De la simbol al copilăriei la „vinovat” pentru destrămarea URSS: cazul Ceburașca

De la începutul anului 2026, propaganda rusă îl critică pe Ceburașca – unul dintre personajele emblematice ale literaturii ruse pentru copii. Totul a început de la o ecranizare recentă a operei lui Eduard Uspenski.

Filmul a devenit super popular în primele săptămâni de proiecție și a acumulat circa 7,1 miliarde de ruble în urma difuzărilor. Deși a avut succes enorm, producția nu a fost pe placul deputaților din Duma de Stat a Rusiei.

Primul a sărit cu critica ideologul lui Putin, Alexandr Dughin, conform Meduza. Atunci, filosoful declara că personalul are legătură cu demonii și că Dumnezeu îi va blestema pe rușii care vor privi filmul, citează Disinfo.

Câteva zile mai târziu, mai mulți deputați din Duma de Stat au purtat discuții despre starea cinematografiei ruse și modul în care filmele primesc finanțare de la stat. Discuțiile au ajuns la absurd, după ce l-au vizat pe Ceburașca.

Unii dintre ei au făcut referire la viziunile anti-război a regizorului, alții au spus că ilustrațiile sunt prost pictate sau că în film nu există vreun personaj pozitiv, iar într-un final s-a propus să fie modificată legea, ca Ministerul Culturii să aibă posibilitate de a se implica în procesul de creație.

Echipa de producție a punctat, în replică, că fiecare vede în film ceea ce își dorește să vadă.

Subiectul a revenit în spațiul public recent, după ce Alexandr Dughin a acordat un interviu Xeniei Sobchak, despre care se spune că ar fi botezată de Vladimir Putin. Dughin a reiterat că din cauza personajului emblematic, în opinia sa, s-a destrămat Uniunea Sovietică.

„Ce fel de animal este aceasta? De unde a apărut? De ce joacă un rol atât de important în viața de zi cu zi a poporului sovietic? El s-a cufundat în vise, în inconștient, exprimând anumite complexe, iar drept urmare, Uniunea Sovietică s-a prăbușit”, a spus Dughin.

Important este de menționat că nu doar în Rusia Ceburașca a devenit dușman. Anterior, personajul a fost criticat și de autoritățile din Ucraina, după ce unii soldați ruși au transformat figurinele cu el în talismane. Pe lângă asta, una dintre lozincile controversate ale militarilor era „зачебурашим”, fiind utilizat drept chemare la luptă.

Puterea se pare că nu a fost împotrivă atunci să folosească personajul pentru propaganda războiului. Au apărut inițiative ca „voluntarii” că împletească jucării cu chipul lui Ceburașca pe care să le trimită pe front, împreună cu ajutoarele umanitate. Concomitent, se promova ideea că personajul este simbol al copilăriei și li se va asocia soldaților cu căldura casei și familiei.

Astfel, un personaj din cărți, care trebuia să educe noile generații, a ajuns în epicentrul războiului informațional. El a devenit simbol al agresiunii, apoi a fost blamat de propaganda.

Atunci când noua ecranizare, însă, a ajuns să devină prea populară, iar unele voci au susținut că aceasta promovează valori occidentale, propagandiștii ruși se pare că s-au simțit mai vulnerabili în fața personajului, iar Kremlinul pare să fi considerat că noua versiune a filmului ar putea inocula prea mult idei liberale și democratice.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul De la simbol al copilăriei la „vinovat” pentru destrămarea URSS: cazul Ceburașca apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

Discuții diplomatice între Moldova și Bulgaria: relațiile bilaterale, în prim-plan

Ministrul afacerilor externe al Republicii Moldova, Mihai Popșoi, a...

Reacție oficială: Episcopul Veniamin neagă ferm acuzațiile apărute în spațiul public

Episcopia Basarabiei de Sud a comentat situația apărută în...

SURSE: Primul cluster de capitole de negociere cu Moldova și Ucraina ar putea fi deschis pe 15 iunie

Uniunea Europeană pregătește pentru 15 iunie deschiderea oficială a...

„Suntem și noi copii, având părinții în viață”. VOX de Ziua Internațională a Copilului

Ziua Internațională a Copilului înseamnă pentru mulți adulți întoarcerea...

ULTIMA ORĂ

Miniştrii german şi norvegian ai Dezvoltării se întorc din drum, cu un avion militar, în apropiere de Beirut, unde urmau să-şi exprime solidaritatea cu...

