Premieră în medicină: un om a primit trei organe de porc. Ce s-a întâmplat după 36 de ore de la transplant

Știrea zilei în medicină este despre o premieră: o echipă de cercetători din China a realizat ceea ce până acum părea imposibil – un om a primit trei organe de porc. Transplantarea simultană a unui ficat și a doi rinichi proveniți de la un porc modificat genetic s-a făcut către un pacient aflat în moarte cerebrală.

Revista Med scrie că este prima intervenție de acest fel din lume. Știința a mai făcut un nou pas în cursa pentru rezolvarea crizei globale de organe pentru transplant, spun specialiștii.

Familia și-a dat acordul pentru acest experiment

De la început trebuie spus că este vorba despre o intervenție experimentală. Pacientul, un bărbat de 53 de ani, suferea de o boală renală cronică severă și intrase în moarte cerebrală după o hemoragie. Familia și-a dat acordul, iar medicii au realizat transplantarea simultană folosind organe provenite de la un porc modificat genetic.

Din câte se pare, ficatul și rinichii au funcționat normal în primele ore după operație. Astfel, ficatul a început să producă bilă, iar valorile asociate funcției renale au revenit la niveluri normale, semn că organele își îndeplineau rolul.

Dar, treptat, au început să apară semne timpurii de respingere. Mai precis, după aproximativ 36 de ore de la intervenție, sistemul imunitar al omului a detectat organele străine din corp, scrie și Scientific American. Analizând datele primite, medicii au observat mici zone de necroză și modificări ale țesuturilor, precum și activarea unor celule implicate în procesele inflamatorii.

Totuși, chiar și așa, descoperirea făcută ar putea ajuta la dezvoltarea unor tratamente care să reducă riscul de respingere în viitoarele xenotransplanturi.

Coordonatorul studiului, prof. dr. Xuyong Sun, a anunțat că echipa sa va continua experimentele pe persoane aflate în moarte cerebrală și pe primate înainte de a lua în calcul intervenții similare la pacienți vii.

Ce este xenotransplantul

Organele transplantate la pacientul din China au fost prelevate de la un porc crescut special pentru astfel de proceduri.

Ca să reducă problemele de coagulare a sângelui, cercetătorii au introdus trei gene umane și au eliminat trei gene porcine asociate cu respingerea transplantului.

Aceste modificări genetice reprezintă una dintre cele mai importante direcții de cercetare în domeniul xenotransplantului, adică transplantul de organe între specii diferite.

Anual, la nivel global, mii de pacienți mor așteptând un organ compatibil. Cercetătorii sunt de părere că folosirea organelor provenite de la porci modificați genetic ar putea deveni, în viitor, o soluție pentru reducerea deficitului de donatori umani. Dar, mulți specialiștii atrag atenția că încă mai sunt necesare numeroase teste pentru a demonstra că astfel de organe pot funcționa pe termen lung la om. În continuare nu a fost eliminat total riscul transmiterii unor virusuri sau bacterii de la animale la oameni.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Premieră medicală în China. Un plămân de porc modificat genetic a fost transplantat unui pacient uman

A murit pacientul care a primit transplantul revoluționar cu inimă de porc

Profesorul Horațiu Moldovan, despre xenotransplant: „Există o soluție de a utiliza un corp de porc”

The post Premieră în medicină: un om a primit trei organe de porc. Ce s-a întâmplat după 36 de ore de la transplant first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

Negocieri de ultim moment la Cotroceni: Nicușor Dan, noi runde de discuții cu liderii partidelor pentru formarea Guvernului

Președintele Nicușor Dan continuă la Cotroceni seria de consultări...

Negocieri de ultim moment la Cotroceni: Nicușor Dan, noi runde de discuții cu liderii partidelor pentru formarea Guvernului

Președintele Nicușor Dan continuă la Cotroceni seria de consultări...

Putin transmite un avertisment Armeniei înaintea alegerilor: apropierea de Europa ar putea avea consecințe

Președintele rus Vladimir Putin a sugerat că Armenia riscă...

ULTIMA ORĂ

Guvernul adoptă un memorandum pentru exceptarea Electrocentrale Bucureşti S.A. de la obligaţia de repartizare a unei cote minime de 90% din profitul net repartizat...

Guvernul a adoptat, miercuri, un memorandum privind exceptarea Electrocentrale Bucureşti S.A. de la obligaţia de repartizare a unei cote minime de 90% din profitul net...

