Trump va participa la summitul NATO în Turcia, confirmă Rubio şi cere o reformă profundă a organizaţiei

Preşedintele american, Donald Trump, va participa la următorul summit NATO, care se va desfăşura în Turcia pe 7 şi 8 iulie, a declarat miercuri, 3 iunie curent, secretarul american de stat Marco Rubio, care a susţinut că Alianţa are nevoie de o reformă profundă, relatează antena3.ro.

„Preşedintele însuşi va participa la următorul summit al NATO. Suntem în continuare în NATO, dar NATO are nevoie de schimbări semnificative”, a spus Marco Rubio în faţa unei comisii parlamentare.

El consideră de asemenea că acest summit, care va reuni cele 32 de ţări membre în capitala turcă Ankara, „este, fără îndoială, cel mai important din istoria organizaţiei, întrucât există anumite chestiuni care trebuie clarificate şi soluţionate”.

Donald Trump le adresează constant critici aliaţilor europeni, după ce aceştia au refuzat să i se alăture în războiul pe care l-a lansat împreună cu Israelul împotriva Iranului.

Însă, la precedentul summit, desfăşurat anul trecut la Haga, el a reuşit să le impună acestor aliaţi, cu excepţia Spaniei, să-şi crească bugetele apărării până la 5% din PIB, în mod etapizat până în anul 2035, procent defalcat în 3,5% cheltuieli strict militare şi 1,5% pentru finanţarea unor investiţii conexe domeniului apărării, precum infrastructura critică, consolidarea industriei de apărare, apărarea cibernetică etc.

Potrivit secretarului general al NATO, Mark Rutte, la summitul de la Ankara se va face şi o evaluare a modului în care statele membre intenţionează să atingă acest obiectiv, prin prezentarea unei „traiectorii credibile”.

La acelaşi summit NATO îşi va confirma de asemenea angajamentul de a continua să sprijine Ucraina în războiul cu Rusia, iar preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, nu va lipsi de la reuniune.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Trump va participa la summitul NATO în Turcia, confirmă Rubio şi cere o reformă profundă a organizaţiei apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ „Moldova este suficient de pregătită”. UE ne invită să discutăm despre primul cluster de negocieri

Uniunea Europeană invită Moldova la discuții despre negocierea primului...

Comandantul rus al unui petrolier din flota-fantomă a lui Putin a fost reţinut de Franța

Comandantul rus al petrolierului Fagor, de asemenea rusesc, dar...

Ungaria a renunțat la veto-ul pentru aderarea Ucrainei la UE. Vor începe negocierile oficiale

Ungaria a ridicat veto-ul asupra candidaturii Ucrainei la aderarea...

FOTO Leonor, viitoarea regină a Spaniei, a obţinut insigna de paraşutist

Prinţesa moştenitoare a Spaniei, Leonor, a finalizat pregătirea de...

Strănut, tuse și crize de astm. Ambrozia intră din nou în atenția autorităților

Autoritățile atrag atenția asupra pericolului reprezentat de ambrozie și...

ULTIMA ORĂ

Colegiul Medicilor, „îngrijorat” de prevederile din legea salarizării: Nu reflectă nivelul de responsabilitate al profesiei medicale

Colegiul Medicilor din România se declară „îngrijorat” de prevederile propuse în proiectul de lege privind salarizarea unitară a bugetarilor, solicitând modificări precum creşterea coeficienţilor de...

Ion Ceban anunță un nou proiect de infrastructură în sectorul Centru: reabilitarea străzii Gheorghe Asachi

Primăria Chișinău lansează un nou proiect de infrastructură în sectorul Centru, care vizează reabilitarea trotuarelor de pe strada Gheorghe Asachi. Potrivit primarului general Ion...

