Marco Rubio, declarații despre negocierile cu Iran: Nu am oferit ridicarea sancțiunilor pentru redeschiderea strâmtorii

Sancțiunile, legate de programul nuclear

În cadrul unei audieri în Congres, Marco Rubio a susținut că reprezentanții Statelor Unite nu a oferit Iranului niciun pachet de relaxare a sancțiunilor în schimbul unor eventuale discuții privind redeschiderea Strâmtorii Ormuz. 

„În acest moment, tot ce s-a discutat cu Iran este că orice ridicare a sancțiunilor este condiționată, ceea ce înseamnă că trebuie să fie în schimbul motivului pentru care aceste sancțiuni au fost instituite în primul rând, și anume programul lor nuclear”, a spus Rubio în fața Comisiei de Relații Externe, relatează Reuters

El a adăugat că Iranul este sancționat din cauza activităților de îmbogățire a uraniului, iar ridicarea sancțiunilor ar putea fi luată în considerare doar în cazul unui acord de renunțare la aceste activități. 

„Iranul este sancționat pentru că are uraniu puternic îmbogățit. Iranul este sancționat din cauza activităților sale nucleare. Dacă sunt de acord să renunțe la aceste lucruri, vor fi ridicate sancțiuni asociate cu angajamentul și respectarea acestor acorduri”, spune oficialul american. 

De asemenea, șeful diplomației a explicat motivul pentru care SUA a lansat atacurile împotriva Iranului, la finalul lunii februarie. 

„Ceea ce au încercat să facă a fost să construiască un scut convențional pentru programul nuclear și să se ascundă în spatele acelui scut convențională”, mai punctează Rubio. 

Cu toate acestea, administrația Trump consideră că războiul va avea efecte pozitive, președintele susținând că va ajunge la o înțelegere favorabilă pentru încheierea conflictului și că efectele negative ale războiul se vor estompa. 

Presiunile interne

Declarațiile vin într-un moment de tensiune pentru guvernul american care confruntă cu frustrarea crescândă a populației față de creșterea prețurilor, iar republicanii speră ca Trump să obțină redeschiderea Strâmtorii Ormuz pentru a scădea prețul carburanților înaintea alegerilor intermediare din noiembrie. 

Poziția opoziției democrate

De asemenea, Secretarul de Stat a fost criticat pentru lipsa de transparență privind gestionarea conflictului din Iran. Senatoarea Jeanne Shaheen, democrată cu cel mai înalt grad din Comisia de Relații Externe i-a transmis: „Când vorbesc cu alegătorii mei, aceștia cer ajutor economic pe plan intern, nu o schimbare de regim în Havana, Caracas sau Teheran. În schimb, ați trimis Congresului o notificare privind puterile de război în care spuneau că nu ne aflăm în ostilități active cu Iranul, în timp ce SUA desfășurau atacuri împotriva Iranului, iar Iranul bombarda ambasadele și bazele americane din tot Orientul Mijlociu”. 

The post Marco Rubio, declarații despre negocierile cu Iran: Nu am oferit ridicarea sancțiunilor pentru redeschiderea strâmtorii first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

Antrenorul spaniol Michel a preluat Ajax Amsterdam

Antrenorul spaniol Michel, care a părăsit Girona la sfârşitul...

Pericol de inundaţii în Galaţi. Locuitorii au primit mesaje RO-ALERT. Pompierii evacuează apa cu motopompele

Gălăţenii au primit marţi mesaje RO-ALERT, de data aceasta...

Hagi, după amicalul cu Georgia: Per ansamblu sunt mulţumit. Sunt fericit că sunt la echipa naţională

Selecţionerul Gheorghe Hagi a declarat, marţi seară, că este...

Microsoft lansează noi modele de AI, pentru a deveni independent de OpenAI

Microsoft, chiar primul investitor masiv al OpenAI, încearcă de...

Gheorghe Hagi, după debutul pe banca naționalei: „Jucătorii au arătat personalitate. Sunt mulțumit de efortul lor”

Selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României, Gheorghe Hagi,...

