Instructorii auto vor putea fi prezenți la examenul practic pentru permisul de conducere

Candidații care susțin proba practică pentru obținerea permisului de conducere la categoria B vor putea solicita prezența instructorului auto în timpul examenului. Măsura face parte dintr-un proiect pilot lansat de Agenția Servicii Publice, care va fi aplicat până la 1 septembrie 2026, transmite IPN.

Potrivit noilor prevederi, la cererea candidatului, instructorul de la școala auto unde acesta și-a făcut pregătirea poate fi prezent în automobil pe durata probei practice. Instructorul va ocupa locul din dreapta-față, iar examinatorul ASP va evalua candidatul de pe bancheta din spate.

Participarea instructorului este opțională și depinde exclusiv de decizia persoanei examinate. În același timp, instructorul nu va avea dreptul să ofere sfaturi, indicații sau ajutor în timpul examenului și nu va putea influența în niciun fel procesul de evaluare ori rezultatul final.

ASP precizează că examinatorul rămâne singura persoană responsabilă de aprecierea competențelor candidatului și de acordarea calificativului „admis” sau „respins”.

Instructorul va putea interveni doar în situații excepționale, atunci când este necesară prevenirea unui pericol pentru siguranța traficului rutier.

The post Instructorii auto vor putea fi prezenți la examenul practic pentru permisul de conducere appeared first on ipn.md.

MAI MULT IPN

ULTIMA ORĂ

Cinci polițiști de la IP Botanica cercetați pentru corupție, plasați din izolator în arest la domiciliu

Cinci polițiști de la Inspectoratul de Poliție Botanica, cercetați...

Moldova trebuie să continue reformele în drumul spre UE. Interviu IPN cu Markus Wiechel

Republica Moldova este pe drumul cel bun în procesul...

Moldova trebuie să continue reformele în drumul spre UE. Interviu IPN cu Markus Wiechel

Republica Moldova este pe drumul cel bun în procesul...

Republica Moldova va conduce Comitetul de Reglementare al Comunității Energetice timp de doi ani

Directorul general al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică,...

Bărbatul care a omorât un copil de 10 luni, condamnat definitiv la 25 de ani de închisoare

Bărbatul din raionul Telenești condamnat pentru uciderea unui copil...

Comisia parlamentară pentru agricultură a avizat finanțarea sistemelor de irigare din Fălești și Criuleni

Comisia parlamentară pentru agricultură și industrie alimentară a avizat...

Armistițiu reînnoit între Israel și Liban: Hezbollah, interzis în zona de securitate din sudul Libanului

Autoritățile israeliene și libaneze au convenit reînnoirea armistițiului și...

ULTIMA ORĂ

Generalul Virgil Bălăceanu spune ce ar trebui să facă România în urma incidentului de la Galați: „Scutul danubian trebuie să fie inițiativa noastră. România...

În cadrul unei ediții transmise live de Gândul a emisiunii „Marius Tucă Show”, Generalul Virgil Bălăceanu a explicat de ce România nu dispune încă de...

Ion Ceban anunță un nou proiect de infrastructură în sectorul Centru: reabilitarea străzii Gheorghe Asachi

Primăria Chișinău lansează un nou proiect de infrastructură în sectorul Centru, care vizează reabilitarea trotuarelor de pe strada Gheorghe Asachi. Potrivit primarului general Ion...

Important

Generalul Virgil Bălăceanu spune ce ar trebui să facă România în urma incidentului de la Galați: „Scutul danubian trebuie să fie inițiativa noastră. România...

În cadrul unei ediții transmise live de Gândul a emisiunii „Marius Tucă Show”, Generalul Virgil Bălăceanu a explicat de ce România nu dispune încă de un sistem integrat de apărare antidronă, în ciuda numeroaselor incidente produse în ultimii ani la granița cu Ucraina. Invitatul a susținut că problema nu ține doar de achiziția unor echipamente, ci de construirea unui sistem complex care să includă detectare, monitorizare și neutralizare. Urmăriți...

(P) Antreprenorii români, în fața unei alegeri: digitalizare sau pierderea competitivității

Companiile românești vor primi gratuit acces la educație în AI, consultanță și finanțare pentru implementarea soluțiilor tehnologice.The post (P) Antreprenorii români, în fața unei alegeri: digitalizare sau pierderea competitivității first appeared on Nexta.ro.

Domeniul în care românii se află “în segmentul superior” în Europa. “Roșește și iaurtul în borcan”

Șoferul care îți taie fața, bărbatul care urlă la telefon în metrou sau spectatorul care mănâncă șaorma la teatru – toate au în comun un domeniu în care suntem „în segmentul superior” în Europa.The post Domeniul în care românii se află “în segmentul superior” în Europa. “Roșește și iaurtul în borcan” first appeared on Nexta.ro.

Mojtaba Khamenei acuză dușmanii Iranului că încearcă să semene diviziuni interne: „Inamicul duce acum un război hibrid”

Mojtaba Khamenei a declarat joi într-un mesaj că dușmanii Iranului, după ce au fost înfrânți pe câmpul de luptă, încearcă acum să submineze reziliența populației și să semene diviziuni interne, relatează Reuters.The post Mojtaba Khamenei acuză dușmanii Iranului că încearcă să semene diviziuni interne: „Inamicul duce acum un război hibrid” first appeared on Nexta.ro.

Lilian Popescu se confruntă cu probleme mari de lot înaintea amicalelor cu Bulgaria și Armenia

Selecționerul echipei naționale de fotbal a Republicii Moldova, Lilian Popescu, se confruntă cu probleme mari de lot înaintea amicalelor cu reprezenativele Bulgariei și Armeniei. Iovu, Moțpan, Rață și Damașcan sunt printre jucătorii care nu vor putea ajuta echipa. Totodată, selecționerul a comentat și situația lui Artur Crăciun.

Trump îl propune pe fostul său avocat Todd Blanche pentru funcția de procuror general al SUA

Președintele american Donald Trump a anunțat că îl va nominaliza pe Todd Blanche pentru funcția de procuror general al Statelor Unite. Blanche, fost avocat personal al lui Trump, conduce în prezent Departamentul Justiției în regim interimar.The post Trump îl propune pe fostul său avocat Todd Blanche pentru funcția de procuror general al SUA first appeared on Nexta.ro.

Aplauze în Parlament în memoria lui Eugen Doga. Speakerul Igor Grosu „Un geniu al muzicii și un simbol al culturii naționale”

Ședința Parlamentului a debutat astăzi cu un moment de reculegere și aplauze dedicate compozitorului Eugen Doga, decedat acum un an, comunică MOLDPRES. „Eugen Doga este un geniu al muzicii, un simbol al culturii naționale și un om care a reușit să transforme m...