Cinci plante cățărătoare care cresc rapid și pot fi cultivate în fața ușii de la intrare

Plantele cățărătoare pot adăuga un plus de farmec la orice casă pe timpul verii, potrivit Express.

Pentru o intrare plină de flori, Ideal Home recomandă cinci plante cățărătoare care pot fi cultivate în fața ușii și care vor înflori în câteva luni.

Iasomia stelată

Această plantă cățărătoare arată bine tot timpul anului, datorită frunzișului lucios. În timpul verii, când înflorește, va emana un miros dulceag.

Iasomia stelată preferă locurile orientate spre sud sau vest și se dezvoltă bine în șase până la opt ore de soare. Poate fi plantată la aproximativ 30 cm distanță de perete și apoi așezată pe sârmă sau spalier, pentru a o ajuta să se cațere.

Clematis

Aceasta poate crește câțiva metri într-un singur an, fiind ideală pentru grădinarii nerăbdători. Ocupă puțin spațiu și preferă locurile orientate spre est. Clematis va avea nevoie de sârme sau spalieri pentru a se cățăra, astfel încât să își poată înfășura tulpinile de frunze în jurul structurilor.

Trandafiri cățărători

Aceste flori sunt o alegere populară în Marea Britanie, potrivit sursei citate. Pot crește rapid pentru a acoperi arcade și pereți. Vor înflori în repetate rânduri și oferă un parfum minunat în lunile mai calde.

Alegerea unui soi fără spini este recomandată pentru plasarea lor la ușă. Trandafirii cățărători preferă ușile orientate spre sud sau vest și vor avea nevoie de un suport solid, deoarece nici ei nu pot urca pereții fără structură.

Glicină

Glicina este o altă plantă emblematică a caselor britanice, conform sursei. Este ușor de cultivat, iar florile sale mov oferă un aspect plăcut oricărei gospodării.

Deoarece crește repede, este recomandată tăierea regulată. Și glicina are nevoie de un suport solid ancorat în casă, deoarece plantele mature pot deveni foarte grele.

Caprifoi

Nu în cele din urmă, caprifoiul este și el o alegere bună, datorită parfumului său dulce. Mirosul său devine deosebit de vizibil în zilele călduroase de vară și seara.

Și această plantă crește rapid, în jurul spalierelor și a suporturilor de uși. Unele variante sunt veșnic verzi, ceea ce va oferi frunziș pe tot parcursul anului.

Este ușor de îngrijit, dar va avea nevoie de udare abundentă în lunile de vară.

The post Cinci plante cățărătoare care cresc rapid și pot fi cultivate în fața ușii de la intrare first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

Sorana Cîrstea, învinsă în sferturi la Roland-Garros de rusoaica Mirra Andreeva

Sorana Cîrstea, locul 18 WTA şi favorită 18, a...

Grevă generală, miercuri, în Portugalia: angajații din transporturi, sănătate, educație, servicii publice și industrie ies în stradă

Grevă generală, miercuri, în Portugalia: angajații din transporturi, sănătate,...

Șapte persoane au murit într-un atac armat în Iowa. Autoritățile spun că victimele erau rudele atacatorului

Șeful poliției din Muscatine, Anthony Kies, a descris incidentul...

FOTO Așteptarea a luat sfârșit: OMV Petrom încee să ridice benzinării pe Autostrada A3 București – Ploiești

Așteptarea a luat sfârșit: Săptămâna aceasta începe proiectarea și...

ULTIMA ORĂ

Sorana Cîrstea, învinsă în sferturi la Roland-Garros de rusoaica Mirra Andreeva

Sorana Cîrstea, locul 18 WTA şi favorită 18, a fost învinsă, marţi, în sferturile de finală ale turneului de grand slam de la Roland-Garros.The post...

Nicolae Margarint, Partidul Nostru: Trebuie să intervenim cu programe sociale și facilități fiscale pentru a opri migrația tinerilor

Exodul populației apte de muncă necesită măsuri urgente, precum acordarea salariilor competitive și facilități fiscale și sociale tinerilor specialiști, pentru a stopa migrația și...

Important

Sorana Cîrstea, învinsă în sferturi la Roland-Garros de rusoaica Mirra Andreeva

Sorana Cîrstea, locul 18 WTA şi favorită 18, a fost învinsă, marţi, în sferturile de finală ale turneului de grand slam de la Roland-Garros.The post Sorana Cîrstea, învinsă în sferturi la Roland-Garros de rusoaica Mirra Andreeva first appeared on Nexta.ro.

Grevă generală, miercuri, în Portugalia: angajații din transporturi, sănătate, educație, servicii publice și industrie ies în stradă

Grevă generală, miercuri, în Portugalia: angajații din transporturi, sănătate, educație, servicii publice și industrie ies în stradăThe post Grevă generală, miercuri, în Portugalia: angajații din transporturi, sănătate, educație, servicii publice și industrie ies în stradă first appeared on Nexta.ro.

Iranul ar putea restricționa traficul pe o nouă strâmtoare la fel de importantă ca Ormuz: Comerțul global, în pericol

Iranul transmite un nou semnal de escaladare în regiune, după ce comandantul Forței Quds din cadrul Corpului Gărzilor Revoluționare Islamice, Esmail Qaani, a declarat că Teheranul ar putea viza circulația maritimă din strâmtoarea Bab el-Mandeb, o rută strategică pentru comerțul global, scrie presa română.

Cutremur la vârful Armatei din România: Șeful Statului Major al Apărării, pus sub urmărire penală pentru corupție

Șeful Statului Major al Apărării din România, generalul Gheorghiță Vlad, este suspect într-un dosar penal ce vizează presupuse fapte de complicitate la uzurparea funcției, scrie presa de peste Prut.

Șapte persoane au murit într-un atac armat în Iowa. Autoritățile spun că victimele erau rudele atacatorului

Șeful poliției din Muscatine, Anthony Kies, a descris incidentul drept „un act al răului”, în timpul unei conferințe de presă organizate după atac, scrie Euronews. Primele apeluri la serviciile de urgență au fost primite după ce au fost raportate focuri de armă într-o locuință din Muscatine, oraș situat la aproximativ 80 de kilometri sud-est de Cedar Rapids. Polițiștii ajunși la fața locului au descoperit patru persoane decedate, toate prezentând răni...