ULTIMA ORĂ

Antrenorul spaniol Michel a preluat Ajax Amsterdam

Antrenorul spaniol Michel, care a părăsit Girona la sfârşitul lunii mai, va prelua conducerea echipei Ajax Amsterdam. El a semnat un contract până în 2028.The...

Nicolae Margarint, Partidul Nostru: Trebuie să intervenim cu programe sociale și facilități fiscale pentru a opri migrația tinerilor

Exodul populației apte de muncă necesită măsuri urgente, precum acordarea salariilor competitive și facilități fiscale și sociale tinerilor specialiști, pentru a stopa migrația și...

Important

Antrenorul spaniol Michel a preluat Ajax Amsterdam

Antrenorul spaniol Michel, care a părăsit Girona la sfârşitul lunii mai, va prelua conducerea echipei Ajax Amsterdam. El a semnat un contract până în 2028.The post Antrenorul spaniol Michel a preluat Ajax Amsterdam first appeared on Nexta.ro.

Pericol de inundaţii în Galaţi. Locuitorii au primit mesaje RO-ALERT. Pompierii evacuează apa cu motopompele

Gălăţenii au primit marţi mesaje RO-ALERT, de data aceasta din cauza riscului de inundații, în condițiile în care zona este afectată de mai multe zile de ploi abundente.The post Pericol de inundaţii în Galaţi. Locuitorii au primit mesaje RO-ALERT. Pompierii evacuează apa cu motopompele first appeared on Nexta.ro.

FSB susține că telefoanele unor înalţi oficiali ruşi au fost interceptate de servicii secrete străine

Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB) a semnalat marţi, 2 iunie curent, o operaţiune de interceptare de către servicii secrete străine a convorbirilor telefonice ale unor responsabili ruşi de rang înalt, operaţiune efectuată prin implantarea de la distanţă de programe malware în telefoanele mobile, scrie hotnews.ro. „Serviciul Federal de Securitate al Rusiei a descoperit o operaţiune pe scară largă desfăşurată de servicii de informaţii străine pentru a implanta şi...

Nazare: Dacă România îşi menţine traiectoria fiscal-bugetară, poate aspira la îmbunătăţirea ratingului de ţară în 2027

Dacă România reuşeşte să îşi mențină traiectoria fiscal – bugetară, poate aspira la îmbunătățirea ratingului de țară în 2027, a transmis marți seară ministrul interimar al Finanţelor, Alexandru Nazare.The post Nazare: Dacă România îşi menţine traiectoria fiscal-bugetară, poate aspira la îmbunătăţirea ratingului de ţară în 2027 first appeared on Nexta.ro.

Hagi, după amicalul cu Georgia: Per ansamblu sunt mulţumit. Sunt fericit că sunt la echipa naţională

Selecţionerul Gheorghe Hagi a declarat, marţi seară, că este mulţumit de prestaţia jucătorilor României la meciul cu Georgia. El a adăugat că este fericit că se află la echipa naţională.The post Hagi, după amicalul cu Georgia: Per ansamblu sunt mulţumit. Sunt fericit că sunt la echipa naţională first appeared on Nexta.ro.

Microsoft lansează noi modele de AI, pentru a deveni independent de OpenAI

Microsoft, chiar primul investitor masiv al OpenAI, încearcă de câțiva ani să reducă dependența față de partenerul său condus de Sam Altman. Compania a renegociat, anul trecut, alianța cu OpenAI și deține doar o licență neexclusivă asupra tehnologiei sale până în 2032, potrivit AFP, citată de France24.  „Este important să fim autosuficienți”, a declarat Sophie Lebrecht, angajată în martie în echipa de Inteligență Artificială a grupului, în timpul unei vizite a...

Gheorghe Hagi, după debutul pe banca naționalei: „Jucătorii au arătat personalitate. Sunt mulțumit de efortul lor”

Selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României, Gheorghe Hagi, a declarat, marţi seara, după remiza, 1-1, obţinută de prima reprezentativă în deplasare cu Georgia, că jucătorii săi au făcut lucruri bune în acest meci, dar şi greşeli.The post Gheorghe Hagi, după debutul pe banca naționalei: „Jucătorii au arătat personalitate. Sunt mulțumit de efortul lor” first appeared on Nexta.ro.