AIPA a încheiat recepționarea cererilor pentru compensarea accizelor la motorină: Câte solicitări au fost depuse

Peste 2.240 de fermieri din Republica Moldova au depus cereri în cadrul apelului de acordare a ajutorului financiar pentru compensarea accizelor la motorina achiziționată în perioada 1 martie – 31 mai 2026, anunță Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA). Procesul de recepționare a dosarelor s-a încheiat marți, 2 iunie, după ce apelul a fost deschis începând cu 11 mai.

Cele mai multe cereri au fost înregistrate la direcțiile teritoriale Bălți (372), Edineț (337) și Orhei (232), urmate de Cahul (242), Chișinău (193) și Florești (198). Alte solicitări au fost depuse la Ungheni (142), Hîncești (179), Căușeni (163) și în UTA Găgăuzia (186).

Pentru implementarea mecanismului de sprijin, din Fondul de rezervă al Guvernului au fost alocate 110 milioane de lei. Ajutorul financiar este destinat fermierilor, precum și instituțiilor publice din domeniul cercetării și inovării agricole, care îndeplinesc condițiile de eligibilitate prevăzute de legislație.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul AIPA a încheiat recepționarea cererilor pentru compensarea accizelor la motorină: Câte solicitări au fost depuse apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

Mărul discordiei între Casian și PAS – un stadion. Carp răspunde acuzațiilor privind presiunile politice

Lilian Carp răspunde acuzațiilor Valentinei Casian, primar de Strășeni,...

Mărul discordiei între Casian și PAS – un stadion. Carp răspunde acuzațiilor privind presiunile politice

Lilian Carp răspunde acuzațiilor Valentinei Casian, primar de Strășeni,...

Produsele moldovenești pot ajunge în fața cumpărătorilor internaționali la SIAL Paris 2026

Agenția de Investiții, în parteneriat cu Asociația Moldova Fruct,...

Noi reguli pentru platformele de taxi: Vor fi obligate să proceseze plățile prin băncile din Moldova

Platformele de taxi vor trebui să proceseze plățile prin...

ULTIMA ORĂ

DECIZIE Darius Vâlcov iese din închisoare

Tribunalul Vrancea a admis definitiv cererea depusă în acest sens de fostul ministru de Finanțe condamnat la cinci ani de închisoare.The post DECIZIE Darius Vâlcov...

VIDEO: Ion Ceban: Grădinița nr. 3 din Buiucani, redeschisă după două decenii de abandon, demonstrează importanța investițiilor în educație

Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, afirmă că redeschiderea Grădiniței nr. 3 din sectorul Buiucani reprezintă un exemplu al investițiilor realizate de municipalitate...

Important

DECIZIE Darius Vâlcov iese din închisoare

Tribunalul Vrancea a admis definitiv cererea depusă în acest sens de fostul ministru de Finanțe condamnat la cinci ani de închisoare.The post DECIZIE Darius Vâlcov iese din închisoare first appeared on Nexta.ro.

Dodon, Tarlev, Furtună și Ozerov, împreună la un forum economic din Sankt Petersburg. Liderul socialist a cerut abolirea sancțiunilor contra Rusiei

Fostul președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, a cerut la Forumul Economic Internațional de la Sankt Petersburg renunțarea la sancțiunile antirusești adoptate de autoritățile moldovene, susținând că aceasta este prima condiție pentru reluarea dialogului cu Rusia. Printre celelalte propuneri ale sale se numără reluarea negocierilor cu Gazprom, revenirea la platformele CSI și UEEA și deschiderea The post Dodon, Tarlev, Furtună și Ozerov, împreună la un forum economic din Sankt...

Un elicopter al Marinei Regale britanice, prăbușit pe un câmp din Devon: Mai multe drumuri au fost închise, iar întreaga zonă a fost izolată

Un elicopter al Marinei Regale britanice (Royal Navy) s-a prăbușit miercuri, 3 iunie, într-un câmp din comitatul Devon, în sud-vestul Angliei. Incidentul a avut loc în zona Sourton Down, în apropiere de orașul Okehampton, potrivit poliției din Devon și Cornwall, scrie adevarul.ro.

Roland-Garros: De la calificări până în semifinale… Continuă fabuloasa aventură a Majei Chwalinska

Fabuloasa aventură continuă. Venită din calificări, jucătoarea poloneză Maja Chwalinska, ocupanta locului 114 în clasamentul mondial, s-a calificat miercuri în semifinalele turneului de la Roland Garros, în detrimentul Annei Kalinskaya, scor 7-6 (3), 6-3.The post Roland-Garros: De la calificări până în semifinale… Continuă fabuloasa aventură a Majei Chwalinska first appeared on Nexta.ro.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a retras pe Mitropolitului Petru de la slujire

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române (BOR) a aprobat, pe 3 iunie, retragerea Mitropolitului Petru Păduraru din slujirea de Arhiepiscop al Chișinăului, Mitropolit al Basarabiei și Exarh al Plaiurilor. Decizia a fost luată la ședința de lucru de la Palatul Patriarhiei din București.

CNAS a efectuat plata anuală de trei mii de lei pentru peste 13 mii de copii cu dizabilități

Peste 13 mii de copii cu dizabilități din Moldova au primit plata anuală de trei mii de lei, fondurile fiind deja finanțate de Casa Națională de Asigurări Sociale. Sprijinul este acordat automat, fără a fi necesară depunerea unei cereri, iar banii pot fi ridicați prin intermediul cardurilor sociale sau de la orice oficiu poștal din țară, transmite IPN. Potrivit CNAS, de acest ajutor beneficiază în anul curent 13 470 de...

Constantin Șestacov – noul director general interimar CET-Nord

CET-Nord SA are un nou director general interimar. Agenția Proprietății Publice l-a desemnat pe Constantin Șestacov să asigure conducerea companiei, după încetarea mandatului directorului general Marian Brînza, transmite IPN. Începând de miercuri, 3 iunie, Constantin Șestacov preia toate atribuțiile funcției. APP precizează că acesta are experiență în gestionarea proceselor interne și coordonarea activităților operaționale ale companiei, deținând competențele necesare pentru exercitarea funcției. Marian Brînza și-a anunțat demisia la începutul lunii mai....