Important

Colegiul Medicilor, „îngrijorat” de prevederile din legea salarizării: Nu reflectă nivelul de responsabilitate al profesiei medicale

Colegiul Medicilor din România se declară „îngrijorat” de prevederile propuse în proiectul de lege privind salarizarea unitară a bugetarilor, solicitând modificări precum creşterea coeficienţilor de salarizare pentru toate gradele profesionale ale medicilor, menţinerea sporului de 100% pentru gărzile din weekend şi de sărbători, evitarea reducerii salariului la promovarea în carieră. „Considerăm că forma actuală a proiectului nu reflectă în mod adecvat nivelul de responsabilitate al profesiei medicale, complexitatea activităţii...

EXCLUSIV Revolta angajaților ANAF. Cei care lipsesc de la serviciu nemotivat vor fi sancționați. Colectarea de bani la buget e deja afectată semnificativ de...

Colectarea de venituri la bugetul statului de către ANAF a fost afectată semnificativ pe finalul lunii mai de protestele și nemulțumirea angajaților Fiscului, iar impactul din luna iunie depinde de cât de mult va dura până lucrurile vor reveni la normal, potrivit informațiilor Profit.ro.The post EXCLUSIV Revolta angajaților ANAF. Cei care lipsesc de la serviciu nemotivat vor fi sancționați. Colectarea de bani la buget e deja afectată semnificativ de...

EXCLUSIV Mutare strategică Revolut în România: Își deschide sediu central cu sute de angajați în București

Grupul Revolut este în proces de închiriere a unei suprafețe extinse de birouri în București, care va reprezenta sediul central al instituției financiare în România, una dintre cele mai importante piețe pentru grup după numărul de utilizatori, potrivit surselor Profit.ro din piața imobiliară.The post EXCLUSIV Mutare strategică Revolut în România: Își deschide sediu central cu sute de angajați în București first appeared on Nexta.ro.

Meta introduce agenți AI pe WhatsApp în încercarea de a monetiza aplicația la scară globală

Noul produs, denumit Business Agent, a fost testat în ultimele luni în câteva piețe restrânse și va fi disponibil acum la nivel global. Sistemul poate răspunde automat mesajelor primite de la clienți, poate oferi proprietarilor de afaceri recomandări și date despre interacțiuni și, în unele cazuri, poate finaliza vânzări sau programa întâlniri fără intervenție umană. Funcționalitatea urmează să fie extinsă și către serviciul de mesagerie al Instagram, relatează FT. „Acum...

„Bolojenistul” care a demisionat din funcțiile deținute în PSD îi ia apărarea lui Bolojan: „Nu a ieșit puciul din PNL”

Constantin Toma, primarul social-democrat al Buzăului, l-a lăudat pe Ilie Bolojan, premier interimar și lider al PNL, spunând că acesta a început „cruciada bunului simț în politica românească” și ea „trebuie continuată”. Constantin Toma, care a criticat constant acțiunile conducerii centrale a partidului, a anunțat marți că a demisionat din funcțiile de conducere pe care …The post „Bolojenistul” care a demisionat din funcțiile deținute în PSD îi ia apărarea...

Toaleta publică roz care a divizat un oraș: unii o laudă, alții întreabă cum poți să îți faci nevoile într-o pungă în văzul lumii

O toaletă ecologică roz, amplasată într-un parc din Piatra Neamț, a stârnit ironii și dispute aprinse pe rețelele de socializare. Mai mulți localnici au crezut că pungile atașate acesteia ar trebui folosite pe post de toaletă, iar primarul Adrian Niță a intervenit pentru a lămuri situația.The post Toaleta publică roz care a divizat un oraș: unii o laudă, alții întreabă cum poți să îți faci nevoile într-o pungă în...

Roland-Garros: Trădat de corpul său, Berrettini l-a lăsat pe Arnaldi să avanseze în semifinale

Italianul Matteo Arnaldi a ajuns în prima sa semifinală de Grand Slam, miercuri seară, la Roland Garros. Jucătorul în vârstă de 25 de ani s-a calificat în ultimii patru la turneul pe zgură după ce conaţionalul său Matteo Berrettini a abandonat în sferturile de finală, în timp ce Arnaldi conducea cu 7-5, 5-2.The post Roland-Garros: Trădat de corpul său, Berrettini l-a lăsat pe Arnaldi să avanseze în semifinale first...