Succesul Tribunalului special depinde de capacitatea de a-i construi infrastructura necesară, Igor Boțan

Agresiunile precum cea a Federației Ruse împotriva Ucrainei nu pot fi tolerate, de aceea intenția de a organiza Tribunalul special pentru crimele de agresiune ale Rusiei împotriva Ucrainei a fost salutată de majoritatea statelor membre ale Consiliului Europei. Succesul acestuia va depinde de capacitatea de a construi infrastructura instituțională necesară funcționării tribunalului și de a rezista tentativelor Rusiei de a-i submina credibilitatea. O spune expertul Igor Boțan în cadrul dezbaterii publice „Tribunalul pentru Putin”: noutate și amploare, justiție și speranță”, organizată de Agenția de presă IPN.

Igor Boțan afirmă că anunțul privind înființarea tribunalului a reprezentat doar începutul unui proces complex. Potrivit lui, în prezent, eforturile sunt concentrate asupra constituirii mecanismelor administrative și financiare necesare funcționării instituției.

Expertul a declarat că vor fi necesare și alte mecanisme, inclusiv pentru asigurarea protecției procurorilor, judecătorilor și a altor persoane implicate în activitatea tribunalului. El a subliniat că Rusia încearcă deja să compromită credibilitatea acestui proces prin acțiuni de discreditare.

În opinia sa, succesul tribunalului va depinde de perseverența statelor și instituțiilor implicate în finalizarea acestui proiect. Igor Boțan consideră că evoluțiile de pe câmpul de luptă arată că Rusia întâmpină dificultăți și încearcă în continuare să-și justifice agresiunea, așa cum a făcut-o încă de la începutul războiului.

Întrebat ce cunoaște societatea moldovenească despre procesele de constituire a Tribunalului special și în ce măsură aceste informații influențează percepția publică, expertul a declarat că cetățenii Republicii Moldova sunt informați într-o anumită măsură, însă nivelul de cunoaștere rămâne insuficient.

Potrivit lui Igor Boțan, deficitul de informații poate fi redus prin eforturi susținute de informare publică. Totodată, cetățenii Republicii Moldova trebuie să înțeleagă că, după agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, nicio țară europeană nu se mai poate considera pe deplin în siguranță.

Igor Boțan a menționat că opinia publică este influențată și de informațiile provenite din Federația Rusă, care promovează ideea unei noi ordini mondiale. În viziunea sa, războiul împotriva Ucrainei demonstrează că această ordine este impusă prin utilizarea forței militare, fapt care evidențiază pericolul reprezentat de agresiunea rusă și necesitatea condamnării acesteia pentru protejarea securității europene.

Expertul a subliniat că statele membre ale Consiliului Europei au ajuns la concluzia că relațiile cu Federația Rusă nu se vor normaliza imediat după încheierea războiului. În opinia sa, va urma un proces de lungă durată, inclusiv prin prisma investigațiilor care vor fi desfășurate de viitorul tribunal internațional.

Dezbaterea publică „Tribunalul pentru Putin”: noutate și amploare, justiție și speranță” este ediția a 350-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, pe care Agenția de presă IPN o desfășoară cu sprijinul Fundației germane Hanns Seidel.

The post Succesul Tribunalului special depinde de capacitatea de a-i construi infrastructura necesară, Igor Boțan appeared first on ipn.md.

MAI MULT IPN

ULTIMA ORĂ

IPN | Agenda culturală | 9 iunie

Orchestra Simfonică a Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici”, sub bagheta...

Cooperarea cu Luxemburgul și agenda europeană, discutate la Chișinău

Consolidarea relațiilor bilaterale dintre Republica Moldova și Marele Ducat...

Agenda evenimentelor pentru marți, 9 iunie

Consiliul Superior al Magistraturii se întrunește în ședință /CSM...

22 de persoane au fost înșelate de escroci în weekend

22 de cazuri de escrocherii telefonice au fost înregistrate...

Moldova și Elveția își consolidează cooperarea în domeniul muncii

Republica Moldova și Elveția își consolidează cooperarea în domeniul...

ULTIMA ORĂ

VIDEO Cetate de pe malul Dunării, redeschisă pentru turiști. Cetatea Ladislau, restaurată 8 ani cu fonduri europene

După ce timp de opt ani de zile a fost restaurată cu fonduri europene în valoare de 4 milioane de euro, Cetatea Ladislau de la...

