Silviu Predoiu: „Traficul de influență în România este o infracțiune, dar președintele Dan contractează o firmă să ne ajute să ajungem la Trump”

Într-o ediție transmisă live de Gândul, Silviu Predoiu a vorbit despre contractul de lobby încheiat de Administrația Prezidențială cu o firmă americană. Acesta susține că un asemenea demers este în afara cadrului legal din România. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă.

În contextul discuțiilor create în jurul contractului de lobby încheiat între România și o firmă din Statele Unite, Silviu Predoiu a evidențiat existența unei contradicții morale și legale. Acesta susține că lucrurile nu pot merge pe un drum corect în România atâta timp cât însăși Administrația Prezidențială interpretează legile după bunul plac.

Invitatul a subliniat că legea română interzice cu desăvârșire traficul de influență. Cu toate acestea, statul plătește un contract consistent pentru ca o firmă americană să facă lobby în favoarea României.

„Lucrurile nu o să meargă bine în România atâta vreme cât legea nu este respectată. Ori noi continuăm să ignorăm prevederile, pentru că ele sunt constituționale sau legale, pentru că ne permitem să le interpretăm în fel și chip. Trăim în țara în care traficul de influență este o infracțiune și, totuși, președinția face un contract de lobby, semnează un contract de lobby cu o firmă din Statele Unite pentru o activitate care în România reprezintă o infracțiune. Și nimeni nu spune nimic.”

Predoiu adaugă faptul că România are nevoie în aceste momente de un guvern și de un premier cu puteri depline. În spațiul public se discută chestiuni importante, precum noua lege a salarizării. Totuși, acestor politicieni le lipsește legitimitatea, având în vedere că ne confruntăm cu un guvern interimar.

„Trăim în această lume în care nu spune nimeni care este termenul pentru desemnarea unui nou premier. Dar este clar că într-un asemenea context ai nevoie de un premier cu puteri depline, nu de un guvern interimar care, conform Constituției, doar gestionează activitățile curente. Stinge lumina, aprinde lumina, ia măsuri dacă e o inundație. Dar ei nu fac asta. Ei ne vorbesc despre legea salarizării. Și nimeni nu-i trage de mânecă. Și când spun nimeni, mă refer, îmi cer scuze, pentru că sunt câteva instituții de presă care o spun… Da, sunt foarte puțini care să spună: dar în ce bază legală faceți acest lucru?”

The post Silviu Predoiu: „Traficul de influență în România este o infracțiune, dar președintele Dan contractează o firmă să ne ajute să ajungem la Trump” first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

Paramount cere aprobarea UE pentru a prelua Warner Bros Discovery. Ar fi una dintre cele mai mari consolidări din istoria industriei

Paramount Skydance a solicitat aprobarea autorităţilor europene de concurenţă...

Șapte morți și 11 răniți după ce o dronă a lovit un autobuz în Donețk, controlat de Rusia

Denis Pușilin a postat pe aplicația de mesagerie Telegram...

ULTIMA ORĂ

Caz șocant în Moldova: O fată de 7 ani, ademenită de un vecin într-o livadă și agresată sexual până și-a pierdut cunoștința

Caz șocant într-o localitate din Republica Moldova. O fată de șapte ani a fost agresată sexual de către un vecin. În seara zilei de...

Nicolae Margarint, Partidul Nostru: Trebuie să intervenim cu programe sociale și facilități fiscale pentru a opri migrația tinerilor

Exodul populației apte de muncă necesită măsuri urgente, precum acordarea salariilor competitive și facilități fiscale și sociale tinerilor specialiști, pentru a stopa migrația și...

Important

Caz șocant în Moldova: O fată de 7 ani, ademenită de un vecin într-o livadă și agresată sexual până și-a pierdut cunoștința

Caz șocant într-o localitate din Republica Moldova. O fată de șapte ani a fost agresată sexual de către un vecin. În seara zilei de vineri, 29 mai, acesta a ademenit-o într-o livadă, unde ar fi încercat să o violeze. S-a oprit însă când ea și-a pierdut cunoștința, iar el a crezut că e moartă și a lăsat-o să zacă la pământ. Ea s-a întors acasă plină de vânătăi...

