S-a împlinit un an de când Eugen Doga a trecut în eternitate. Moștenirea maestrului rămâne vie

Astăzi se împlinește un an de la trecerea în eternitate a compozitorului Eugen Doga, una dintre cele mai mari personalități ale culturii Republicii Moldova, ale cărui creații au cucerit publicul din întreaga lume.

Născut la 1 martie 1937, în satul Mocra din stânga Nistrului, Eugen Doga și-a dedicat întreaga viață muzicii. A studiat la Școala de Muzică „Ștefan Neaga”, la Conservatorul de Stat din Chișinău și la Institutul de Arte „Gavriil Muzicescu”, iar de-a lungul unei cariere de peste șase decenii a creat lucrări care au devenit parte a patrimoniului cultural național și universal.

Compozitorul a scris în aproape toate genurile muzicii clasice, de la romanțe și cântece pentru copii până la simfonii, balete și muzică de film. A semnat coloana sonoră pentru peste 200 de filme și spectacole, printre care „Lăutarii”, „Șatra”, „Gingașa și tandra mea fiară”, „Maria Mirabela” și „Guguță”.

Una dintre cele mai cunoscute creații ale sale, valsul din filmul „Gingașa și tandra mea fiară”, i-a adus recunoaștere internațională și este considerată una dintre cele mai frumoase piese muzicale scrise vreodată pentru cinematografie. Muzica lui Eugen Doga a răsunat inclusiv la Jocurile Olimpice de la Moscova, Soci și Beijing.

De-a lungul vieții, maestrul a primit numeroase premii și distincții, fiind decorat cu Ordinul Republicii, Ordinul Național „Steaua României”, dar și cu alte înalte distincții naționale și internaționale. Membru titular al Academiei de Științe a Moldovei și Doctor Honoris Causa al mai multor universități, Eugen Doga rămâne una dintre figurile emblematice ale culturii românești.

Eugen Doga s-a stins din viață la 3 iunie 2025, la vârsta de 88 de ani.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul S-a împlinit un an de când Eugen Doga a trecut în eternitate. Moștenirea maestrului rămâne vie apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

Ucraina: Zelenski cere urgent bani pentru noi sisteme Patriot și rachete interceptoare

Ucraina are nevoie urgentă de noi fonduri din partea...

Discuții cu guvernarea și întrevederi cu opoziția. Agenda completă a Martei Kos în Moldova

Comisara europeană pentru extindere, Marta Kos, se va afla...

Parcursul Republicii Moldova spre UE, lăudat de Parlamentul European: „în ciuda circumstanțelor dificile”

Eurodeputații din Comisia pentru Afaceri Externe salută angajamentul Republicii...

Rada Supremă a Ucrainei vine la Chișinău: întrevederi cu Grosu, Gherman și Gherasimov

O delegație a Comisiei pentru politică externă și cooperare...

Strada Gheorghe Asachi din capitală intră în reparație: trotuare, parcări și spații verzi

Una dintre arterele principale din cartierul Telecentru al capitalei,...

ULTIMA ORĂ

Marco Rubio, despre Groenlanda: Insula aparține Danemarcei „pentru moment”

Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, a afirmat miercuri, în cadrul unei audieri în Comisia pentru Afaceri Externe a Camerei Reprezentanților, că discuțiile cu...

Ion Ceban anunță un nou proiect de infrastructură în sectorul Centru: reabilitarea străzii Gheorghe Asachi

Primăria Chișinău lansează un nou proiect de infrastructură în sectorul Centru, care vizează reabilitarea trotuarelor de pe strada Gheorghe Asachi. Potrivit primarului general Ion...

Important

Marco Rubio, despre Groenlanda: Insula aparține Danemarcei „pentru moment”

Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, a afirmat miercuri, în cadrul unei audieri în Comisia pentru Afaceri Externe a Camerei Reprezentanților, că discuțiile cu Danemarca și Groenlanda privind rolul strategic al insulei în apărarea colectivă se află într-o poziție favorabilă.  „Suntem implicați în discuții cu Groenlanda și Danemarca despre utilizarea Groenlandei pentru apărarea colectivă a tuturor. Este o parte cheie a apărării antirachetă, dar suntem implicați în aceste discuții...

FOTO PREMIERĂ Concurent pentru Dacia Duster. Fiat dezvăluie noile modele fabricate în Maroc

Fiat a prezentat în premieră propriile versiuni ale modelelor subcompacte construite pe aceeași platformă cu Citroen C3 Aircross, având, în sfârșit, o gamă rezonabilă de modele cu care poate spera la revigorarea vânzărilor atât în Europa, cât și pe alte piețe globale.The post FOTO PREMIERĂ Concurent pentru Dacia Duster. Fiat dezvăluie noile modele fabricate în Maroc first appeared on Nexta.ro.

Toni Neacșu răspunde celei mai importante întrebări – ce atribuții mai are Guvernul Bolojan

Într-o ediție transmisă live de Gândul, avocatul Toni Neacșu a vorbit despre situația mandatului interimar în care se află guvernul în acest moment, subliniind ideea că guvernul este lipsit de orice putere decizională. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă. Toni Neacșu susține că guvernul se află în acest moment într-o situație în care se poate ocupa doar de treburile administrative. În ceea ce privește deciziile de natură politică, cum...

Alegeri primare SUA 2026. Lovitură pentru Donald Trump în Iowa și incertitudine majoră în California

Primele rezultate ale alegerilor primare desfășurate, marți, 2 iunie în mai multe state americane indică o competiție extrem de strânsă în California și o surpriză majoră în Iowa, unde candidatul susținut de președintele Donald Trump a pierdut nominalizarea republicană pentru funcția de guvernator.The post Alegeri primare SUA 2026. Lovitură pentru Donald Trump în Iowa și incertitudine majoră în California first appeared on Nexta.ro.

Napoli Calcio l-a transferat definitiv pe Rasmus Hojlund

Fotbalistul danez Rasmus Hojlund rămâne la Napoli Calcio. Clubul italian l-a transferat definitiv de la Manchester United și a plătit 44 de milioane de euro. Jucătorul scandinav a semnat un contract valabil până în 2030.

Doliu la Rublenița: Fostul director al gimnaziului din localitate, Nicolae Țurcan, a decedat

Responsabilii din cadrul Gimnaziului Rublenita au anunțat despre trecerea în neființă a fostului diretor, Nicolae Țurcan. „A fost un mentor, un sprijin și un model de omenie pentru generații întregi de elevi”, se arată într-un mesaj.

Baschet masculin: U BT Cluj, campioană pentru a şasea oară consecutiv şi încheie sezonul cu tripla

Campioana U BT Cluj a câştigat dramatic miercuri, pe teren propriu, în faţa a 10.000 de fani, cel de-al şaselea titlu naţional consecutiv, după ce a obţinut a treia victorie în faţa vicecampioanei CSM Raiffeisen Oradea, scor 74-72 (33-36). Echipa antrenată de Mihai Silvăşan încheie sezonul cu tripla: titlul, Cupa şi Supercupa României.The post Baschet masculin: U BT Cluj, campioană pentru a şasea oară consecutiv şi încheie sezonul cu...