Luxemburg, Islanda și Norvegia conduc clasamentul european al salariilor nete în 2026, potrivit datelor analizate de Euronews și Eurostat.
Salariul net reprezintă suma pe care un angajat o primește efectiv după achitarea tuturor taxelor, impozitelor și contribuțiilor sociale reținute din salariul brut. Acesta este cunoscut și drept salariul „în mână”.
Conform datelor Eurostat, Luxemburg oferă cel mai mare salariu mediu net din Europa, de aproximativ 49,7 euro pe oră. Pe următoarele locuri se află Islanda, cu 47 de euro pe oră, Norvegia cu 45,8 euro și Danemarca cu 44,7 euro pe oră.
În top 10 se regăsesc și Țările de Jos, Austria, Germania și Franța. În Germania, salariul mediu net este estimat la 34,5 euro pe oră, iar în Franța la 30 de euro pe oră.
La polul opus se află Bulgaria, Letonia și România, unde salariile nete medii sunt de aproximativ 10,5-12,9 euro pe oră. România ocupă locul 27 din clasamentul analizat, devansând doar Bulgaria.
Totuși, datele arată și o evoluție pozitivă pentru țările din Europa de Est. Între 2021 și 2025, salariile nete din România au crescut cu peste 61%, una dintre cele mai mari majorări de pe continent. Doar Bulgaria și Polonia au înregistrat ritmuri de creștere mai rapide.
Experții atrag atenția că nivelul salariilor nu reflectă întotdeauna puterea reală de cumpărare, deoarece costurile de trai diferă semnificativ de la o țară la alta. Astfel, statele din Europa Centrală și de Est recuperează o parte din decalaj atunci când sunt luate în calcul prețurile locale și nivelul cheltuielilor de zi cu zi.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul Unde se câștigă cel mai bine în Europa după impozitare. Topul salariilor nete în 2026 apare prima dată în Realitatea.md.
MAI MULT REALITATEA