Care este cea mai sănătoasă legumă din lume desemnată de oamenii de știință: E ieftină, se găsește și în România

Când se vorbește despre cele mai sănătoase alimente din lume, atenția se îndreaptă de obicei către avocado, somon, fructe de pădure sau alte produse considerate „superalimente”.The post Care este cea mai sănătoasă legumă din lume desemnată de oamenii de știință: E ieftină, se găsește și în România first appeared on Nexta.ro.

Ce se spune despre revenirea Serenei Williams. „Câștigi un meci și crezi că ai câștigat US Open”

Fost număr 1 mondial al tenisului, la feminin, Serena Williams nu poate trăi fără acest sport. Lansat în urmă cu câteva zile, zvonul a fost confirmat. La 44 de ani, jucătoarea americană se va întoarce în circuitul WTA la Queen’s, turneu organizat între 8 și 14 iunie.The post Ce se spune despre revenirea Serenei Williams. „Câștigi un meci și crezi că ai câștigat US Open” first appeared on Nexta.ro.

Fraţii Tate, printre participanţii la „Davosul Rusiei”? Forumul economic de la Sankt Petersburg începe miercuri şi are ca invitaţi inclusiv americani celebri, printre care...

„Davosul” Rusiei – cunoscut oficial sub numele de Forumul Economic de la Sankt Petersburg – începe miercuri şi a atras inclusiv câţiva americani fascinaţi de spiritul „anti-woke” al Moscovei şi de sprijinul pentru „valorile tradiţionale”. Printre ei s-ar putea număra şi fraţii Tate, care sunt anchetaţi în România şi care au fost întâmpinaţi cu dansuri tradiţionale ruse pe aeroportul din Moscova, potrivit imaginilor postate de ei pe reţelele sociale,...

Protest la Fabrica de Arme de la Cugir – Angajaţii au ieşit în faţa fabricii pentru a-şi manifesta nemulţumirea cu privire la salarii –...

Salariaţii Fabricii de Arme din Cugir au ieşit, miercuri dimineaţă, în faţa sediului, pentru a protesta faţă de faptul că, în discuţiile cu conducerea unităţii, nu au obţinut niciun plus salarial în comparaţie cu anul trecut. Muncitorii sunt nemulţumiţi de veniturile mici, arătând că mulţi dintre ei au salariul minim pe economie.The post Protest la Fabrica de Arme de la Cugir – Angajaţii au ieşit în faţa fabricii pentru...

Protest la Fabrica de Arame de la Cugir – Angajaţii au ieşit în faţa fabricii pentru a-şi manifesta nemulţumirea cu privire la salarii –...

Salariaţii Fabricii de Arme din Cugir au ieşit, miercuri dimineaţă, în faţa sediului, pentru a protesta faţă de faptul că, în discuţiile cu conducerea unităţii, nu au obţinut niciun plus salarial în comparaţie cu anul trecut. Muncitorii sunt nemulţumiţi de veniturile mici, arătând că mulţi dintre ei au salariul minim pe economie.The post Protest la Fabrica de Arame de la Cugir – Angajaţii au ieşit în faţa fabricii pentru...

Paramount cere aprobarea UE pentru a prelua Warner Bros Discovery. Ar fi una dintre cele mai mari consolidări din istoria industriei

Paramount Skydance a solicitat aprobarea autorităţilor europene de concurenţă pentru achiziţia companiei Warner Bros. Discovery, potrivit unui document publicat marţi de Comisia Europeană, transmite Reuters. The post Paramount cere aprobarea UE pentru a prelua Warner Bros Discovery. Ar fi una dintre cele mai mari consolidări din istoria industriei first appeared on Nexta.ro.