360 lei în minus la pensie, începând cu 1 ianuarie 2027, pentru acești pensionari din România. Cine se încadrează și care e condiția

360 lei în minus la pensie, începând cu 1 ianuarie 2027, pentru acești pensionari din România. Cine se încadrează și care e condiția.

Pensionarii au primit o veste mai puțin plăcută, pe care nu își doreau să o audă. Este vorba declarația lui Mugur Isărescu, scrie Newsweek.

Pensionarii din România au primit o veste deloc dorită, despre care sperau că nu va veni. Mai exact, Mugur Isărescu a declarat că pensiile nu vor crește și că indexarea acestora nu se va întâmpla.

Înainte de a demisiona din funcția de ministru a Muncii, Florin Manole a spus că indexarea pensiilor va avea loc pe 1 ianuarie 2027. Cu toate acestea, Mugur Isărescu a declarat că „Nu ne permitem reducerea TVA şi indexarea pensiilor acum. Sub nicio formă.”

Mai mult decât atât, pensionarii vor pierde la pensie între 130 de lei și chiar 600 de lei dacă nu se dă indexarea

În scenariul luat în calcul, bazat pe o inflație de 10% și o creștere minimă de 2% a salariului mediu brut, un pensionar care în prezent primește 3.000 de lei ar urma să beneficieze de o majorare de 360 de lei.

Astfel, pensia ar crește de la 3.000 de lei la 3.360 de lei. Dacă indexarea nu va fi acordată, pensionarul va pierde această sumă suplimentară pe care ar fi trebuit să o primească lunar începând cu 1 ianuarie 2027.

Recomandările autorului:

După 29 de ani de muncă, un român a depus cerere de pensionare. Ce pensie primește acum – A crezut că este o eroare

Pensionarii români pot pierde 825 lei, de la 1 iulie 2026. Ce trebuie să facă până atunci, pentru a evita acest lucru

The post 360 lei în minus la pensie, începând cu 1 ianuarie 2027, pentru acești pensionari din România. Cine se încadrează și care e condiția first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

Formula 1: Marele Premiu din Las Vegas rămâne în calendar cel puţin până în 2037

Marele Premiu din Las Vegas şi-a asigurat locul în...

Economia României rămâne pe minus, dar noile date INS sunt mai bune decât estimările din mai

Economia României a stagnat în primul trimestru din 2026,...

ULTIMA ORĂ

Formula 1: Marele Premiu din Las Vegas rămâne în calendar cel puţin până în 2037

Marele Premiu din Las Vegas şi-a asigurat locul în calendarul Formulei 1 cel puţin până în 2037, prin semnarea unei prelungiri a contractului pe zece...

Renato Usatîi: Partidul Nostru cere crearea unei Comisii parlamentare de anchetă privind escrocheriile telefonice și propune măsuri concrete pentru protejarea cetățenilor!

Renato Usatîi constată că escrocheriile telefonice au provocat pagube de peste 30 de milioane de lei doar în ultimele săptămâni, iar autoritățile au demonstrat...

Important

Formula 1: Marele Premiu din Las Vegas rămâne în calendar cel puţin până în 2037

Marele Premiu din Las Vegas şi-a asigurat locul în calendarul Formulei 1 cel puţin până în 2037, prin semnarea unei prelungiri a contractului pe zece ani.The post Formula 1: Marele Premiu din Las Vegas rămâne în calendar cel puţin până în 2037 first appeared on Nexta.ro.

Economia României a stagnat în primul trimestru din 2026, potrivit datelor provizorii publicate de Institutul Național de Statistică (INS), însă noile cifre sunt ușor mai bune decât estimările inițiale anunțate în luna mai.The post Economia României rămâne pe minus, dar noile date INS sunt mai bune decât estimările din mai first appeared on Nexta.ro.