ pentru alegerile din Găgăuzia propus de Platforma civică „111”

Platforma civică „111” solicită Adunării Populare a Găgăuziei transparență...

Moldova ar putea face schimb automatizat de date ADN și amprente cu statele UE

Republica Moldova va putea efectua schimb automatizat de date...

Platforma civică „111” cere consultări publice privind organizarea alegerilor în Găgăuzia

Organizarea de consultări publice cu locuitorii din Găgăuzia privind...

Anneli Ute Gabanyi: Narativul protejării compatrioților este folosit de Rusia de secole

Invocarea necesității de a proteja compatrioții și cetățenii ruși...

Organizația de tineret PAS cere modernizarea transportului public din Chișinău

Aproape 200 de tineri au participat luni la marșul...

ULTIMA ORĂ

Hezbollahul anunţă că continuă să lupte împotriva Israelului în apropierea fortăreţei Beaufort

Mişcarea islamistă libaneză proiraniană Hezbollah anunţă luni că continuă să lupte împotriva forţelor israeliene în apropierea Fortăreţei medievale Beaufort, în sudul Libanului, o înălţime strategică...

Renato Usatîi, mesaj de Ziua Copilului: „Lumea are nevoie de copii care cred în visele lor”

Cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, Renato Usatîi a publicat fotografii alături de copii și a transmis un mesaj în care a subliniat importanța...

Important

Ion Ceban, de 1 Iunie: „Fiecare copil are puterea de a face lumea mai frumoasă”

Primarul Genera și liderul Partidului Mișcarea Alternativa Națională (MAN),...

Hezbollahul anunţă că continuă să lupte împotriva Israelului în apropierea fortăreţei Beaufort

Mişcarea islamistă libaneză proiraniană Hezbollah anunţă luni că continuă să lupte împotriva forţelor israeliene în apropierea Fortăreţei medievale Beaufort, în sudul Libanului, o înălţime strategică pe care Israelul a anunţat că a cucerit-o în weekend, relatează AFP.The post Hezbollahul anunţă că continuă să lupte împotriva Israelului în apropierea fortăreţei Beaufort first appeared on Nexta.ro.

Anthropic oferă UE acces la Mythos, modelul AI atât de puternic încât a fost ținut departe de public

Agenția Uniunii Europene pentru Securitate Cibernetică, Enisa, a confirmat că poartă discuții pentru utilizarea modelului. „A fost oferit, dar condițiile sunt încă în curs de stabilire”, a transmis un purtător de cuvânt al agenției pentru FT. De ce este important Mythos Mythos este relevant deoarece modelele AI de acest tip pot accelera descoperirea breșelor de securitate, dar ridică și riscuri. Dacă un astfel de sistem poate găsi vulnerabilități, aceeași capacitate ar putea...

Iranul anunță că oprește negocierile cu SUA și amenință că va bloca și strâmtoarea Bab el-Mandeb

Iranul a anunțat luni că nu vor avea loc negocieri de pace cu SUA până când nu vor fi îndeplinite cerințele sale privind încetarea operațiunilor israeliene în Liban și Gaza, potrivit agenției de știri Tasnim.The post Iranul anunță că oprește negocierile cu SUA și amenință că va bloca și strâmtoarea Bab el-Mandeb first appeared on Nexta.ro.

Iranul anunță că oprește negocierile cu SUA și amenință că va bloca și strâmtoarea Bab el-Mandeb

Iranul a anunțat luni că nu vor avea loc negocieri de pace cu SUA până când nu vor fi îndeplinite cerințele sale privind încetarea operațiunilor israeliene în Liban și Gaza, potrivit agenției de știri Tasnim.The post Iranul anunță că oprește negocierile cu SUA și amenință că va bloca și strâmtoarea Bab el-Mandeb first appeared on Nexta.ro.

Sorana Cîrstea joacă marți pentru semifinalele Roland Garros. Ce post va transmite înfruntarea cu Mirra Andreeva?

Sorana Cîrstea continuă parcursul remarcabil de la Roland Garros și va lupta marți, 2 iunie, pentru un loc în semifinalele competiției.  Românca o va înfrunta pe Mirra Andreeva în sferturile de finală ale turneului de Grand Slam de la Paris, într-un meci programat să înceapă la ora 12:00, pe Arena Philippe-Chatrier, informează ProSport.  Partida va fi transmisă în direct de postul de televiziune Eurosport.  Formă de vis în ultimul sezon al carierei Ajunsă...

Ploi puternice în toată țara marți. Poliția îndeamnă șoferii să reducă viteza

Pe întreg teritoriul Republicii Moldova, marți va intra în vigoare un cod galben de ploi puternice, în intervalul orar 08:00–23:00. Poliția Națională îndeamnă toți șoferii, dar și pietonii să adopte un comportament responsabil și prudent pe drumuri. Șoferii să adapteze viteza la condițiile de drum și să evite manevrele periculoase pe carosabilul umed. „În caz de accident sau defecțiune tehnică, semnalizați corespunzător locul prin amplasarea triunghiului de presemnalizare. Pietonii sunt rugați...

Betfair Romania Development, mai mulți angajați și mai mult business în 2025

Betfair Romania Development, cel mai mare centru de tehnologie al grupului Flutter Entertainment, și-a sporit afacerile în 2025 cu 13%, la 875,3 milioane de lei, conform datelor analizate de Profit.ro.The post Betfair Romania Development, mai mulți angajați și mai mult business în 2025 first appeared on Nexta.ro.