Serviciile secrete îi cer lui Vucic să-și anuleze plecarea la summitul UE din Muntenegru. Care este motivul și cum răspunde președintele sârb

Agenția de Informații și Securitate a Serbiei (BIA) l-a avertizat pe președintele Aleksandar Vucic să nu se deplaseze, vineri, în Muntenegru pentru un summit cu liderii Uniunii Europene și ai țărilor balcanice. Specialiștii susțin că există „amenințări la adresa securității“ din cauza unui schimb de replici diplomatice între cele două țări, relatează Reuters.

Președintele francez Emmanuel Macron, cancelarul german Friedrich Merz și președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, urmează să sosească vineri în orașul de coastă Tivat pentru a se întâlni cu liderii celor șase țări din Balcanii de Vest și a discuta progresele înregistrate în vederea aderării la UE.

Agenția pentru Securitate și Informații din Serbia (BIA) a declarat miercuri seara într-un comunicat că o vizită în Muntenegru reprezintă un risc ridicat pentru securitatea lui Vucic, din cauza „activităților ostile ale serviciilor secrete străine și a prezenței unui clan criminal în această țară”.

„Conform informațiilor noastre operative, Radoje Zvicer, liderul clanului Kavac, se află în prezent în Muntenegru. Contrar tuturor standardelor profesionale și conduitei responsabile, evaluarea de securitate solicitată în repetate rânduri serviciului de securitate al țării gazdă nu ne-a fost furnizată“, a transmis BIA.

Vucic: „Le-am dat cuvântul lui Costa și Ursulei von der Leyen”

Joi, în urma unei întâlniri cu președintele Consiliului European, António Costa, președintele Serbiei, Aleksandar Vučić, a confirmat că se va deplasa în Muntenegru pentru summitul UE – Balcanii de Vest, în ciuda avertismentului Agenției de Securitate.

„Am primit raportul scris din partea BIA și l-am citit. Nu am discutat despre acest subiect cu António Costa. Mă voi deplasa acolo, deoarece este foarte important să reprezint Serbia”, a declarat Vučic, răspunzând la întrebările jurnaliștilor după o întâlnire cu președintele Consiliului European, António Costa.

„Trebuie să le spun în față tot ce am de spus. Despre toate acele jocuri în care Serbia este prezentată ca o mică Rusie, iar ei ca niște state baltice nefericite, mereu amenințate de noi. Voi vorbi despre asta acolo, pentru că nu mi-e teamă să spun adevărul”, a declarat Vučić.

Întrebat despre motivele plecării sale, Vučić a răspuns că și-a dat cuvântul față de Ursula von der Leyen și António Costa, iar cuvântul său este mai important decât orice.

Vucic l-a întrerupt pe un jurnalist al RTS care a încercat să-l întrebe despre declarația Ministerului Afacerilor Externe din Muntenegru, potrivit căreia acesta va face tot posibilul pentru a asigura siguranța tuturor oaspeților.

„Nu mă interesează ce spune vreun minister de externe; dacă se poate trece la un alt subiect”, a spus Vucic.

Relațiile dintre Serbia și Muntenegru sunt tensionate din cauza legăturilor Podgorica cu Kosovo, pe care Serbia nu îl recunoaște, precum și a influenței Belgradului asupra problemelor politice interne prin intermediul Bisericii și al partidelor politice afiliate Partidului Progresist Sârb al lui Vučić.

 

Sursă foto: Facebook/ Aleksandar Vučić


RECOMANDĂRILE AUTORULUI:

Președintele sârb Aleksandar Vučić respinge ideea vizelor pentru cetățenii ruși. Serbia nu va schimba regimul de călătorie cu Rusia

Friedrich Merz ocupă ultimul loc în topul celor mai populari politicieni din Germania. Partidul lui se gândește la alt nume pentru funcția de cancelar

The post Serviciile secrete îi cer lui Vucic să-și anuleze plecarea la summitul UE din Muntenegru. Care este motivul și cum răspunde președintele sârb first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

Starmer îl acuză pe Elon Musk de ingerință în politica britanică după cazul Nowak

Keir Starmer îl critică pe Elon Musk pentru „interferența”...

Ana Maria Terteleac, delegată în preliminariile CM 2027

O brigadă românească va conduce partida Belgia – Luxemburg,...

ULTIMA ORĂ

În ce condiţii ar accepta Dragoş Pîslaru să facă parte dintr-un viitor guvern Tomac: Am avut susţinerea PNL şi am o loialitate clară faţă...