VIDEO: Ion Ceban: Grădinița nr. 3 din Buiucani, redeschisă după două decenii de abandon, demonstrează importanța investițiilor în educație

Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, afirmă că redeschiderea Grădiniței nr. 3 din sectorul Buiucani reprezintă un exemplu al investițiilor realizate de municipalitate...

Important

Romsilva, despre puieţii care existau scriptic, dar nu şi în teren: Reprezintă 0,9% din producţia anuală de puieţi forestieri / S-au dispus sancţiuni şi...

Regia Naţională a Pădurilor Romsilva a transmis, miercuri, că cei peste 270.000 de puieţi care existau scriptic, dar nu şi în teren, reprezeintă 0,9% din producţia anuală, ceea ce reprezintă ”pierderi tehnologice admisibile”. Pentru că acestea nu au fost consemnate, s-au dispus 18 sancţiuni sancţiuni disciplinare şi măsuri pentru recuperarea prejudiciului.The post Romsilva, despre puieţii care existau scriptic, dar nu şi în teren: Reprezintă 0,9% din producţia anuală de...

Guvernul adoptă un memorandum pentru exceptarea Electrocentrale Bucureşti S.A. de la obligaţia de repartizare a unei cote minime de 90% din profitul net repartizat...

Guvernul a adoptat, miercuri, un memorandum privind exceptarea Electrocentrale Bucureşti S.A. de la obligaţia de repartizare a unei cote minime de 90% din profitul net repartizat al anului 2025 sub formă de dividende cuvenite acţionarilor. Prin memorandum, sunt mandataţi reprezentanţii statului în Adunarea Generală a Acţionarilor ELCEN pentru repartizarea unei cote de doar 50% din profitul net realizat în anul 2025, ca dividende. Executivul arată că compania solicită această...

Marta Kos, optimistă că primul cluster al negocierilor de aderarea la UE a R. Moldova și Ucrainei va fi deschis în luna iunie. Gherasimov:...

Instituțiile europene și autoritățile de la Chișinău lucrează pentru o deschidere oficială a negocierilor de aderare „cât de curând posibil”, afirmă vicepremiera pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov. În același timp, ea a recunoscut că încă nu există o confirmare certă nici pentru deschiderea propriu-zisă, nici pentru data conferinței interguvernamentale, un calendar care, în practică, depinde acum de un acord între Budapesta și Kiev pe care Chișinăul nu îl poate...

(foto/video) Incendiu catastrofal la un hotel din New Delhi: Cel puțin 21 de persoane au murit. Oamenii au sărit de la etaj pentru a...

Cel puţin 21 de persoane au murit într-un incendiu izbucnit miercuri într-un hotel din Delhi, a declarat poliţia, acesta fiind unul dintre cele mai grave incidente de acest gen din capitala ţării din ultimii ani. Hotelul era situat în Malviya Nagar, în sudul capitalei, o zonă predominant rezidenţială, populară printre studenţi şi tineri profesionişti, scrie digi24.ro.

Legislația muncii din Moldova, aliniată la normele UE: noi beneficii pentru șomeri și tineri

Moldova își va alinia legislația în domeniul coordonării sistemelor de securitate socială și al liberei circulații a lucrătorilor cu cea a Uniunii Europene. Comisia parlamentară pentru protecție socială, sănătate și familie a aprobat raportul pentru proiectul de modificare a Legii privind promovarea ocupării forței de muncă și asigurarea de șomaj, transmite IPN. Inițiativa legislativă, elaborată de Ministerul Muncii și Protecției Sociale, își propune să adapteze bunele practici ale UE la...

Negocieri de ultim moment la Cotroceni: Nicușor Dan, noi runde de discuții cu liderii partidelor pentru formarea Guvernului

Președintele Nicușor Dan continuă la Cotroceni seria de consultări informale cu liderii politici, în încercarea de a debloca negocierile pentru formarea unui nou Guvern.The post Negocieri de ultim moment la Cotroceni: Nicușor Dan, noi runde de discuții cu liderii partidelor pentru formarea Guvernului first appeared on Nexta.ro.

Negocieri de ultim moment la Cotroceni: Nicușor Dan, noi runde de discuții cu liderii partidelor pentru formarea Guvernului

Președintele Nicușor Dan continuă la Cotroceni seria de consultări informale cu liderii politici, în încercarea de a debloca negocierile pentru formarea unui nou Guvern.The post Negocieri de ultim moment la Cotroceni: Nicușor Dan, noi runde de discuții cu liderii partidelor pentru formarea Guvernului first appeared on Nexta.ro.