În cadrul unei ediții transmise live de Gândul a emisiunii „Marius Tucă Show”, General (r) Virgil Bălăceanu, fost reprezentant al României la Comandamentul NATO de la Bruxelles, a vorbit despre lipsa de acțiune a aliaților europeni în privința României. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă.
Generalul Virgil Bălăceanu: „Nu a apărut Germania și ar trebui să discutăm direct cu Germania. Din moment ce Germania are deja un interes economic. E vorba de semnarea unor contracte de aproape 6 miliarde de euro.”
Invitat la Marius Tucă Show, Generalul Virgil Bălăceanu a vorbit despre lipsa de acțiune a aliaților europeni în privința României. Acesta spune că avea așteptări din partea francezilor ca România să primească sisteme antidornă în urma incidentului de la Galați. El subliniază că nici Germania nu a venit cu o inițiativă de apărare a României, deși are interese economice. Generalul afirmă că este vorba de semnarea unui contract de aproape 6 miliarde de euro. Bălăceanu explică și modul în care poate să fie activat Articolul 4. A dat exemplul Poloniei, unde dronele au intrat direct în spațiul aerian. În cazul României, drona a fost în derivă.
„Au activat articolul patru polonezi, dar au avut drone intrate în spațiul lor aerian, nu drone în derivă. La noi poate nu am fi avut cea mai bună substanță legată de articolul patru. Pe de altă parte, pentru speța aceasta n-ai avea nevoie de articolul patru ca să începi discuțiile bilaterale cu statele membre NATO, astfel încât să-ți pregătești, nu? Pe timpul reuniunilor în care se vor lua decizii cu privire la o suplimentare a prezenței NATO, pentru Scutul Dunării, crezând împreună în el. S-o faci pe baza unor relații bilaterale și a unor interese economice și la un moment dat să spui că nu este suficient. Urmăream ce ne comunica doamna Țoiu de la Paris. Ar urma Franța să ne livreze aparatură de supraveghere, probabil mai multe radar Gap Filler pe care oricum le avem în dotare. Noi avem în dotare 19 radare Gap Filler. Ținând seama că nu e un contract cu Thales-ul de încă 12 Gap Filler. Mă așteptam să primim de la francezi și echipamente anti-dronă. Legat de subiectul nostru, sunt alte state care pot să aducă capabilități aici și pare că nu… Italia, Spania, ceea ce e un lucru îmbucurător. Nu a apărut Germania și ar trebui să discutăm direct cu Germania. Din moment ce Germania are deja un interes economic. E vorba de semnarea unor contracte de aproape 6 miliarde de euro. Germania trebuie să aibă o prezență mult mai bună, tot ceea ce înseamnă apărarea NATO pe flancul de sud-est. Pe flancul de nord-est Germania își face datoria. Urmează ca anul viitor să disloce o brigadă blindată în sistem permanent, sigur, rotațional, dar cu o prezență în întregime a unei brigăzi blindate. În momentul în care încep discuțiile politice, pleci și de la niște fundamentări economice, a unor interese economice.”, a declarat generalul.
The post Generalul Virgil Bălăceanu acuză lipsa de acțiune a aliaților europeni: „Mă aștepta să primim de la francezi un sistem antidronă după incidentul de la Galați. Nici Germania nu a apărut cu inițiative de apărare, deși are interes economic în România” first appeared on Nexta.ro.
MAI MULT NEXTA.RO