Proiectul Partidului Nostru privind digitalizarea proceselor electorale, blocat în Parlament de către PAS. Alexandr Berlinschii acuză majoritatea de rea-voință

Deputatul Alexandr Berlinschii denunță blocarea intenționată de către majoritatea parlamentară a proiectului de hotărâre, inițiat de Partidul Nostru, privind crearea unui Grup de lucru...

Important

VIDEO Cetate de pe malul Dunării, redeschisă pentru turiști. Cetatea Ladislau, restaurată 8 ani cu fonduri europene

După ce timp de opt ani de zile a fost restaurată cu fonduri europene în valoare de 4 milioane de euro, Cetatea Ladislau de la Coronini, obiectiv istoric de pe Clisura Dunării, a reintrat oficial în circuitul turistic.The post VIDEO Cetate de pe malul Dunării, redeschisă pentru turiști. Cetatea Ladislau, restaurată 8 ani cu fonduri europene first appeared on Nexta.ro.

VIDEO Cetate de pe malul Dunării, redeschisă pentru turiști. Cetatea Ladislau, restaurată 8 ani cu fonduri europene

După ce timp de opt ani de zile a fost restaurată cu fonduri europene în valoare de 4 milioane de euro, Cetatea Ladislau de la Coronini, obiectiv istoric de pe Clisura Dunării, a reintrat oficial în circuitul turistic.The post VIDEO Cetate de pe malul Dunării, redeschisă pentru turiști. Cetatea Ladislau, restaurată 8 ani cu fonduri europene first appeared on Nexta.ro.

VIDEO Cetate de pe malul Dunării, redeschisă pentru turiști. Cetatea Ladislau, restaurată 8 ani cu fonduri europene

După ce timp de opt ani de zile a fost restaurată cu fonduri europene în valoare de 4 milioane de euro, Cetatea Ladislau de la Coronini, obiectiv istoric de pe Clisura Dunării, a reintrat oficial în circuitul turistic.The post VIDEO Cetate de pe malul Dunării, redeschisă pentru turiști. Cetatea Ladislau, restaurată 8 ani cu fonduri europene first appeared on Nexta.ro.

Un tablou al pictoriţei suprarealiste Leonora Carrington, redescoperit în arhivele unui psihiatru spaniol după 80 de ani

Dispărut de peste 80 de ani, tabloul „Villa Pilar” (1940), realizat de Leonora Carrington în timpul internării sale într-un spital de psihiatrie din Spania, a fost regăsit în arhivele familiale ale doctorului Luis Morales, care o îngrijea la acea vreme. Opera va fi prezentată publicului în perioada 1 iulie – 10 august, în cadrul expoziţiei „Leonora Carrington: The Symptomatic Surreal”, organizată la Muzeul Freud din Londra.The post Un tablou...

Un autocamion condus de un orădean a acroşat mai multe maşini parcate sau în mers, în municipiul Constanţa, după care a lovit un scuar,...

Un autocamion condus de un bărbat de 49 de ani, din Oradea, a acroşat mai multe maşini parcate sau aflate în mers, în municipiul Constanţa, continuându-şi deplasarea către bulevardul Tomis, unde s-a lovit de un scuar, un stâlp şi un copac. Un adult şi un minor au fost răniţi şi vor fi transportaţi la spital. Deocamdată, nu se cunosc cauzele producerii accidentului.The post Un autocamion condus de un orădean...

O descoperire surprinzătoare despre râs: de ce este considerat un antrenament pentru creier

Jacqueline Harding, expert în educația timpurie la Middlesex University din Londra, susține că râsul și joaca sunt esențiale pentru dezvoltarea cognitivă, emoțională și socială a copiilor, relatează New York Post. Într-o lucrare recentă, cercetătoarea afirmă că bucuria reprezintă un proces biologic complex care îi ajută pe cei mici să gestioneze stresul și să își dezvolte capacitatea de adaptare. „Atunci când vedem copii râzând, observăm creierul în plin proces de învățare, conectare...

Andrei Marga: Nu este un om mai vinovat decât Bolojan în declinul României/A distrus economia

Adevăratul vinovat al crizei politice și economice care afectează România este premierul demis. Fostul ministru de Externe Andrei Marga, invitat al jurnalistului Ionuț Cristache în emisiunea Ai Aflat! de luni, a argumentat de ce Ilie Bolojan a avut un rol în neelucidarea alegerilor anulate, cât și în recesiunea economică.  Filosoful Andrei Marga, fost rector al Universității Babeș-Bolyai și fost ministru de Externe, mărturisește că îl cunoaște personal pe Ilie Bolojan....