Cum a scăpat criminalul din Moara de Vânt de închisoarea pe viață. Argumentul neașteptat al judecătorilor

Curtea de Apel Târgu Mureș a modificat sentința pronunțată anterior de Tribunalul Iași în cazul dublului asasinat din cartierul Moara de Vânt, comis în decembrie 2021 de studentul canadian de origine marocană Ahmed Sami El Bourkadi.

Deși prima instanță îl condamnase la închisoare pe viață pentru uciderea a doi tineri, instanța de apel a considerat că pedeapsa este excesivă și a înlocuit-o cu o pedeapsă privativă de libertate pe termen determinat, scrie Ziarul de Iași.

L-a salvat violența extremă a crimelor

Elementul uluitor al motivării este faptul că violența extremă a crimelor nu a fost interpretată ca dovadă a unui comportament calculat și rece, ci dimpotrivă. Judecătorii au apreciat că modul în care au fost comise faptele, precum și acțiunile ulterioare ale inculpatului, indică o stare de confuzie, lipsă de control și dezorganizare psihică, incompatibilă cu ideea unei execuții premeditate realizate „cu sânge rece”.

În motivare sunt menționate mai multe gesturi considerate ilogice pentru o persoană care ar fi încercat să își ascundă urmele. Printre acestea se numără folosirea cartelei uneia dintre victime pentru a-și încărca telefonul și păstrarea unor obiecte care îl puteau incrimina. Instanța a apreciat că asemenea comportamente arată mai degrabă pierderea controlului și incapacitatea de a evalua consecințele propriilor acțiuni decât un plan criminal atent pregătit.

Crimele din complexul Roua

Omorurile au avut loc într-o locuință din complexul Roua, unde cei doi tineri au fost înjunghiați de mai multe ori. Cazul a oripilat opinia publică prin brutalitatea sa și prin fuga suspectului din țară imediat după comiterea faptelor.

Deși a scăpat de detenția pe viață, ucigașul Ahmed Sami El Bourkadi rămâne condamnat pentru fapte de o gravitate excepțională și este obligat să plătească despăgubiri de peste 250.000 de euro către familiile victimelor și celelalte părți civile din dosar. Hotărârea Curții de Apel este definitivă.

Citește mai multe pe Ziarul de Iași

The post Cum a scăpat criminalul din Moara de Vânt de închisoarea pe viață. Argumentul neașteptat al judecătorilor first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

Noi percheziții la psihologul Ion Duvac, acuzat că și-a agresat sexual pacientele. Urmează să fie audiat

Polițiștii capitalei au efectuat două percheziții domiciale în București,...

Cât costă să dobori o dronă de 35.000 de dolari?

PLUS: Cele mai ieftine orașe europene în care să-ți...

ULTIMA ORĂ

Noi percheziții la psihologul Ion Duvac, acuzat că și-a agresat sexual pacientele. Urmează să fie audiat

Polițiștii capitalei au efectuat două percheziții domiciale în București, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de folosirea abuzivă a funcției în scop sexual, viol și...

VIDEO: Ion Ceban: Grădinița nr. 3 din Buiucani, redeschisă după două decenii de abandon, demonstrează importanța investițiilor în educație

Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, afirmă că redeschiderea Grădiniței nr. 3 din sectorul Buiucani reprezintă un exemplu al investițiilor realizate de municipalitate...

Important

Noi percheziții la psihologul Ion Duvac, acuzat că și-a agresat sexual pacientele. Urmează să fie audiat

Polițiștii capitalei au efectuat două percheziții domiciale în București, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de folosirea abuzivă a funcției în scop sexual, viol și agresiune sexuală. Dosarul îl vizează pe Ion Duvac, doctor în psihologie și membru al Comisiei de Deontologie și Disciplină din cadrul Colegiului Psihologilor din România. Acesta a fost dus la audieri. Noi percheziții la psihologul Ion Duvac În dimineața zilei de 3 iunie, poliţiştii Direcției Generale...

Cât costă să dobori o dronă de 35.000 de dolari?

PLUS: Cele mai ieftine orașe europene în care să-ți faci studiile. Fiecare Shahed/Geran-2 are un cost estimat de $20.000 – $50.000, ceea ce îl face mai ieftin decât majoritatea dronelor de atac cu rază lungă de acțiune. Există însă variații semnificative în estimări: La începutul lui 2024, Rusia a extins producția internă, folosind muncitori din …The post Cât costă să dobori o dronă de 35.000 de dolari? first appeared...

Bani pentru locatarii din blocul lovit de dronă. Ajutoare de până la 30.000 lei pentru familiile și persoanele afectate de căderea dronei rusești pe...

Familiile și persoanele singure ale căror locuințe au fost afectate de căderea dronei rusești în municipiul Galați vor primi ajutoare de urgență cuprinse între 1.000 lei și 30.000 lei, conform unei hotărâri aprobate de Guvern.The post Bani pentru locatarii din blocul lovit de dronă. Ajutoare de până la 30.000 lei pentru familiile și persoanele afectate de căderea dronei rusești pe blocul din Galați first appeared on Nexta.ro.

FOTO Drum surpat la Ialoveni! Comisia pentru Situații Excepționale, convocată de urgență

Un sector de drum din orașul Ialoveni s-a surpat în vecinătatea unui șantier de construcții de pe strada Universului. În urma acestei situații, Comisa pentru Situații Excepționale a orașului Ialoveni s-a întrunit în ședință extraordinară. La fața locului s-au deplasat reprezentanții IGSU, Inspectoratului de Poliție Ialoveni, Inspectoratului pentru Protecția Mediului, ai administrației publice locale și ai S.A. „Apă-Canal Chișinău”. În urma verificărilor au fost constatate mai multe nereguli: săpături neautorizate, tăierea...

Operaţiune a Europol vizând streamingul ilegal – Nouă reţele destructurate la finalul a şapte luni de anchete / 29 de arestaţi, peste 27.000 de...

Autorităţile judiciare din mai multe ţări au derulat o amplă operaţiune, timp de şapte luni, pentru destructurarea reţelelor spatele streamingului ilegal. 29 de persoane au fost arestate şi s-au eliminat peste 27.000 de adrese URL de streaming ilegal. Au fost identificate peste 720.000 de produse care încălcau dreptul de autor.The post Operaţiune a Europol vizând streamingul ilegal – Nouă reţele destructurate la finalul a şapte luni de anchete /...