Suspiciuni de scurgere a subiectelor la examenul de Istorie: Ministerul Educației a inițiat o anchetă

Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a inițiat o investigație după ce pe internet au apărut imagini care ar conține fragmente din testul de examen la  Istorie, susținut de elevii claselor a IX-a. Instituția anunță că s-a autosesizat în urma informațiilor apărute în spațiul public și verifică autenticitatea materialelor distribuite online, precum și modul în care acestea ar fi putut ajunge pe internet.

„Ministerul Educației și Cercetării tratează cu maximă seriozitate orice suspiciune privind compromiterea integrității procesului de examinare și a dispus inițierea unei investigații pentru a stabili autenticitatea materialelor apărute, modul în care acestea au ajuns în spațiul public, precum și toate circumstanțele în care s-ar fi produs eventualele încălcări”, precizează MEC.

Potrivit instituției, investigația este desfășurată în colaborare cu structurile responsabile și cu instituțiile implicate în organizarea examenelor naționale. Autoritățile urmează să analizeze toate aspectele relevante și să identifice persoanele responsabile, dacă vor fi constatate încălcări ale procedurilor.

Ministerul susține că va reveni cu informații suplimentare după finalizarea verificărilor și publicarea concluziilor.

Totodată, reprezentanții MEC dau asigurări că vor fi întreprinse toate măsurile necesare pentru protejarea corectitudinii și credibilității examenelor naționale, astfel încât procesul de evaluare să se desfășoare în condiții de integritate și transparență.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Suspiciuni de scurgere a subiectelor la examenul de Istorie: Ministerul Educației a inițiat o anchetă apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

Chișinăul a devenit, timp de trei zile, centrul discuțiilor despre prevenirea bolilor netransmisibile

Aproximativ 150 de experți din Republica Moldova, Europa și...

Nicușor Dan a semnat decretul: Eugen Tomac are 10 zile să obțină votul Parlamentului

Președintele României, Nicușor Dan, a semnat vineri, 5 iunie...

Germania și Franța propun integrarea treptată a țărilor candidate, înainte de aderarea completă la UE

Republica Moldova ar putea fi implicată în activitatea Uniunii...

Suspiciuni de scurgere a subiectelor la examenul de Istorie: Ministerul Educației a inițiat o anchetă

Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a inițiat o investigație...

Serviciile de apă și canalizare s-ar putea scumpi în Chișinău: „Apă-Canal” cere majorarea tarifelor

Chișinăuenii ar putea plăti mai mult pentru apa potabilă....

ULTIMA ORĂ

Ambasada Chinei la Bucureşti afirmă că deputatul Alexandru Muraru a intervenit în mod flagrant în afacerile interne ale Chinei, susţinând ”independenţa Taiwanului”: Ridică semne...

Purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei la Bucureşti afirmă că deputatul Alexandru Muraru ”a intervenit în mod flagrant în afacerile interne ale Chinei, susţinând «independenţa...

Ion Ceban promovează Chișinăul la Summitul Mondial al Turismului de la Beijing

Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, participă la WTCF Beijing Fragrant Hills Tourism Summit 2026, unul dintre cele mai importante evenimente internaționale dedicate...

Important

Ambasada Chinei la Bucureşti afirmă că deputatul Alexandru Muraru a intervenit în mod flagrant în afacerile interne ale Chinei, susţinând ”independenţa Taiwanului”: Ridică semne...

Purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei la Bucureşti afirmă că deputatul Alexandru Muraru ”a intervenit în mod flagrant în afacerile interne ale Chinei, susţinând «independenţa Taiwanului»”, în urma unei vizite în regiune, ceea ce ”nu numai că contravine cunoştinţelor de bază ale diplomaţiei, ci şi ridică semne de întrebare cu privire la dacă acesta reprezintă cu adevărat interesele României”.The post Ambasada Chinei la Bucureşti afirmă că deputatul Alexandru Muraru...

Revenirea Serenei Williams pe terenul de tenis va include o etapă la Berlin

Revenirea Serenei Williams pe terenul de tenis va include o etapă la Berlin în această lună. Organizatorii Berlin Open au anunţat că Williams va concura la dublu în cadrul turneului pe iarbă care începe la 13 iunie. Colega ei şi data primului meci vor fi anunţate ulterior, relatează AP.The post Revenirea Serenei Williams pe terenul de tenis va include o etapă la Berlin first appeared on Nexta.ro.

Primul vaccin conceput integral de Inteligența Artificială a fost testat pe oameni. Ce spun cercetătorii

Un vaccin conceput în întregime cu ajutorul inteligenței artificiale a fost testat pe voluntari umani, marcând o premieră în cercetarea medicală.The post Primul vaccin conceput integral de Inteligența Artificială a fost testat pe oameni. Ce spun cercetătorii first appeared on Nexta.ro.