Dorin Damir iese din pușcărie?! Curtea de Apel i-a anulat condamnarea în dosarul de șantaj

Curtea de Apel Centru l-a achitat pe președintele Federației de Arte Marțiale (FEA), Dorin Damir, în dosarul de șantaj în care era învinuit de presupusă implicare în „atacul raider din 2017” împotriva companiei imobiliare „Proimobil”. Instanța a casat total din oficiu prima sentință de condamnare, scrie zdg.md.

Decizia a fost pronunțată marți, 2 iunie, de judecătorul Marcel Popescu, în lipsa inculpatului, care își execută în prezent o pedeapsă de trei ani de închisoare în dosarul angajărilor fictive de la Ministerul Afacerilor Interne.

Hotărârea este executorie din momentul adoptării.

Anterior, pe 23 decembrie 2022, Judecătoria Chișinău îl achitase pe Dorin Damir în același dosar de șantaj și amestec în înfăptuirea justiției și urmărirea penală, în legătură cu fondatorul companiei „Proimobil”, Vladislav Musteață.

Potrivit acuzațiilor, Damir ar fi fost implicat într-un caz din 2 iunie 2021, când l-ar fi șantajat pe Vladislav Musteață prin intermediul unui avocat, cu amenințări de răfuială fizică asupra sa și a familiei, pentru a-l determina să-și retragă plângerile. Acesta a respins acuzațiile, declarând în instanță că nu îl cunoaște pe Musteață și că nu a avut niciodată întâlniri cu acesta.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Dorin Damir iese din pușcărie?! Curtea de Apel i-a anulat condamnarea în dosarul de șantaj apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

Măsură avizată pentru creșterea capacității naționale de stocare a gazelor: Acordurile de exploatare, convertite fără licitație în acorduri de înmagazinare

La cererea titularului unui acord petrolier de exploatare aflat în derulare, autoritatea competentă și de reglementare va putea aproba conversia directă a acordului petrolier respectiv...

Nicolae Margarint, Partidul Nostru: Trebuie să intervenim cu programe sociale și facilități fiscale pentru a opri migrația tinerilor

Exodul populației apte de muncă necesită măsuri urgente, precum acordarea salariilor competitive și facilități fiscale și sociale tinerilor specialiști, pentru a stopa migrația și...

Important

Măsură avizată pentru creșterea capacității naționale de stocare a gazelor: Acordurile de exploatare, convertite fără licitație în acorduri de înmagazinare

La cererea titularului unui acord petrolier de exploatare aflat în derulare, autoritatea competentă și de reglementare va putea aproba conversia directă a acordului petrolier respectiv într-un acord petrolier de înmagazinare subterană a gazelor naturale, fără parcurgerea unei noi proceduri de apel public de ofertă.The post Măsură avizată pentru creșterea capacității naționale de stocare a gazelor: Acordurile de exploatare, convertite fără licitație în acorduri de înmagazinare first appeared on Nexta.ro.

Tragedie în Maramureș. Un adolescent a fost găsit mort pe un câmp. Băiatul și-ar fi pus capăt zilelor

Poliția a deschis o anchetă, după ce trupul unui adolescent în vârstă de 15 ani a fost descoperit pe un câmp din localitatea Cicârlău, județul Maramureș. Potrivit primelor informații, acesta și-ar fi pus capăt zilelor, chiar de 1 Iunie, Ziua Internațională a Copilului. Localnicii spun că băiatul ar mai fi încercat să se sinucidă, chiar cu trei zile înainte de tragedie, pe 29 mai, transmite vasiledale.ro. „Poliţiştii din cadrul Poliţiei...

Vincenzo Montella a anunţat lotul Turciei pentru CM. Nu lipsesc Arda Güler şi Kenan Yildiz

Turcia nu putea participa la Cupa Mondială fără cei doi tineri talentaţi din atac. Arda Güler (Real Madrid) şi Kenan Yildiz (Juventus Torino), ambii în vârstă de 21 de ani, au fost selecţionaţi de Vincenzo Montella, care şi-a făcut public lotul marţi.The post Vincenzo Montella a anunţat lotul Turciei pentru CM. Nu lipsesc Arda Güler şi Kenan Yildiz first appeared on Nexta.ro.

Gigant german semnează cu România contracte în apărare. Rheinmetall anunță cel mai mare pachet de contracte internaționale din istoria recentă

Gigantul german Rheinmetall a confirmat semnarea unor contracte cu Armata Română, în valoare de 5,7 miliarde de euro.The post Gigant german semnează cu România contracte în apărare. Rheinmetall anunță cel mai mare pachet de contracte internaționale din istoria recentă first appeared on Nexta.ro.

Ucraina a recucerit teritoriu de la ruşi, în mai, în principal în regiunile Doneţk şi Zaporojie, a doua lună la rând, după ce Rusia...

Ucraina a recucerit de la ruşi aproximativ 282 de kilometri pătraţi – reducând a doua lună la rând – zona teritoriului ucrainean ocupat de către Moscova, care câştiga teren începând din toamna lui 2023, potrivit unei analize AFP a unor date ale Institutului de Studierea Războiului (ISW), relatează AFP.The post Ucraina a recucerit teritoriu de la ruşi, în mai, în principal în regiunile Doneţk şi Zaporojie, a doua lună...