Parlamentul a aprobat în prima lectură, cu 67 de voturi, un proiect de lege care vizează alinierea legislației naționale la o directivă europeană privind salariile minime. Proiectul, elaborat de Ministerul Muncii și Protecției Sociale în consultare cu patronatele și sindicatele, prevede ca nivelul salariului minim să fie analizat cel puțin o dată pe an. La această evaluare vor fi luate în calcul inclusiv repere orientative, precum 50% din salariul mediu lunar prognozat pe economie.
Autoritățile susțin că noile prevederi urmăresc să asigure salarii minime mai echitabile, corelate cu costul vieții, productivitatea și evoluția salariilor, contribuind astfel la reducerea sărăciei în muncă și la apropierea de standardele sociale europene.
Totodată, documentul încurajează extinderea negocierilor colective la nivel național, de ramură, teritorial și la nivel de întreprindere, astfel încât salariile să poată depăși pragul minim stabilit de stat și să reflecte mai bine realitățile economice.
Proiectul urmează să fie examinat în lectura a doua în Parlament, iar după adoptare va intra în vigoare odată cu publicarea în Monitorul Oficial.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul Reguli noi pentru stabilirea salariului minim: Un proiect în acest sens a fost aprobat în prima lectură de Parlament apare prima dată în Realitatea.md.
MAI MULT REALITATEA




