Bagajele trimise din diaspora vor fi incluse într-un registru electronic. Ce spune șeful Vămii despre controale

Serviciul Vamal, în colaborare cu Poliția Republicii Moldova, Poliția de Frontieră și alte instituții ale statului, lucrează la crearea unui registru electronic care să permită monitorizarea și trasabilitatea bagajelor neînsoțite trimise în Republica Moldova, a declarat directorul instituției, Radu Vrabie, în cadrul emisiunii „Rezoomat” de la RLIVE TV.

Potrivit acestuia, noul sistem nu va schimba procedurile actuale pentru cetățenii care trimit colete și bagaje din diaspora, ci va oferi autorităților o bază de date care să faciliteze identificarea transporturilor suspecte.

Șeful Serviciului Vamal a explicat că persoanele care expediază astfel de bagaje completează deja date despre expediere, iar autoritățile își propun să digitalizeze acest proces.

„Ceea ce vrem să facem este să avem un sistem electronic în care să fie completat, care ne va permite să fie o sursă de informații. Nu va afecta absolut deloc mersul obișnuit al acestor bagaje”, a precizat directorul instituției.

Potrivit lui, registrul va permite autorităților să analizeze tendințe și să identifice mai eficient tentativele de încălcare a legii, fără a crea dificultăți pentru persoanele care transportă bunuri în mod legal.

„Noi vom avea un material care ne va permite să avem informații despre anumite trenduri, despre anumite informații, o bază de date care ne va permite să contracărăm asemenea cazuri. Ceea ce vrem noi cumva – să scoatem cei care sunt cu intenții mai puțin ortodoxe și să permitem celor care sunt de bună credință să vină”, a declarat directorul Serviciului Vamal.

În contextul speculațiilor apărute după descoperirea unor cazuri de trafic de droguri în bagaje neînsoțite, Vrabie a dat asigurări că autoritățile nu intenționează să verifice prin deschiderea tuturor coletelor.

„Noi vrem să avem cât mai mult control bazat pe analize de risc și pe control non-intrusiv, mă refer aici la scanarea produselor și mai puțin deschidere, decât dacă avem informații care sunt o bănuială rezonabilă pentru a le deschide”, a explicat acesta.

[bzplayer mp4=”https://cloud.realitatea.group/video/realitatea.md/diaspora.mp4″ muted=”false” thumbnails=”true”]

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Mai puțină birocrație la vamă: toate deciziile, digitalizate până la sfârșitul lunii iunie

Articolul Bagajele trimise din diaspora vor fi incluse într-un registru electronic. Ce spune șeful Vămii despre controale apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

Peste 150 de mii de copii din capitală vor avea acces la un program de educație incluzivă

Peste 300 de instituții educaționale din Chișinău vor implementa un program de consolidare a educației incluzive, destinat dezvoltării unui sistem de învățământ mai accesibil și...

VIDEO: Ion Ceban: Grădinița nr. 3 din Buiucani, redeschisă după două decenii de abandon, demonstrează importanța investițiilor în educație

Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, afirmă că redeschiderea Grădiniței nr. 3 din sectorul Buiucani reprezintă un exemplu al investițiilor realizate de municipalitate...

Important

Peste 150 de mii de copii din capitală vor avea acces la un program de educație incluzivă

Peste 300 de instituții educaționale din Chișinău vor implementa un program de consolidare a educației incluzive, destinat dezvoltării unui sistem de învățământ mai accesibil și adaptat nevoilor fiecărui copil. În următoarele 13 luni, peste 150 de mii de copii vor avea acces la acest program care va include măsuri de sprijin pentru elevii din grupuri vulnerabile, transmite IPN. Potrivit Direcției Generale Educație, Tineret și Sport, inițiativa urmărește consolidarea educației incluzive....

Ziua protestelor. Revoltați față de legea salarizării, mii de bugetari și-au întrerupt activitatea la nivel național

Mii de sindicaliști din Sănătate, Finanțe sau Justiție protestează, miercuri, în București, față de legea salarizării unitare, nemulţumiţi de scăderea veniturilor.The post Ziua protestelor. Revoltați față de legea salarizării, mii de bugetari și-au întrerupt activitatea la nivel național first appeared on Nexta.ro.

Samsung scade în România

Samsung Electronics Romania, subsidiară locală a grupului sud-coreean Samsung, a consemnat anul trecut afaceri de 5,7 miliarde de lei, în scădere cu 3,4% față de 2024.The post Samsung scade în România first appeared on Nexta.ro.

FOTO Investiție Danone în România, de peste 10 milioane euro: Facem iaurt cu zâmbetul pe buze

Danone România continuă să investească în dezvoltarea fabricii de lactate din București, una dintre cele mai performante din Europa, și finalizează o nouă etapă importantă de modernizare.The post FOTO Investiție Danone în România, de peste 10 milioane euro: Facem iaurt cu zâmbetul pe buze first appeared on Nexta.ro.

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a ajuns la Kiev într-o vizită surpriză, pe fondul intensificării atacurilor rusești

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a efectuat miercuri o vizită neanunțată la Kiev, în contextul în care Ucraina solicită sprijin suplimentar pentru apărarea antiaeriană după o serie de atacuri rusești soldate cu zeci de morți și răniți.The post Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a ajuns la Kiev într-o vizită surpriză, pe fondul intensificării atacurilor rusești first appeared on Nexta.ro.

Fructele populare cu cele mai multe urme de pesticide: căpșunile și strugurii se află în fruntea clasamentului, potrivit unui raport european

Un raport amplu realizat de EFSA indică faptul că unele dintre cele mai consumate fructe din Europa prezintă în mod constant urme de pesticide, chiar dacă nivelurile se încadrează, în general, în limitele legale.The post Fructele populare cu cele mai multe urme de pesticide: căpșunile și strugurii se află în fruntea clasamentului, potrivit unui raport european first appeared on Nexta.ro.

Un an de când muzica s-a mutat în ceruri. Val de dor și recunoștință pentru Eugen Doga, pe rețele: „Să-i dăruim respect pentru tot...

Se împlinește un an de la moartea maestrului Eugen Doga. Cu această ocazie, instituții și personalități din Republica Moldova au transmis mesaje de recunoștință și apreciere pentru opera și contribuția sa la patrimoniul cultural.