Șeful Statului Major al Armatei s-a prevalat de dreptul la tăcere în fața anchetatorilor. Dosarul “Generalilor” a fost deschis în urmă cu nouă luni!

Date de ultimă oră legate de dosarul în care șeful Statului Major al Armatei, generalul cu 4 stele, Gheorghiță Vlad a primit calitatea de suspect, fiind pus sub acuzare de complicitate la uzurparea funcției dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, scot la iveală perioada de timp în care s-a lucrat pe cazul deschis la Secția Militară Anticorupție. Nouă luni!

Surse judiciare au declarat pentru Gândul că, în ziua audierii, generalul Gheorghiță s-a prevelat de dreptul la tăcere după ce i-au fost aduse la cunăștință acuzațiile în baza căruia a devenit suspect.

Un dosar din 2025

Mai mult, sursele menționează faptul că debutul acestui dosar a avut loc în luna septembrie 2025. De atunci au trecut nouă luni.

Dosarul a fost întocmit în baza sesizării din oficiu, în condițiile în care DNA a primit informații de la serviciul secret al MApN. Gen.Gheorghiță a fost numit în funcția pe care o deține în noiembrie 2023, iar gen. Iulian Berdilă, și el suspectat în dosar de implicare în rețeaua privitoare la aranjamente legate de cele 20 de locuri suplimentare bugetate la Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport, a fost numit locțiitor al șefului Statului Major din MApN ceva mai devreme, în aprilie 2023.

Rolul lui Mihai Șomordolea

Până acum, se știe că și fostul șef al Secretariatului Consiliului Suprem de Apărare a Țării, Mihai Șomordolea, are partea sa de responsabilitate vizavi de anumite aspecte din dosar. Anchetatorii dețin documente și stenograme ale discuțiilor purtate de toate personajele cercetate, iar audierile vor continua zilel următoare cu martori care trebuie să răspundă la întrebări punctuale legate de acuzațiile aduse în dosar.

„Complicitatea” Gheorghiță-Berdilă

Conform DNA, din probatoriu administrat până acum au rezultat următoarele:

„În cursul lunii iulie 2025, generalul Vlad Gheorghiță, șeful Statului Major al Apărării din cadrul M.Ap.N., prin actele sale de complicitate, ar fi înlesnit emiterea și semnarea de către general-locotenent Berdilă Iulian, locțiitorul pentru operații și instrucție al Șefului Statului Major al Apărării, a unei solicitări adresate Ministerului Educației și Cercetării, privind suplimentarea locurilor de la buget pentru Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport București – Facultatea de Educație Fizică și Sport, cu depășirea limitelor atribuțiilor conferite de legislație, în condițiile în care, solicitarea în cauză era atributul exclusiv al Direcției Generale Management Resurse Umane, structură centrală în cadrul M.Ap.N.

De la taxă la fără taxă

Înscrisul oficial emis în condițiile mai sus descrise ar fi determinat luarea deciziei pentru suplimentarea cu un număr de 20 de locuri de la buget, prin promovarea candidaților admiși inițial pe locurile cu taxă, pe locurile de la buget suplimentate.

Prin această modalitate, ar fi fost vătămate interesele legitime ale Ministerului Apărării Naționale, prin afectarea relațiilor instituționale, și, corelativ, ar fi fost creat un folos necuvenit în beneficiul celor 20 de candidați, prin promovarea acestora, de pe locurile cu taxă, pe locurile de la buget suplimentate, urmând ca la finalizarea studiilor universitare, un număr de 3 candidați, să fie încadrați pe posturi de ofițer, la Ministerul Apărării Naționale.

Suspectului Vlad Gheorghiță i-au fost aduse la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile penale, în conformitate cu prevederile art. 307 din Codul de procedură penală”.

Punerea sub acuzare a șefului Statului Major, gen Vlad Gheorghiță reprezintă o lovitură sub centură dată Armatei într-o perioadă în care România are încă de rezolvat cazul dronei care a provocat două victime și distrugeri într-un bloc din Galați, caz preluat pentru instrumentare la Parchetul Înaltei Curți.

Pe de altă parte, există suficiente semne de întrebare legate și de modalitatea în care au fost atribuite contractele SAFE, nefiind exclus ca și în acest caz să se deschidă, în curând, un dosar penal.

Recomandarea autorului: Lista generalilor din dosarul DNA. După șeful Statului Major, locțiitorul acestuia, generalul Berdilă, se află în cercul suspecților din anchetă

The post Șeful Statului Major al Armatei s-a prevalat de dreptul la tăcere în fața anchetatorilor. Dosarul “Generalilor” a fost deschis în urmă cu nouă luni! first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

Marco Rubio, despre Groenlanda: Insula aparține Danemarcei „pentru moment”

Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, a afirmat...

FOTO PREMIERĂ Concurent pentru Dacia Duster. Fiat dezvăluie noile modele fabricate în Maroc

Fiat a prezentat în premieră propriile versiuni ale modelelor...

