Bilanțul incendiului devastator la hotelul din New Delhi: cel puțin 21 de persoane au murit

Incendiul a izbucnit, miercuri dimineață, la pensiunea numită „Flourish Stay”, situată într-un cartier aglomerat din sudul orașului, potrivit declarațiilor date de Poliția din New Delhi într-un comunicat, citat de AFP. 

„Cu profundă tristețe anunțăm că 21 de persoane au fost declarate decedate în urma acestui tragic incident”, potrivit Poliției.

Mai mulți dintre cei morți erau cetățeni străini, proveniți din Africa Centrală și Asia, potrivit Press Trust of India. Mulți dintre aceștia au venit în oraș pentru tratament medical, potrivit presei locale.

Peste 40 de persoane au fost transportate la mai multe spitale pentru îngrijiri medicale. Opt dintre acestea se aflau în stare critică, potrivit unui comunicat emis de un spital din apropiere.

Imagini difuzate de posturile de televiziune din India surprindeau flăcări, dar și coloane dense de fum ce ieșeau din clădirea care ardea.

În momentul izbucnirii incendiului, în hotel se aflau 47 de oaspeți, potrivit declarațiilor date de către deputatul local  Satish Upadhyay.

Locuitorii s-au grăbit la fața locului, în timp ce pompierii se străduiau să stingă flăcările și ambulanțele soseau pentru a transporta răniții.

Prim-ministrul Indiei a transmis condoleanțe

Premierul Indiei, Narendra Modi a calificat decesele drept „tragice”.

„Condoleanțele mele celor care și-au pierdut persoanele dragi”, potrivit unui comunicat publicat de premierul indian.

Potrivit unor relatări, hotelul ar fi avut numai o singură ușă de intrare și ieșire și nu dispunea de ventilație adecvată.

„Se va desfășura o anchetă, iar orice persoană care a încălcat normele și este responsabilă va fi arestată imediat”, a declarat Upadhyay.

Câțiva dintre cetățeni, salvați de locuitorii care s-au grăbit să dea o mână de ajutor

Unii dintre cei blocați la etajele superioare ale clădirii au sărit pe saltelele așezate pe strada din fața clădirii, au relatat martorii oculari.

„Am adus saltele de la un magazin de lenjerie de pat din apropiere, deoarece oamenii trebuiau salvați”, a declarat pentru AFP Mohammad Anees, un locuitor din zonă.

„Odată ce saltelele au fost așezate, cinci femei au sărit de pe clădire și au aterizat în siguranță pe ele.”

Incendiul a fost în cele din urmă stins cu ajutorul a opt autospeciale de pompieri, a declarat poliția.

The post Bilanțul incendiului devastator la hotelul din New Delhi: cel puțin 21 de persoane au murit first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

Șeful NATO, avertisment adresat direct tinerilor ruși: „Veți muri”

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, i-a avertizat miercuri...

Șeful NATO comentează incidentul cu dronă de la Galați. Care este explicația lui Mark Rutte

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a comentat incidentul...

Șeful NATO comentează incidentul cu dronă de la Galați. Care este explicația lui Mark Rutte

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a comentat incidentul...

Șeful NATO comentează incidentul cu dronă de la Galați. Care este explicația lui Mark Rutte

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a comentat incidentul...

Șeful NATO comentează incidentul cu dronă de la Galați. Care este explicația lui Mark Rutte

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a comentat incidentul...

ULTIMA ORĂ

Șeful NATO, avertisment adresat direct tinerilor ruși: „Veți muri”

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, i-a avertizat miercuri pe tinerii ruși că cel mai probabil vor muri dacă se înrolează ca să participe la...

Ion Ceban anunță un nou proiect de infrastructură în sectorul Centru: reabilitarea străzii Gheorghe Asachi

Primăria Chișinău lansează un nou proiect de infrastructură în sectorul Centru, care vizează reabilitarea trotuarelor de pe strada Gheorghe Asachi. Potrivit primarului general Ion...

Important

Șeful NATO, avertisment adresat direct tinerilor ruși: „Veți muri”

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, i-a avertizat miercuri pe tinerii ruși că cel mai probabil vor muri dacă se înrolează ca să participe la războiul Moscovei din Ucraina, informează Reuters. „Vi se vinde o poveste falsă”, a declarat Rutte în cadrul unei conferințe de presă la Kiev, într-un mesaj adresat direct „tinerilor ruși și …The post Șeful NATO, avertisment adresat direct tinerilor ruși: „Veți muri” first appeared on...

”Nue un preşedinte care doarme”, afirmă într-o audiere în Congres Marco Rubio, şi dă asigurări că Trump n-are ”nicio tulburare cognitivă”. Trump ”nu doarme...

Secretarul de Stat american Marco Rubio a apărat viguros, miercuri, într-o audiere în Congres, facultăţile cognitive ale preşedintelui american Donald Trump şi a respins îngrijorări în această privinţă, relatează AFP.The post ”Nue un preşedinte care doarme”, afirmă într-o audiere în Congres Marco Rubio, şi dă asigurări că Trump n-are ”nicio tulburare cognitivă”. Trump ”nu doarme literalmente, el munceşte zi şi noapte, ore lungi, în fiecare zi (…) într-un ritm...

Generalii Gheorghiță Vlad și Iulian Berdilă cer să iasă la pensie în urma scandalului de corupție izbucnit la vârful Armatei

Șeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, a cerut să iasă la pensie, în urma scandalului privind presupuse fapte de complicitate la uzurparea funcției.The post Generalii Gheorghiță Vlad și Iulian Berdilă cer să iasă la pensie în urma scandalului de corupție izbucnit la vârful Armatei first appeared on Nexta.ro.

Nume nou la Națională: Atacantul Serghei Țurcan a fost convocat la echipa țării

Selecționerul Lilian Popescu a completat lotul naționalei Moldovei pentru amicalele cu Bulgaria - 5 iunie și Armenia - 9 iunie, cu încă un jucător. El a decis să apeleze la serviciile atacantului Serghei Țurcan de la Dacia Buiucani, care a fost convocat în premieră la prima echipă a Republicii Moldova, scrie Federația Moldovenească de Fotbal (FMF).

Ucraina: Zelenski cere urgent bani pentru noi sisteme Patriot și rachete interceptoare

Ucraina are nevoie urgentă de noi fonduri din partea aliaților săi pentru a grăbi achiziționarea unor noi sisteme antiaeriene americane Patriot și de noi rachete interceptoare pentru aceste sisteme, a declarat miercuri 3 iunie curent, președintele ucrainean Volodimir Zelenski, la o conferință de presă comună la Kiev cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, relatează Agerpres. Președintele ucrainean a subliniat că unele dintre țările aflate înaintea Ucrainei pe lista de...

Șeful NATO comentează incidentul cu dronă de la Galați. Care este explicația lui Mark Rutte

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a comentat incidentul cu drona de la Galați, în contextul discursului critic la adresa Rusiei, pe care l-a susținut la Kiev. Potrivit oficialului, astfel de acțiuni din partea Federației Ruse sunt o dovadă de „disperare”. „Rusia terorizează populația. Sunt atacuri masive cu rachete și drone menite să distrugă și să paralizeze. Mai e și amenințarea constantă a loviturilor cu rachete hipersonice. Toate acestea au,...