Ministrul interimar al Investiţiilor şi Fondurilor Europene, Dragoş Pîslaru, care asigură interimatul şi la Ministerul Muncii, a afirmat, joi, întrebat dacă a fost contactat de...

Renato Usatîi: Partidul Nostru cere crearea unei Comisii parlamentare de anchetă privind escrocheriile telefonice și propune măsuri concrete pentru protejarea cetățenilor!

Renato Usatîi constată că escrocheriile telefonice au provocat pagube de peste 30 de milioane de lei doar în ultimele săptămâni, iar autoritățile au demonstrat...

Important

În ce condiţii ar accepta Dragoş Pîslaru să facă parte dintr-un viitor guvern Tomac: Am avut susţinerea PNL şi am o loialitate clară faţă...

Ministrul interimar al Investiţiilor şi Fondurilor Europene, Dragoş Pîslaru, care asigură interimatul şi la Ministerul Muncii, a afirmat, joi, întrebat dacă a fost contactat de către Eugen Tomac pentru o eventuală funcţie în viitorul Guvern, că ar accepta acest lucru doar cu condiţia susţinerii Executivului de către PNL. „Am avut susţinerea Partidului Naţional Liberal şi am o loialitate clară faţă de prim-ministrul Ilie Bolojan, care a avut încrederea să...

Percheziții DIICOT. Procurorii au destructurat o rețea de traficanți de droguri de mare risc din București. Dealerii acționau în zonele de fițe

Procurorii au destructurat o rețea de traficanți de droguri de mare risc din București. Dealerii acționau în zonele de fițe. Joi procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism au pus în aplicare 27 de mandate de pecheziție domiciliară, pe raza municipiului București și a județelor Ilfov și Ialomița. Cauza privește trafic de droguri de mare risc. Conform surselor judiciare traficanții acționau în zona la Guava, Pescobar...

Cod roșu de vijelie lângă București. Averse torențiale de peste 40 l/mp, grindină și rafale de 70-80 km/h. Care sunt localitățile afectate

Meteorologii ANM au emis joi un cod roșu de vijelie valabil de la ora 17:23 până la ora 18:00, pentru județul Ilfov. Localitățile afectate sunt Grădiștea, Petrăchioaia și Dascălu. „Se vor semnala: Averse torențiale care vor acumula peste 40 l/mp, frecvente descărcări electrice, grindină de medii dimensiuni (2…4 cm), vijelie cu rafale de 70…80 km/h.”The post Cod roșu de vijelie lângă București. Averse torențiale de peste 40 l/mp, grindină și rafale...

Percheziții DIICOT în București, Ilfov și Ialomița, într-un dosar de trafic de droguri. Traficanții vindeau droguri în cluburi și la petreceri din Capitală

Potrivit DIICOT, ancheta vizează infracțiuni de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de droguri de mare risc și efectuare, fără drept, de operațiuni cu produse cu efecte psihoactive. „Din actele de urmărire penală a reieșit faptul că, începând cu toamna anului 2025, pe raza municipiului București a fost constituită o grupare de criminalitate organizată, formată din peste 30 de membri, care au desfășurat activități de vânzare de droguri de...

Starmer îl acuză pe Elon Musk de ingerință în politica britanică după cazul Nowak

Keir Starmer îl critică pe Elon Musk pentru „interferența” în politica britanică. Miliardarul din domeniul tehnologiei a făcut 110 postări, redistribuiri pe X și răspunsuri despre Marea Britanie în ultima săptămână.The post Starmer îl acuză pe Elon Musk de ingerință în politica britanică după cazul Nowak first appeared on Nexta.ro.

Reguli noi pentru stabilirea salariului minim: Un proiect în acest sens a fost aprobat în prima lectură de Parlament

Parlamentul a aprobat în prima lectură, cu 67 de voturi, un proiect de lege care vizează alinierea legislației naționale la o directivă europeană privind salariile minime. Proiectul, elaborat de Ministerul Muncii și Protecției Sociale în consultare cu patronatele și sindicatele, prevede ca nivelul salariului minim să fie analizat cel puțin o dată pe an. La această evaluare vor fi luate în calcul inclusiv repere orientative, precum 50% din salariul...

Ana Maria Terteleac, delegată în preliminariile CM 2027

O brigadă românească va conduce partida Belgia – Luxemburg, din grupa B4 a preliminarilor europene pentru Cupa Mondială 2027 la fotbal feminin.The post Ana Maria Terteleac, delegată în preliminariile CM 2027 first appeared on Nexta.ro.