Miniştrii Dezvoltării german Reem Alabali Radovan şi norvegian Åsmund Aukrust, care se aflau în drum către Beirut pentru a-şi exprima solidaritatea cu populaţia libaneză, s-au...

Renato Usatîi, mesaj de Ziua Copilului: „Lumea are nevoie de copii care cred în visele lor”

Cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, Renato Usatîi a publicat fotografii alături de copii și a transmis un mesaj în care a subliniat importanța...

Important

Ion Ceban, de 1 Iunie: „Fiecare copil are puterea de a face lumea mai frumoasă”

Primarul Genera și liderul Partidului Mișcarea Alternativa Națională (MAN),...

Miniştrii german şi norvegian ai Dezvoltării se întorc din drum, cu un avion militar, în apropiere de Beirut, unde urmau să-şi exprime solidaritatea cu...

Miniştrii Dezvoltării german Reem Alabali Radovan şi norvegian Åsmund Aukrust, care se aflau în drum către Beirut pentru a-şi exprima solidaritatea cu populaţia libaneză, s-au întors din drum, luni, în apropiere de capitala libaneză, din cauza riscului unor atacuri ale Israelului, anunţă serviciile lor, relatează AFP.The post Miniştrii german şi norvegian ai Dezvoltării se întorc din drum, cu un avion militar, în apropiere de Beirut, unde urmau să-şi exprime...

Miniştrii german şi norvegian ai Dezvoltării se întorc din drum, cu un avion militar, în apropiere de Beirut, unde urmau să-şi exprime solidaritatea cu...

Miniştrii Dezvoltării german Reem Alabali Radovan şi norvegian Åsmund Aukrust, care se aflau în drum către Beirut pentru a-şi exprima solidaritatea cu populaţia libaneză, s-au întors din drum, luni, în apropiere de capitala libaneză, din cauza riscului unor atacuri ale Israelului, anunţă serviciile lor, relatează AFP.The post Miniştrii german şi norvegian ai Dezvoltării se întorc din drum, cu un avion militar, în apropiere de Beirut, unde urmau să-şi exprime...

Germania ia în calcul mobilizarea obligatorie a rezerviștilor chiar și pe timp de pace

Guvernul german ia în calcul o schimbare majoră în politica de apărare: mobilizarea obligatorie a rezerviștilor pentru activități dincolo de exercițiile militare obișnuite, chiar și în perioade de pace.The post Germania ia în calcul mobilizarea obligatorie a rezerviștilor chiar și pe timp de pace first appeared on Nexta.ro.

Germania ia în calcul mobilizarea obligatorie a rezerviștilor chiar și pe timp de pace

Guvernul german ia în calcul o schimbare majoră în politica de apărare: mobilizarea obligatorie a rezerviștilor pentru activități dincolo de exercițiile militare obișnuite, chiar și în perioade de pace.The post Germania ia în calcul mobilizarea obligatorie a rezerviștilor chiar și pe timp de pace first appeared on Nexta.ro.

MAI avertizează: conturi false pe rețelele sociale răspândesc informații despre Ilie Bolojan și Cătălin Predoiu

Ministerul Afacerilor Interne a atenționat cu privire la apariția unor conturi pe rețelele de social media care răspândesc informații false despre premierul interimar Ilie Bolojan și ministrul interimar al Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, inclusiv acuzații nefondate și date medicale sau juridice inventate.The post MAI avertizează: conturi false pe rețelele sociale răspândesc informații despre Ilie Bolojan și Cătălin Predoiu first appeared on Nexta.ro.

România convoacă Consiliul de Securitate al ONU, pentru prima dată în istorie. Anunțul Ministerului Apărării

Ministrul interimar de Externe, Oana Țoiu, a anunțat luni, că, în urma incidentului de la Galați, Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite (ONU), se va reuni pentru prima dată la solicitarea României. Țoiu a transmis, în acest context, un mesaj Rusiei, în care a condamnat acțiunile militare îndreptate împotriva unor ținte civile. La cererea României, luni, 1 iunie 2026 are loc o sesiune specială a Consiliului de Securitate al...

Timiş: Trei persoane, între care un copil de 13 ani, au fost rănite în urma unui accident provocat de un şofer care a circulat...

O femeie de 37 de ani, o tânără de 18 ani şi cu copil de 13 ani au fost răniţi, luni seară, în urma unui accident rutier provocat de un şofer care a circulat pe linia de tramvai. Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, informează IPJ Timiş.The post Timiş: Trei persoane, între care un copil de 13 ani, au fost rănite în urma unui accident...