Consolidarea relațiilor bilaterale dintre Republica Moldova și Marele Ducat de Luxemburg și oportunitățile de dezvoltare a celor economice a fost discutată luni, la Chișinău. În cadrul primei vizite la nivel parlamentar între cele două țări, oficialii au pus accent pe aprofundarea cooperării în contextul procesului de integrare europeană a Moldovei, transmite IPN.
Parlamentul a găzduit vizita unui grup de deputați luxemburghezi, membri ai comisiilor pentru afaceri externe, afaceri europene și apărare din cadrul Camerei Deputaților. Aceștia au avut întrevederi cu membrii Comisiei parlamentare pentru integrare europeană și ai Grupului parlamentar de prietenie cu Marele Ducat de Luxemburg.
„Apreciem că Luxemburg susține consecvent aspirațiile europene ale Republicii Moldova și caracterul strict echitabil, bazat pe merite al procesului de aderare. Ne vom concentra pe implementarea reformelor și armonizarea legislației cu acquis-ul comunitar”, a declarat vicepreședinta Parlamentului, Doina Gherman.
Totodată, Doina Gherman a menționat că în cadrul discuțiilor au fost abordate și oportunitățile de dezvoltare a relațiilor economice dintre cele două țări. Datele prezentate de vicepreședinta legislativului arată că în Moldova activează în prezent 23 de întreprinderi cu capital luxemburghez, iar valoarea investițiilor acestora depășește 211 milioane de lei.
The post Cooperarea cu Luxemburgul și agenda europeană, discutate la Chișinău appeared first on ipn.md.
MAI MULT IPN