Toni Neacșu răspunde celei mai importante întrebări – ce atribuții mai are Guvernul Bolojan

Într-o ediție transmisă live de Gândul, avocatul Toni Neacșu...

Alegeri primare SUA 2026. Lovitură pentru Donald Trump în Iowa și incertitudine majoră în California

Primele rezultate ale alegerilor primare desfășurate, marți, 2 iunie...

Baschet masculin: U BT Cluj, campioană pentru a şasea oară consecutiv şi încheie sezonul cu tripla

Campioana U BT Cluj a câştigat dramatic miercuri, pe...

ULTIMA ORĂ

Marco Rubio, despre Groenlanda: Insula aparține Danemarcei „pentru moment”

Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, a afirmat miercuri, în cadrul unei audieri în Comisia pentru Afaceri Externe a Camerei Reprezentanților, că discuțiile cu...

Ion Ceban anunță un nou proiect de infrastructură în sectorul Centru: reabilitarea străzii Gheorghe Asachi

Primăria Chișinău lansează un nou proiect de infrastructură în sectorul Centru, care vizează reabilitarea trotuarelor de pe strada Gheorghe Asachi. Potrivit primarului general Ion...

Important

Marco Rubio, despre Groenlanda: Insula aparține Danemarcei „pentru moment”

Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, a afirmat miercuri, în cadrul unei audieri în Comisia pentru Afaceri Externe a Camerei Reprezentanților, că discuțiile cu Danemarca și Groenlanda privind rolul strategic al insulei în apărarea colectivă se află într-o poziție favorabilă.  „Suntem implicați în discuții cu Groenlanda și Danemarca despre utilizarea Groenlandei pentru apărarea colectivă a tuturor. Este o parte cheie a apărării antirachetă, dar suntem implicați în aceste discuții...

FOTO PREMIERĂ Concurent pentru Dacia Duster. Fiat dezvăluie noile modele fabricate în Maroc

Fiat a prezentat în premieră propriile versiuni ale modelelor subcompacte construite pe aceeași platformă cu Citroen C3 Aircross, având, în sfârșit, o gamă rezonabilă de modele cu care poate spera la revigorarea vânzărilor atât în Europa, cât și pe alte piețe globale.The post FOTO PREMIERĂ Concurent pentru Dacia Duster. Fiat dezvăluie noile modele fabricate în Maroc first appeared on Nexta.ro.

Toni Neacșu răspunde celei mai importante întrebări – ce atribuții mai are Guvernul Bolojan

Într-o ediție transmisă live de Gândul, avocatul Toni Neacșu a vorbit despre situația mandatului interimar în care se află guvernul în acest moment, subliniind ideea că guvernul este lipsit de orice putere decizională. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă. Toni Neacșu susține că guvernul se află în acest moment într-o situație în care se poate ocupa doar de treburile administrative. În ceea ce privește deciziile de natură politică, cum...

Alegeri primare SUA 2026. Lovitură pentru Donald Trump în Iowa și incertitudine majoră în California

Primele rezultate ale alegerilor primare desfășurate, marți, 2 iunie în mai multe state americane indică o competiție extrem de strânsă în California și o surpriză majoră în Iowa, unde candidatul susținut de președintele Donald Trump a pierdut nominalizarea republicană pentru funcția de guvernator.The post Alegeri primare SUA 2026. Lovitură pentru Donald Trump în Iowa și incertitudine majoră în California first appeared on Nexta.ro.

Napoli Calcio l-a transferat definitiv pe Rasmus Hojlund

Fotbalistul danez Rasmus Hojlund rămâne la Napoli Calcio. Clubul italian l-a transferat definitiv de la Manchester United și a plătit 44 de milioane de euro. Jucătorul scandinav a semnat un contract valabil până în 2030.

Doliu la Rublenița: Fostul director al gimnaziului din localitate, Nicolae Țurcan, a decedat

Responsabilii din cadrul Gimnaziului Rublenita au anunțat despre trecerea în neființă a fostului diretor, Nicolae Țurcan. „A fost un mentor, un sprijin și un model de omenie pentru generații întregi de elevi”, se arată într-un mesaj.

Baschet masculin: U BT Cluj, campioană pentru a şasea oară consecutiv şi încheie sezonul cu tripla

Campioana U BT Cluj a câştigat dramatic miercuri, pe teren propriu, în faţa a 10.000 de fani, cel de-al şaselea titlu naţional consecutiv, după ce a obţinut a treia victorie în faţa vicecampioanei CSM Raiffeisen Oradea, scor 74-72 (33-36). Echipa antrenată de Mihai Silvăşan încheie sezonul cu tripla: titlul, Cupa şi Supercupa României.The post Baschet masculin: U BT Cluj, campioană pentru a şasea oară consecutiv şi încheie sezonul cu...