Inflația în zona euro a urcat la 3,2% în mai. Este cel mai ridicat nivel din ultimii trei ani

Inflația în zona euro a accelerat în luna mai, ajungând la 3,2% în ritm anual, comparativ cu 3% în aprilie, potrivit estimării preliminare publicate marți de Eurostat, scrie Financial Times. Este cel mai ridicat nivel înregistrat din septembrie 2023 și a treia lună consecutivă în care inflația depășește ținta de 2% stabilită de Banca Centrală Europeană (BCE).

Creșterea prețurilor a fost alimentată în principal de scumpirea energiei, pe fondul tensiunilor din Orientul Mijlociu. Datele Eurostat arată că prețurile la energie au crescut cu 10,9% în mai față de aceeași perioadă a anului trecut, după un avans de 10,8% în aprilie.

În schimb, ritmul de creștere a prețurilor la alimente, alcool și tutun s-a temperat, ajungând la 2%, față de 2,4% în luna precedentă, scrie antena3.ro.

Totodată, inflația de bază, indicator care exclude prețurile volatile la energie și alimente și este urmărit atent de BCE, a urcat la 2,5% în mai, de la 2,2% în aprilie.

Noile date întăresc așteptările privind o posibilă înăsprire a politicii monetare de către Banca Centrală Europeană la reuniunea sa din iunie. Potrivit analiștilor, BCE ar putea majora dobânzile pentru prima dată în aproape trei ani, în încercarea de a limita presiunile inflaționiste generate de conflictul din Orientul Mijlociu.

Estimarea publicată de Eurostat este una preliminară. Datele finale privind inflația în Uniunea Europeană urmează să fie publicate pe 17 iunie.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Inflația în zona euro a urcat la 3,2% în mai. Este cel mai ridicat nivel din ultimii trei ani apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

O casă din Cahul a luat foc! Pompierii luptă cu flăcările

O casă din Cahul a fost cuprinsă de flăcări...

Dorin Damir iese din pușcărie?! Curtea de Apel i-a anulat condamnarea în dosarul de șantaj

Curtea de Apel Centru l-a achitat pe președintele Federației...

O casă din Cahul cuprinsă de flăcări! Pompierii luptă cu flăcările

O casă din Cahul a fost cuprinsă de flăcări...

MAE l-a convocat pe însărcinatul cu afaceri al Ambasadei Rusiei în RM, după ce o dronă s-a prăbușit la Galați

Ministerul Afacerilor Externe l-a convocat astăzi pe însărcinatul cu...

Republica Moldova, destinație strategică pentru afaceri – Agenția de Investiții lansează Ghidul Investitorului 2026

Agenția de Investiții lansează Ghidul Investitorului 2026, o publicație...

ULTIMA ORĂ

Maia Sandu, după atacurile asupra Ucrainei: Este nevoie de o presiune mai puternică asupra Rusiei

Maia Sandu a condamnat atacul lansat de Rusia asupra Ucrainei, soldat cu victime și distrugeri în mai multe regiuni. Într-un mesaj publicat pe rețeaua de...

Nicolae Margarint, Partidul Nostru: Trebuie să intervenim cu programe sociale și facilități fiscale pentru a opri migrația tinerilor

Exodul populației apte de muncă necesită măsuri urgente, precum acordarea salariilor competitive și facilități fiscale și sociale tinerilor specialiști, pentru a stopa migrația și...

Important

Maia Sandu, după atacurile asupra Ucrainei: Este nevoie de o presiune mai puternică asupra Rusiei

Maia Sandu a condamnat atacul lansat de Rusia asupra Ucrainei, soldat cu victime și distrugeri în mai multe regiuni. Într-un mesaj publicat pe rețeaua de socializare X, șefa statului a transmis că bombardamentele au provocat pierderi de vieți omenești și a cerut intensificarea sprijinului internațional pentru țara vecină. „Rusia a lovit din nou Ucraina în timpul nopții. Vieți pierdute, case distruse, familii care trăiesc în teamă sub amenințarea rachetelor și...

Cum te ajută tehnologia să gătești mai bine

Și un dispozitiv Bluetooth cu probleme. The Fix Dacă sunteți ca mine (adică fără niciun pic de talent în bucătărie) dar v-ați gândit totuși că e o idee bună să gătiți ca să nu mai dați 70 de lei pe o pizza de pe aplicațiile de livrat mâncare, ar trebui să știți că vă puteți …The post Cum te ajută tehnologia să gătești mai bine first appeared on Nexta.ro.

Un zgârie-nori de un kilometru înălțime va rescrie recordurile mondiale: investiția uriașă din spatele proiectului

Arabia Saudită se apropie tot mai mult de un moment istoric în arhitectura mondială: finalizarea Jeddah Tower, viitorul cel mai înalt zgârie-nori de pe planetă, care va atinge incredibila înălțime de 1.000 de metri.The post Un zgârie-nori de un kilometru înălțime va rescrie recordurile mondiale: investiția uriașă din spatele proiectului first appeared on Nexta.ro.

O casă din Cahul a luat foc! Pompierii luptă cu flăcările

O casă din Cahul a fost cuprinsă de flăcări în după-amiaza zilei de marți, 2 iunie. Incendiul s-a produs pe strada Constantin Stamati. Pentru a evita producerea unei explozii, pompierii au evacuat din zona de risc două butelii, una cu gaz și alta cu freon. sursa: stiri.md Potrivit ofițerului de presă al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), Liliana Pușcașu, apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 14:01....

Dorin Damir iese din pușcărie?! Curtea de Apel i-a anulat condamnarea în dosarul de șantaj

Curtea de Apel Centru l-a achitat pe președintele Federației de Arte Marțiale (FEA), Dorin Damir, în dosarul de șantaj în care era învinuit de presupusă implicare în „atacul raider din 2017” împotriva companiei imobiliare „Proimobil”. Instanța a casat total din oficiu prima sentință de condamnare, scrie zdg.md. Decizia a fost pronunțată marți, 2 iunie, de judecătorul Marcel Popescu, în lipsa inculpatului, care își execută în prezent o pedeapsă de trei...

Rata sărăciei a crescut la un nivel record în 2025 în țara cu cea mai puternică economie din Europa

Rata sărăciei din Germania a crescut la un nivel record de 16,1% în 2025, astfel că aproximativ 13,3 milioane de persoane sunt clasificate oficial drept sărace, conform unui raport publicat marţi de Paritatische.The post Rata sărăciei a crescut la un nivel record în 2025 în țara cu cea mai puternică economie din Europa first appeared on Nexta.ro.

Rata sărăciei a crescut la un nivel record în 2025 în țara cu cea mai puternică economie din Europa

Rata sărăciei din Germania a crescut la un nivel record de 16,1% în 2025, astfel că aproximativ 13,3 milioane de persoane sunt clasificate oficial drept sărace, conform unui raport publicat marţi de Paritatische.The post Rata sărăciei a crescut la un nivel record în 2025 în țara cu cea mai puternică economie din Europa first appeared on Nexta.ro.