Până și angajații băncilor ies în stradă. Sute de persoane care lucrează la BRD au protestat în Piața Victoriei: Ni se taie tichetele de vacanță

Sute de angajați din BRD au protestat, marți, în fața sediului băncii, din Piața Victoriei. Aceștia sunt nemulțumiți de faptul că li se taie mai multe beneficii, printre care și tichetele de vacanță.

„În cadrul negocierilor pentru Contractul Colectiv de Muncă, solicitările cu care am ajuns în fața patronatelor au fost de păstrare a drepturilor pe care le aveam și de ajustare în câteva locuri acolo unde considerăm că este necesar. În schimb, răspunsurile patronatelor au fost de reducere și de tăiere a unor drepturi și beneficii”, susține Răzvan Cârstoiu, președintele sindicatului Impact al lucrătorilor din BRD.

Potrivit liderului de sindicat, este vorba de beneficii la concediere, tichete de vacanță și a unor cadouri care se dau de Ziua Copilului, de Crăciun și de Paște.

„Voi cu banii și-aroganța, noi cu stresul și speranța!”

Angajații BRD au venit dotați cu vuvuzele, cu fluiere, dar și pancarte cu mesaje precum:

„Voi cu banii și-aroganța, noi cu stresul și speranța!”.

„Vă rugăm să ne scuzați: noi muncim și voi luați!”.

„Fără noi, banca nu există”.

„Avem performanță anuală. Vrem și recunoaștere anuală”.

Pe de altă parte, Legea salarizării unitare provoacă revoltă la mai multe categorii sociale. Sute de sindicaliști din domeniul sănătății protestează joi, între orele 11:00 și 13:00, în fața Ministerului Muncii, nemulțumiți de proiectul noii legi.

Angajată din sistemul sanitar: „Să vină la noi să stea o noapte pe Terapie”

Angajații din Sănătate avertizează că sunt pregătiți pentru o grevă fără precedent. Iată câteva dintre reacțiile oamenilor la protestul de azi, potrivit sursei citate:

  • „Este o mizerie mult prea mare, este o rușine pentru noi legea asta. Nu o vom accepta” 
  • „Sunt foarte curioasă dacă domnul Bolojan își poate asuma blocarea sistemului sanitar din țara noastră „
  • „Să vină la noi să stea o noapte pe Terapie, după o să vedem dacă ne merităm banii sau nu.”

AUTORUL RECOMANDĂ

Sindicatele din Educație critică dur noua lege a salarizării: „Este o bătaie de joc / O palmă dată colegilor cu vechime”

Crin Antonescu: „Din noua lege a salarizării unitare, doar demnitarii câștigă. Toate celelalte categorii de bugetari vor avea de pierdut

The post Până și angajații băncilor ies în stradă. Sute de persoane care lucrează la BRD au protestat în Piața Victoriei: Ni se taie tichetele de vacanță first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

USR: Coaliţia dintre PSD şi extremiştii proruşi, vot împotriva extinderii protecţiei avertizorilor de integritate din sistemul judiciar

Reprezentanţii USR acuză că senatorii PSD şi partidelor ”extremiste proruse” au votat împotriva includerii judecătorilor şi procurorilor în categoria avertizorilor de integritate. ”Un sistem în...

Nicolae Margarint, Partidul Nostru: Trebuie să intervenim cu programe sociale și facilități fiscale pentru a opri migrația tinerilor

Exodul populației apte de muncă necesită măsuri urgente, precum acordarea salariilor competitive și facilități fiscale și sociale tinerilor specialiști, pentru a stopa migrația și...

Important

USR: Coaliţia dintre PSD şi extremiştii proruşi, vot împotriva extinderii protecţiei avertizorilor de integritate din sistemul judiciar

Reprezentanţii USR acuză că senatorii PSD şi partidelor ”extremiste proruse” au votat împotriva includerii judecătorilor şi procurorilor în categoria avertizorilor de integritate. ”Un sistem în care chiar cei din interior nu sunt protejaţi atunci când semnalează nereguli transmite un mesaj negativ societăţii: că transparenţa şi responsabilitatea nu sunt pe deplin asumate. Se menţine o ambiguitate juridică periculoasă”, afirmă senatorul USR Simona Spătaru.The post USR: Coaliţia dintre PSD şi extremiştii...

UPDATE – România a egalat Georgia, scor 1-1, în primul meci de la revenirea lui Gheorghe Hagi la naţională. Louis Munteanu a marcat în...

România a egalat Georgia, scor 1-1, în primul meci de la revenirea lui Gheorghe Hagi la naţională.The post UPDATE – România a egalat Georgia, scor 1-1, în primul meci de la revenirea lui Gheorghe Hagi la naţională. Louis Munteanu a marcat în minutul 55 first appeared on Nexta.ro.

Generația blocată la părinți. Cum a transformat specula imobiliară locuința într-un lux intangibil

În România, ideea de a cumpăra o locuință a trecut, în doar câțiva ani, din categoria obiectivelor firești ale clasei de mijloc în zona tot mai îngustă a excepțiilor. În marile orașe, prețurile apartamentelor cresc mult mai rapid decât veniturile.The post Generația blocată la părinți. Cum a transformat specula imobiliară locuința într-un lux intangibil first appeared on Nexta.ro.

„Clarvăzătorii” de pe WhatsApp au lăsat o pensionară fără 130.000 euro: Escrocii au convins-o că banii ei au „energie negativă” și că-i vor proteja...

Poliția investighează un caz de escrocherie în proporții deosebit de mari, după ce o femeie de 74 de ani din Chișinău a fost convinsă de persoane necunoscute să le transmită peste 130.000 de euro sub pretextul unor ritualuri de protecție.

Descoperire spectaculoasă la granița SUA-Mexic: un tunel de 600 de metri cu cale ferată, folosit pentru traficul de droguri

Patru persoane au fost arestate și acuzate că au transportat cocaină în valoare de peste 45 de milioane de dolari printr-un tunel sofisticat, lung de aproximativ 600 de metri, care lega orașe de la granița dintre Mexic și statul american California. The post Descoperire spectaculoasă la granița SUA-Mexic: un tunel de 600 de metri cu cale ferată, folosit pentru traficul de droguri first appeared on Nexta.ro.

A crezut că își salvează fiul, dar a rămas fără 130.000 de euro. Escrocherie incredibilă la Chișinău

O femeie de 74 de ani din Chișinău a rămas fără circa 130 de mii de euro după ce a fost înșelată de persoane care s-au prezentat drept clarvăzători și au convins-o să participe la presupuse ritualuri de protecție pentru fiul său. Cazul este investigat de polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Ciocana. Potrivit oamenilor legii, victima s-a adresat poliției și a declarat că, începând cu luna martie 2026 și...