Drumul de sub podul de la Strășeni, din nou închis din cauza ploilor

Din cauza ploilor abundente, circulația rutieră pe traseul G82.1, în zona podului de sub calea ferată din raionul Strășeni, rămâne blocată. Apa acumulată pe carosabil face imposibilă trecerea vehiculelor prin zonă.

Poliția recomandă șoferilor să evite sectorul și să opteze pentru rute alternative, iar cei care se află în trafic în apropiere să nu încerce să traverseze porțiunile inundate.

Polițiștii Secției Patrulare „Centru” a INSP monitorizează situația și vor informa cetățenii despre orice modificare a condițiilor de circulație.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Nu este pentru prima dată când acest sector de drum devine impracticabil. Acum o săptămână, circulația în aceeași zonă fusese de asemenea închisă din cauza acumulării de apă pe carosabil, semn că zona rămâne vulnerabilă în perioadele cu precipitații abundente.

Digurile din raionul Călărași, la un pas de a ceda: 20 de familii, gata de evacuare

Articolul Drumul de sub podul de la Strășeni, din nou închis din cauza ploilor apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

Parchetul General, despre noua lege a salarizării: Riscă să afecteze statutul magistratului

„Ministerul Public a transmis Ministerului Justiției în cursul zilei de astăzi, 2 iunie 2026, un punct de vedere privind Proiectul de Lege privind salarizarea personalului...

Nicolae Margarint, Partidul Nostru: Trebuie să intervenim cu programe sociale și facilități fiscale pentru a opri migrația tinerilor

Exodul populației apte de muncă necesită măsuri urgente, precum acordarea salariilor competitive și facilități fiscale și sociale tinerilor specialiști, pentru a stopa migrația și...

Important

Parchetul General, despre noua lege a salarizării: Riscă să afecteze statutul magistratului

„Ministerul Public a transmis Ministerului Justiției în cursul zilei de astăzi, 2 iunie 2026, un punct de vedere privind Proiectul de Lege privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, semnalând faptul că prevederile acestuia sunt de natură să aducă grave atingeri statutului magistratului, prin afectarea garanțiilor financiare asociate acestui statut, componentă esențială a independenței sistemului judiciar”, se arată în comunicatul de presă. Discriminarea msivă și lipsă de predictibilitate Parchetul avertizează că...

Guvernul dă asigurări: România nu pierde fonduri și nici accesul la finanțarea aprobată prin instrumentul SAFE.

Implementarea Planului național SAFE continuă conform etapelor asumate, iar alocarea de 16,68 miliarde euro rămâne disponibilă integral, a transmis marți, 2 mai, Guvernul,The post Guvernul dă asigurări: România nu pierde fonduri și nici accesul la finanțarea aprobată prin instrumentul SAFE. first appeared on Nexta.ro.

O nouă țară interzice telefoanele în școli

Începând cu 1 septembrie, Polonia dorește să interzică utilizarea telefoanelor mobile în școli de către elevii sub 16 ani.The post O nouă țară interzice telefoanele în școli first appeared on Nexta.ro.

AUR și USR au votat revenirea la alegerea primarilor în două tururi de scrutin, dar PSD și PNL s-au opus

Senatul a respins o propunere legislativă inițiată de AUR și care prevede revenirea la sistemul de alegere a primarilor și a președinților consiliilor județene în două tururi de scrutin. Pentru proiect au votat senatorii AUR și cei ai USR, dar senatorii PSD și PNL precum și cei ai UDMR au votat împotrivă, astfel că proiectul nu a fost adoptat.The post AUR și USR au votat revenirea la alegerea primarilor...