HC Dunărea Brăila anunță transferul internaționalei române de handbal Cristina Laslo

„Sunt încrezătoare și hotărâtă să ofer fanilor ceea ce am mai bun: dragostea pentru handbal. Iar pentru cei care se îngrijorează că nu voi face față, numărul 13 va transmite că nu și-a spus încă ultimul cuvânt. Pentru toți cei cu inima alb-albastră, abia aștept să ne întâlnim și să scriem istorie pentru acest club împreună”, a declarat Cristina Laslo, componentă de bază a echipei naționale a României.

În vârstă de 30 de ani, Cristina Laslo este una dintre cele mai experimentate handbaliste române ale generației sale. Originară din Cluj-Napoca, ea a evoluat de-a lungul carierei la Universitatea Cluj, ŽRK Budućnost Podgorica, Corona Brașov, Minaur Baia Mare și Gloria Bistrița.

La nivel internațional, Laslo este campioană mondială de junioare cu România (2014) și medaliată cu bronz la Campionatul Mondial de tineret (2016), fiind desemnată cel mai bun centru al ambelor competiții. De asemenea, a fost desemnată cea mai bună jucătoare română din Liga Națională în 2021.

Laslo este componentă a echipei naționale de senioare din 2016.

La nivel de club, Cristina Laslo a evoluat în Liga Campionilor alături de Budućnost și Gloria Bistrița. În sezonul 2023-2024 a contribuit la calificarea echipei Gloria Bistrița în finala EHF European League, încheiată cu medalia de argint. De asemenea, a obținut medalia de bronz în EHF European League cu Minaur Baia Mare.

În sezonul trecut a devenit campioană națională cu Gloria Bistrița, alături de care a cucerit și Cupa României.

The post HC Dunărea Brăila anunță transferul internaționalei române de handbal Cristina Laslo first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

Gigel Știrbu (PNL) îl pune la zid pe Nicușor Dan: „Domnule Președinte…. ați dus-o în gard!”

Printr-o postare pe pagina sa de Facebook, Gigel Știrbu...

Percheziții în dosarul psihologului Ion Duvac, acuzat că-şi hărţuieşte pacientele. A fost dus la audieri

Poliţiştii au făcut, miercuri, două noi percheziţii în dosarul...

Cod galben de inundații în șase județe din vestul și sud-vestul țării. Ce râuri sunt vizate

Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA)...

Violențe de stradă în Marea Britanie după uciderea unui tânăr. Autoritățile fac apel la calm

Protestele au fost declanșate de apariția unor imagini și...

ULTIMA ORĂ

Prețurile producției industriale au crescut cu 10,3% în aprilie. Industria energetică înregistrează cel mai mare avans

Prețurile producției industriale au crescut în aprilie cu 10,3% comparativ cu aceeași lună a anului trecut și cu 1,7% față de martie 2026, potrivit datelor...

VIDEO: Ion Ceban: Grădinița nr. 3 din Buiucani, redeschisă după două decenii de abandon, demonstrează importanța investițiilor în educație

Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, afirmă că redeschiderea Grădiniței nr. 3 din sectorul Buiucani reprezintă un exemplu al investițiilor realizate de municipalitate...

Important

Prețurile producției industriale au crescut cu 10,3% în aprilie. Industria energetică înregistrează cel mai mare avans

Prețurile producției industriale au crescut în aprilie cu 10,3% comparativ cu aceeași lună a anului trecut și cu 1,7% față de martie 2026, potrivit datelor publicate miercuri de Institutul Național de Statistică (INS). Cea mai mare creștere anuală a fost înregistrată în industria energetică, unde prețurile au urcat cu peste 20%.The post Prețurile producției industriale au crescut cu 10,3% în aprilie. Industria energetică înregistrează cel mai mare avans first...

Gigel Știrbu (PNL) îl pune la zid pe Nicușor Dan: „Domnule Președinte…. ați dus-o în gard!”

Printr-o postare pe pagina sa de Facebook, Gigel Știrbu l-a pus la zid pe președintele Nicușor Dan. Într-un mesaj amplu, vicepreședintele PNL i-a transmis șefului statului că a venit momentul în care acesta nu ar mai trebui să dea vina pe alții, pentru că funcția îl obligă ” să își asume consecințele propriilor decizii”. Vicepreședintele PNL a punctat că, deși mulți români au crezut că un matematician ar putea calcula...

Ieftiniri la pompă: Benzina scade mâine cu 34 de bani. Cât va costa motorina

Șoferii vor achita mai puțin pentru carburanți mâine, 4 iunie. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a stabilit un preț maxim de 29,69 lei pentru un litru de benzină și de 27,45 lei pentru un litru de motorină.

Tinerii din Moldova transformă apicultura într-o oportunitate de dezvoltare și investiție în viitor

Adrian Bălan este un apicultor din satul Brînzenii Vechi, raionul Telenești. Tânărul a absolvit recent Școala Profesională din comuna Bubuieci, la specialitatea apicultură, iar astăzi își construiește parcursul în domeniul apiculturii și al antreprenoriatului.

(video) Aeroportul internațional din Kuweit, lovit de drone iraniene. Mai multe persoane au fost rănite, iar traficul aerian a fost suspendat

Aeroportul Internațional din Kuweit a fost lovit miercuri de drone iraniene, într-un atac care a provocat pagube materiale importante și rănirea mai multor persoane, au anunțat autoritățile kuweitiene. În urma incidentului, traficul aerian a fost suspendat, iar zborurile au fost redirecționate către alte aeroporturi din regiune, scrie adevarul.ro.

Tinerii din Moldova transformă apicultura într-o oportunitate de dezvoltare și investiție în viitor

Adrian Bălan este un apicultor din satul Brînzenii Vechi, raionul Telenești. Tânărul a absolvit recent Școala Profesională din comuna Bubuieci, la specialitatea apicultură, iar astăzi își construiește parcursul în domeniul apiculturii și al antreprenoriatului. „Am ales apicultura, deoarece îmi dă speranță, îmi face viața mai sănătoasă și lasă dulceață în suflet”, spune Adrian Bălan. În prezent, tânărul este administrator al unei afaceri în domeniul apicol și deține o prisacă de aproximativ...

BREAKING NEWS: Ucigașul măturătorului riscă până la 15 ani închisoare

Procurorii au finalizat urmărirea penală în dosarul omorului unui om al străzii, comis în marie 2026, în subsolul unei case de pe bulevardul Moscovei din Chișinău. Acum, judecătorii urmează să se pronunțe în baza probelor acumulate, după anunțarea de către procurorii din oficiul Râșcani a arestării bănuitului, după omorul comis. Crima a fost comisă pe fundalul unui conflict izbucnit urmare a consumului de alcool de către învinuitul cu vârsta de...